semnele unui anotimp uitat

Nu pot sa zic ca traiesc prea mult in trecut, ceea ce a fost, a fost si nu pot schimba. Iar daca te gandesti prea mult la ce s-a intamplat incep sa apara regretele, dorinta de a schimba ceea ce a fost, nevoia de a reactiona mai bine. Eu sunt oarecum protejata impotriva trecutului gratie unei memorii foarte selective. Uneori insa am impresia ca amintirile mele sunt impachetate in sertarase incuiate, ale caror chei stau bine ascunse. Din cand in cand, regasesc o cheie care se duce automat si fara ezitare la un sertar anume. Pe masura ce deschid sertarul apar amintiri noi care ma invaluie si ma poarta pe aripile unui trecut crezut uitat.

O cheie poate fi orice si nu acelasi lucru de fiecare data: un caiet de versuri din gimnasiu, o strofa dintr-o poezie, o carte, o pisica din abecedar, un cantec, o fotografie.

Este uimitor cat de usor se deschide acel sertaras atunci cand nimeresc cheia potrivita. Am gasit o poza, ma uit la ea si imi aduc aminte cat de cald era in acea zi, cat nu mi-a placut deloc festivitatea si abia asteptam sa plec. Cat de mult imi doream sa se termine si sa plec la bunici, intr-un loc cu libertate totala si distractie. Cum ne-a aranjat invatatoarea in rand. Cat de tristi eram toti pentru ca era ultimul an in care o aveam invatatoare, urma sa iasa la pensie in acea vara. Cine lipsea si mai ales cine sunt cei din poza. Imi aduc aminte cat de mult imi placea rochia mamei mele, de un gri urat, dar facuta de ea. Ii iertam culoarea si materialul teapan din cauza gulerului crosetat de ea si care mie mi se parea ca merge foarte bine. N-am stiut ca semnele acelei veri se afla inca ascunse intre sinapsele mele.

Nu poti schimba trecutul, dar poti influenta viitorul. Poti planifica, cauta alternative, te poti pregati cat mai bine pentru viitor pe placul tau. Cu sau fara trecut, majoritatea dintre noi traiesc in prezent, atenti la ceea ce se intampla in jur, la ceea ce fac altii, la ceea ce se discuta si felul in care se construieste viitorul.

Cred ca pot sa-mi imbunatatesc viitorul printr-o valorificare cat mai buna a prezentului, invatand din greselile trecutului, fara a fi prea adanc inradacinata in acesta.

Gasiti alte semne ale unui anotimp uitat la psi şi în tabelul care încheie articolul ei: Vero, carmen pricop, scorpio, virusverbalis, genovevadans.

Autor: Kadia

Ceea ce descoperi tu de capul tau este mult mai interesant decât ceea ce descoperă altcineva pentru tine – este ca diferența dintre o căsătorie din dragoste și una aranjată.

35 de gânduri

      1. Stii exact acel sfarsit de an scolar mi-a evocat fost evocat si mie de poza ta…:)) coincidenta face ca in 89 pe la finele clasei a2a sa devin si eu pionier:).

        1. noi eram a3a si am purtat uniforma inca un an dar dupa revolutie n-am mai fluturat cravata aia rosie cu tricolor, cu care ne spanzuram reciproc 😀

          1. 🙂 Deci sa inteleg ca pe a 4a ati avut o alta invatoare sau poate invatator? 🙂 … ar fi chiar amuzant pentru ca noi asa am patit, dar nu pentru ca era batran invatatorul ci pentru ca a fost numit inspector..

          2. a fost chiar mai haios de atat, am avut o suplinitoare primul trimestru, apoi o alta invatatoare pentru ultimele doua trimestre. N-au fost pregatiti cei din conducere pentru o clasa abadonata si ne-a dat pe mana cui s-a gasit 😀

          3. haha!! noi am facut cu o doamna foarte draguta care culmea!! era la pensie, dar a venit sa ne predea pentru un an:).

          4. foarte draguta! A noastra a refuzat sa mai stea inca un an cu noi 😦 Si sincer nu eram mai rai ca altii :))))))

  1. Frumoase amintiri… Si eu am prins uniforma de pionier… si bentita… si ecuson si mai ales snurul de capitan sau cravata rosie… Ce vremuri.. Eram totusi un copil cu mult prea multe responsabilitati (avand si o sora mai mica de care aveam grija). Imi multumesc ptr ora de amintiri!
    Pupici

    1. uram bentitele! ecusoanele nu ma prea suparau desi umbla vorba ca pensionarele isi notau numerele matricole ca sa ne parasca la scoala daca vorbeam urat pe strada :)))))) Fratele meu se nascuse de vreo 2 saptamanani pe atunci.

