Prin Fagaras

Ieri ne-am sculat in zori devreme cu doua scopuri trasate cu rosu in planul zilei:

1. sa trecem prin Transfăgărășan (da, da, stiu ca anul asta s-a (re)deschis Transalpina, si da, stiu ca e frumos, dar uite ca noi suntem mai clasici si am vrut sa ne dam prin Fagaras).

2. sa gasim curtos-kolaks, pe care ii caut din iulie si poftesc din greu, de am ajuns sa ii visez si noaptea.

Asadar, ne-am trezit la o ora nelumeasca, de genul 9, cu pisicile extrem de incantate ca ne-am trezit ca sa ne jucam cu ele… am luat un mic dejun frugal, o cafea, un ceai si paine cu crema de branza si … am pornit la drum (aproape doua ore mai tarziu). Pe drum, in afara peisajul extraordinar, am inceput sa vedem din ce in ce mai des tractorase haioase cu un fel de paletute din sarma sau ceva subtirel, in orice caz (din pacate nu mi-a trecut prin cap sa le fac o poza) ocupandu-se de zor de cate un camp, unde se adaugau grupuri mai mai sau mai mici de oameni culegand … cartofi in cosulete de rachita sau in galeti, iar pe marginea drumului se adaunau muntisori mai mari sau mai mici de saci de cartofi. Ne-am tot uitat din drumul masinii, ba chiar la un moment dat am si oprit prin apropiere. Mi-au placut atat de mult incat imi venea sa ma duc sa scot si sa adun si eu cativa… Ce m-a oprit sa-mi fac pe plac a fost rasul groaznic al lui Vlad, la idee, si mai ales, viziunea ce-a urmat cu Vlad povestind cui vrea sa-l asculte cum a platit nevasta-sa niste bieti tarani ca sa fie lasata sa scormoneasca in pamant dupa cartofi ca sa si-i faca acasa, la cuptor… Cu imaginile astea profilerandu-se din ce in ce mai clar, m-am potolit si mi-am invins trairile…

Primul popas pe drumul nostru a fost la Manastirea Brancoveanu, unde am ajuns un pic prea de dimineata, pentru ca totul parea adormit sau de abia se punea in miscare (iar cioscul de curtos era inchis si bine ferecat). Simtindu-ne un pic stingheri, am plecat de acolo foarte repede si am reluat drumul nostru inspre munti. Dar, ca un facut s-a luat hotararea sa trecem prin drumulete de tara, ca sa ocolim aglomeratia de tiruri de pe DN si … am dat peste un drum in constructie, nu-i nimic … trecem inainte, nu ne sperie pe noi drumul! Dar, momentul critic a fost atins! Am ajuns la un pod in constructie. Langa era un pod de lemne care parea sa se prabuseasca din moment in moment, si o gramada de muncitori care se jucau in tarana (zau, asa era, stateau in jurul unei plase si o miscau de colo-colo gasindu-si de lucru in jurul ei). Ne-am lamurit ca cica vechiul pod ar fi si de masini si ca tine trupa de soc, dar tot ne-am dat jos si am luat-o incetisor pe pod pe jos, eu fiind mai cu mot, m-am dus pe ala nou ca era mai inalt si mai frumos! Pe la mijlocul podului, a trecut in viteza o Dacie incarcat varf, facand podul sa trozneasca, dar nici ca-i pasa… Mai sa fie, ce efecte are varsta de la un anumit punct in colo…

In sfarsit, dupa multe ocolisuri si dubii, ajungem inapoi pe drumul principal si incepem sa urcam pe Transfăgărășan, unde la o cotitura gasim curtos kolaks!!!!!! Asa ca am luat cu nuca si cu scortisoara… Ce incantare! Unul intre obiective a fost atins.

Cel de-al doilea obiectiv a fost mai complicat pentru ca dupa nenumate opriri ca sa facem poze si ca sa ne cataram pe pietre si sa cautam pietre prin albii secate de paraie, au reusit sa trecem si de punctul culminant, dincolo de pisc, prin drumul cu program zilnic 7-21… unde se adunasera nori negri si grei in incercarea (incununata cu succes intr-un final) de a trece piscurile inspre partea sudica a versantului. Noi planuiam un pranz pe patura si cam ne inghetasera toate cele, asa ca mai bine luam masa la soare, zis si facut…

