Drumuri de 3 zile – Irlanda de Nord (I)

Pentru noi, anul asta promite sa fie anul alcatuirii listelor si al bifarii acestora. In plus, poate reusim sa facem ce ne-am promis de foarte multa vreme si anume sa calatorim mai des. Un prim pas l-a facut Easyjetul care ne-a oferit un zbor ieftin la Belfast: doua persoane dus-intors 250 de CHF, plus hotelul pentru 2 nopti, inca 150 ceea ce ne-a dus la 400 de CHF pentru o calatorie de 3 zile. Bun, ne-am hotarat rapid: cumparam biletele! Le-am luat si am inceput sa ne gandim, da’ ce facem in Belfast? Ce putem vedea? Vlad vine repede cu propunerea: Belfastul il vedem repede in prima zi, apoi mergem pana pe coasta de nord a Irlandei sa vedem Giants causeway, unul dintre cele mai frumoase fenomene naturale, o plaja plina de coloane penta-hexa-octogonale formate natural, despre care voi povesti zilele urmatoare.

In primul rand, am constatat ca mi se facuse dor de un zbor cu avionul, tocmai am fost la inceputul lui ianuarie in Romania, dar nici macar n-am realizat cat de dor mi-a fost sa-mi citesc carticica in avion (oh, iubesc kindle app) in drum spre taramuri noi si o noua aventura! In al doilea rand, am testat iesirea de 3 zile, in care am plecat doar cu rucsacii in spate, fara bagaj la cala, simpli si usori ca fulgii. O experienta super-reusita, este infinit mai simplu si mai placut sa calatoresti asa, fara depozitarea si asteptarea bagajelor, check-inul si la dus si la intors l-am facut acasa, on-line, am imprimat foile de zbor si am fost gata de drum! Belfast are doua aeropoarte, dar unul singur e international, iar o cursa cu taxiul consta in functie de traseu intre 28-38 de lire. Traseul mai lung este pe autostrada, insa cel „peste munte” asa cum ni l-a descris soferul este mai rapid si mult mai spectaculos, oferind o priveliste minunata asupra orasului.

Prima impresie: irlandezii sunt extrem de prietenosi, de la soferul de taxi care ne-a dat indicatii despre ce vedem in jur pana la fata de la Starbucks care a inceput sa ma intrebe ce mai fac, sunt in pauza sau am zi libera (era vineri dupa-amiaza), prietenoasa si vesela de parca m-ar fi cunoscut de ani de zile. Cand am ajuns in Belfast, la iesirea din avion ne-a intampinat un miros intens de balegar si ne-a pufnit rasul pe amandoi. De fapt, n-a fost deloc atat de rau, insa simteai din cand in cand cate o aroma din asta. Intre timp am aflat ca Irlanda este cam plina de mlastini, care nu pot fi drenate sau „rezolvate” in vreun fel. Ba chiar mlastinile astea le dau destul de multa bataie de cap si au din cand in cand adevarate povesti de eroism in care salveaza oitele tampe ce raman blocate in mlastina. In ultima intamplare, exact inainte sa venim noi, toate cele 26 de oite innamolite au fost salvate de brigazile speciale de interventie, cu barcute si echipament serios. Da, irlandezii sunt foarte mandrii.

Am facut rapid inregistrarea la hotel, am luat aparatele foto si am plecat in oras. Am gasit centrul foarte repede, de fapt eram la cateva minute de el si am descoperit primaria, cu statuia reginei Victoria in fata ei. Atractiile turistice sunt indicate prin sagetele la aproape fiecare intersectie, ceea ce face ca orasul sa fie foarte usor de vizitat. Cu toate astea, am inceput sa vanam indicatoarele cu oficiul de turism, unde am procurat harta si agenda evenimentelor orasului, plus cateva pliante cu excursii la Giants Causeway. Am rasfoit pliantele la o cafea in primul Starbucks si ne-am hotarat asupra unui care promitea vreo 2 ore de haladuiala in zona, plus o aventura ce implica un pod din funii si vizitarea unui alt orasel cu o istorie cam sangeroasa din cauza conflictului dintre englezi si irlandezi. Da, irlandezii sunt exact asa cum ati auzit deja: extrem de patrioti si implicati emotional in conflictul lor politic. Ni s-a povestit aproape la fiecare pas facut despre fapte de vitejie, ni s-au aratat locuri de lupta sau monumente in cinstea celor care au pierit in urma conflictului.