Si daca tot ne-am intors, hai sa mergem prin orasul Fagaras, pe care daca tot l-am ocolit la dus, a trebuit sa-l traversam la intors si daca tot eram in el, hai sa facem poze si cu cetatea inconjurata de o fasie de apa statatoare incercand sa vedem unde-i intrarea. Aflam, printre altele, si ca acolo ar fi Muzeul Tarii Fagarasului, asa ca ne-am zis hai sa vedem cum e! In curtea interioara surpriza! Era o spanzuratoare dupa toate regulile artei (cam subtirica, dar noi banuim ca era de fapt doar pentru tarani subponderali), iar in partea opusa a curtii se afla un monument dedicat eroilor cazuti ai neamului, ridicat de catre Biserica catolica, foarte inspirat in fata spanzuratorii si mult mai interesant sub o fereastra ce parea sa aibe un fel de terasa de lemn, de unde credem noi s-ar fi putut face … fenestrarile. In centrul curtii se afla o fantana nesecata, dar cu apa salcie. Decorativ!

Norii de furtuna pareau sa ne prinda din urma asa ca ne-am hotarat sa plecam si sa ne punem la adapost, unde am ajuns dupa circa 14 ore de plimbareala prin tara. Frumoasa tara avem! Pacat ca ne straduim atat de mult s-o umplem de gunoaie. De ce oare nu pot si altii sa faca ca noi, ne-am intors cu vreo 3 pungi de gunoi, dar mandrii ca n-am lasat nici macar o hartiuta prin locurile pe unde am fost!

in curtea manastirii din Sambata de sus
Bisericuta restaurata recent
Noi eram dintre cei care au plecat
Ce priveliste! Ce zi minunata!
Colaci! Colaci! Si iarasi Colaci! Primul obiectiv implinit!
Frumos mai e!
iti doresti sa nu mai pleci de aici!
am gasit si pietre, mai mari sau mai mici
nu ne mai puteam lua ochii de la priveliste
dincolo de munte se aduna nori grei cenusii
care invaluresc muntele si ameninta sa treca dincolo
in continuare mi se pare atat de impresionant!
pe o parte a muntelui este inca senin
paraie si mici cascade
am adunat pietricele, dar nu ne-am balacit ca ratele
roci inaltatoare
Muzeul Tarii Fagarasului
cine vrea sa joace spanzuratoarea?
in partea opusa a curtii interioare
ne prind din urma norii grei de furtuna

Autor: Kadia

Ceea ce descoperi tu de capul tau este mult mai interesant decât ceea ce descoperă altcineva pentru tine – este ca diferența dintre o căsătorie din dragoste și una aranjată.

17 gânduri

  1. si zici ca e buna recolta de cartofi anul asta, nu? :)) m-am amuzat si eu teribil numai la perspectiva povestirilor pe care le-ar putea incropi vladimir pe marginea intamplarii :)) dar eu cred ca ar fi meritat cu atat mai mult o scormoneala prin cartofi :))

    1. Ah, Margot! Nici nu stii cate poate spune! In scris reuseste sa transmita cam 30% din chestiile pe care mi le spune mie! Ma ingrozesc la cate raman in capul lui nespuse!!!

  2. Sa fie varsta? Sa fie pervertirea proximitatii occidentale de sorginte aventuroasa stil curaj Open University?? :)) Mister! Da’ zau ca ma bucur ca a tinut podul. Eu aveam dubii, unii au ghinion si dracu’ stie ce garluta purta victorios masinuta? 😀
    Da’ tare frumos! Si dap, marturisesc nu te mai spala nimic! Post faceam cu cartofii tai si tu scormonind! Ma cunosti :P.

    1. Mda, pot doar sa imi inchipui! Si alergand pe langa garla ca sa prindem masinuta pe vreun damb s-o scoatem la mal si citind povestile horror cu mine scormanind pamantul patriei dupa cartofiori…

  3. ei, acum, pentru deliciul fan-clubului din tara si din strainatate, eu zic ca poate face un exercitiu de imaginatie descriind celelalte 70% de ganduri nespuse despre intamplarea cu pricina. si stiu ca are o imaginatie roditoare! ^^ auzit-ai, monsieur Yusupov? 😀

    1. Sa stii ca parea foarte … reala … Cred sincer ca romanii, fie ei chiar si in Tara Fagarasului nu se oboseau sa contruiasca spanzuratoare asa de florile marului, chiar si pentru un muzeu, cred mai degraba ca e o batrana spanzuratoare scoasa la pensie … in curtea muzeului.

      1. Ete…nah :P. Eu zic ca nu-i pe bune spanzuratoarea. Daca e ceva omul, fie el si romanul din Tara Fagarasului, e lenes. Spanzuratoarea trebuie sa fie o treaba eficienta. Aia e de jucarie, fiindca ar pune atatea probleme ca ar fi mai ieftin si mai putin enervant sa-i spanzuri inginerul de-a proiectat-o cu sosetele lu’ mami lui si sa o pui pe foc decat sa-l agati pe unul acolo. Sa va argumentez (atentie Margot, incep alea 70% de ganduri nerostite :P). Pai sa ne inchipuim ca noi suntem calaii, stimate doamne:
        1) cum urcam ticalosu’ acolo? Sa ajunga la funiuta aia scurta? Ii punem scara de aia in V de zugrav? Pai si cum il facem se urce? Daca se rupe treapta si face buba si-si rupe piciorul cum il urcam? Eu, in carca mea? Noooooo ca-s lenes si poate musca.
        2) Sa zicem ca avem unul educat si urca singur pe scara aia stil zugrav pana acolo. Pai daca are burta??! Ce facem? Ca se rupe fie funiuta aia, fie spanzuratoarea cu totu’! Cum sa n-aiba burta, doamnelor??? Ca-i roman, ca-i ungur, daca-i barbat, are burta! Si rupem capodopera.
        3) Sa zicem ca spanzuram un subponderal cuminte care urca singur scara de zugrav. Il punem acolo, trecem franghia dupa gat si…ce facem? Ii impingem scara de zugrav de sub picioare? Pai cum? Ca sta pe ea si stam si noi sa-i punem funia dupa gat.
        4) Sa zicem ca spanzuram un subponderal cuminte care urca scara, isi pune singur funia de gat si da scara singur de sub el…si…si…STUPIZA ala nu-i nod de spanzuratoare, deci latul nu se strange, deci ar cadea ca sacul de cartofi jos.
        5) Sa zicem ca are gatul gros si se strange si idiotu’ FINALY (!!!) moare. Pai cum il dam jos? Ne suim pe scara aia pe care s-a suit si el? Pai latul ala nu se mai desface! Nu-i nimic, romanu’ ca bradu are hrisca, cutitel si briceag Victorinox! Taiem latul! Ce daca trebuie sa faca doamna care face curat la spanzuratoare altu’, ce-i treaba de barbat? O priveste! Noi la acea vreme bem o bere. Bun, deci am taiat latul, da’ ce facem??? Ca cade hoitu’ pe noi, peste scara de zugrav si asta-i periculos. Dam scara mai incolo si taiem asa aplecati in unghi…. Bun, de acord, deci cade hoitul pe podea. Asta merge.
        6) Sa zicem ca spanzuratul e spanzurat, doamna care face curat la spanzuratoare stie ca trebuie sa faca alt lat si totul pare bine. Dar ce facem cu hoitu’. Care a facut si mizerie dupa cadere? Il aruncam in public? Nu-i frumos si nu-i salubru :D. Il taraim in spate? Pai si mai prindem meciul si berea? Nope! Naspa! Deci ce facem??? Mai ales daca mai asteapta altul sa-i luam gatul…
        Deci, ca sa concluzionez, eu cred ca asta e spanzuratoare facuta de Sf. Fofo dupa desenul ala de la jocul cu spanzuratoarea si la designul doamnei care aranjeaza tablourile in galeria stabilimentului. Eu, daca o proiectam, o faceam cu suport lat, cu sfoara cat degetul meu mare de groasa si MAI ALES cu latul mai jos decat inaltimea nefericitului (cam pe la 1.50 ca sa pot omora si femei, e egalitate). Eeeei sub picioarele amaratului as fi facut o trapa si in trapa aia as fi pus un cos pe roti (podeaua spanzuratorii ar fi fost un podium inaltat si el pe la 1.70, podium pe care ar fi urcat calaul si nefericitul pe o scara, ca o scena asa). Bun deci, latul se agata usor, trapa se deschide, amaratul cade in ea, isi rupe gatul si moare. Apoi as fi desfacut nodul (de spanzuratoare nodul, nu de lantisor de crosetat) ala ar fi cazut in cos, ii dadeam un sut pe role la tzintirim, imi desfaceam berea si ma duceam la meci. Amin!
        PS: N-am rezistat! 😀 Si sunt doar vreo 40% din ganduri :P.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s