Un alt eveniment care a marcat istoria Belfastului este Titanic. Aici a fost construit maretul vas cu o istorie atat de tragica, iar anul acesta se implinesc 100 de ani de la construirea lui, finalizata pe 31 martie 1912. Exact aceasta data, 31 martie 2012 a fost aleasa pentru inaugurarea noului muzeu dedicat Titanicului, povestile celor care l-au construit, dar si cele ale pasagerilor care si-au pierdut viata in prima cursa a acestui vapor. Designul cladirii muzeului este incredibil, mai ales in lumina zilei. Noi am vazut-o mai pe seara, noroc cu bliturile 🙂

Ce mi-a mai placut enorm de mult in Belfast: luminile. Seara tot orasul este plin de lumini, cladirile sunt foarte bine evidentiate prin reflectoare si jocuri de lumini. O placere sa te plimbi noaptea prin oras!

City Hall Belfast
Regina Victoria
care are limba mai lunga?
pe strazile Belfastului
raul Lagan
Belfast Waterfront Hall
Albert Memorial Clock
Albert Memorial Clock pe noapte
Belfast Telegraph
Catedrala Sf. Ana
Biblioteca Centrala
arhitectura moderna in Belfast
Titanic a lasat urme adanci in istoria orasului
Titanic Belfast: sase etaje despre istoria Titanicului
Titanic Belfast

Si pentru ca eu m-am simtit foarte bine in Irlanda de Nord, am adus inapoi cu mine cativa magneti si un semn de carte pe care le ofer prin tragere la sorti unor norocosi. Detalii aici.

GIVEAWAY: 3 seturi de 2 magneti si un semn de carte

Autor: Kadia

Ceea ce descoperi tu de capul tau este mult mai interesant decât ceea ce descoperă altcineva pentru tine – este ca diferența dintre o căsătorie din dragoste și una aranjată.

19 gânduri

    1. este frumos! Cu arhitectura veche si noua, cladiri luminate si mai ales extrem de curat. E adevarat ca am vazut foarte multe avertismente cu 50 de lire amenda daca arunci gunoiul pe jos.

    1. Inauntru nu am putut intra si mi-a parut rau ca n-am venit cu vreo 5 saptamani mai tarziu ca sa il putem vizita. Cred ca a fost o munca incredibila investita in constructia navei. Am vazut unde a fost ancorata pentru prima data cand a atinsa apa 🙂

        1. Mie sincera sa fiu mi-a fost un pic mila si imi pare rau pentru ei. Se simt foarte mandri ca ei l-au construit, dar e legat de un eveniment atat de tragic. Ar fi putut fi cel mai mare vas construit si cel mai rapid. A sfarsit prin a fi cel mai mare accident al secolului si o nava cu viata foarte scurta 😦

    1. neaparat sa vezi Giants Causeway daca ajungeti prin Irlanda. Este incredibil. Mai ales spre vara cand vor deschide si noul Centru pentru vizitatori, care era inca in constructie cand am ajuns noi.

        1. Merita! N-am vazut in viata mea coloane naturale in forme geometrice aproape perfecte. Si mai ales cu ce incantare am tropait pe ele, ca o caprita in delir de joaca :))))

  1. Nice! Uite asta doresc sa fac si eu mai mult i anul acesta si in anii care vin. Iesiri de weekend. Nu poti sa vezi totul dar pana la urma asa reusesti sa vezi mult mai mult decat intr-o vacanta 10 zile o data pe an!
    Interesant cu muzeul Titanicului :). Eu sunt din cele care nici filmul nu l-m putut vedea, sunt prea sensib 🙂
    Cat despre bagaj, deja de doi ani calatoresc in vacante de pana in 10 zile doar cu bagajul de mana. Esti mult mai liber si flexibil asa. Si nici nu ai loc sa-ti pui prostioare 🙂

    1. nu pot sa-mi inchipui 10 zile fara bagaj mare, mai ales ca ni se cam aduna cumparaturile, pe care uneori nu putem sa le luam cu noi, trebuie neaparat lasate la cala. Pentru noi vacantele lungi erau de obicei facute acasa, in Romania, la rude, iar vizitele turistice mai mult de week-end sau cateva zile dupa o conferinta. Abia in ultima perioada am inceput sa stam mai multe zile facand turism, insa tot asa vacante lungi acopera distante lungi sau mai multe obiective.

  2. Superba calatorie , superbe imagini !!!! Cu siguranta a fost ceva de neuitat!!! ….. cat despre magneti , sunt innebunita dupa ei , am o mica colectie de 170 ( atatia erau ultima data cand am fcaut inventarul :))) ……
    La cat mai multe calatorii anul asta !!! 😉

  3. M-ai facut sa ma simt in Belfast in timp ce am citit articolul. Plasam Titanicul in Anglia,deci a fost o surpriza sa vad ca nu era asa. Astept si urmatoarele calatorii.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s