  2. hmmmm… îmi faci dor de vechile mele fotografii de pionieri, copii, uitări…
    şi chiar dacă eram ceva mai mare decât tine în acel 89, chiar dacă am ieşit pe străzile tulburate ale acelei ierni fără zăpadă, eram la fel de naivă atunci… cu toţii am fost. 😦

      1. Da’ nu zic nimic, iti amintesti poza aia horror cu mine la scoala? :D. In care aveam ochii departati ca la broscoi? Si eram montat intre 5 fecioare ca sa ma abtiguiasca cand nu eram cuminte? :))

  3. hahaha si eu tot memorie selectiva am. Si ce bine e! Si sunt cu totul de acord cu tine ca, indiferent de trecut, iti faci viitorul singur. Pacat ca nu multa lume intelege asta.
    Cat despre pozele cu pionieri s.a.m.d., eu incerc sa evit sa le mai vad. Esti fericita ca doar atat ai trait din comunism. Din pacate eu eram mult mai mare decat tine in 89 si multe mi-au vazut ochii 😦
    Pup.

    1. pentru mine uniforma inseamna mult prea putine, dar imi pare bine ca lucrurile s-au schimbat. Nu cred ca as fi ajuns sa fac ceea ce fac si sa fiu aici unde sunt.

  4. Perioada cu pionieri n-am mai prins-o, cred ca am fost doar „soim al patriei” vreo cateva luni, la gradinita 😀 Insa am si eu o cutiuta cu amintiri, cu subiecte de la examene, concursuri si olimpiade, poze (din alea adevarate 🙂 ), pietricele si suveniruri din tabere…chiar si un fel de jurnal… si „Oracolul” din generala :))) Nu l-am mai frunzarit de mult. Mi-a starnit amintiri placute postarea ta 🙂

  5. Si eu te-am recunoscut imediat, dar nici un copil nu zambeste in poza aia vad ca.
    Eu sunt mai mare ca si tine (cu 3 ani) dar eu nu am nici o poza cu funde si cordeluta , nu ma lasa maica-mea sa port, mie imi facea parul foarte ! frumos cand eram mica in fiecare dimineata, impleteli, minuni, panglica rosie ca de tigancuse, coc, minuni…
    Din cate imi amintesc costumul asta se purta numai sambata, in rest era uniforma aia bleumarin, noi nici sambata nu purtam costumul asta din cate imi amintesc, numai la sarbatori si inspectii.

    1. asa e! e costumul de sarbatoare, festivitati si ocazii speciale. Poza este de la terminarea anului scolar, dupa festivitatile de incheiere. Altfel, aveam oribila combinatie de rochie in carouri mici alb cu linii albastre si sort albastru. Doar cravata o mai pastram la gat. Eu am urat din suflet pampoanele, niciodata nu stateau cum trebuie si bentita statea doar daca era foarte stransa, dar atunci ma ranea la urechi, daca le puneam dupa urechi ma transformam in Dumbo 😦 Oribila perioada!

  6. Da, acum trebuie sa stii ca eu cand eram mica eram la un liceu de …balet 😀 deci …noi aveam regim mai special :D, ne imbracam altfel, eram….altfel :P, la noi nu purta nimeni asa ceva.
    Imi amintesc ca mamica ma trezea cu o ora inainte sa imi faca parul in fiecare dimineata, bentitele alea (cordelutele) da erau urate, elastice si raneau , nu stateau nicicum , strangeau, ….

    Dar trebuia sa o purtati la voi la scoala tot timpul , vb serios? sau numai la poze.
    Uniforma aia nu mi parea idee rea, eu am o rochita neagra gen….sarafn, gen uniforma de aia si acum o port cu camasa pe dedesupt, mie imi place ideea de uniforma mi se pare personal mai bine decat acum cand toti copii se duc la scoala imbracati nu stiu cum si se chinuie unii pe altii si isi chinuie parintii cu pretentii la …carpe , toale care mai de care…

    1. a, ce frumos 🙂 Si mie imi placeau sarafanele abia asteptam sa ajung la liceu sa purtam rochitele alea, eu uram idee de sortulet si macar daca ar fi fost un sortulet simplu, dar platosa din fata era oribila, bretelele alea intotdeauna stateau aiurea. Insa ce-mi placea erau gulerele albe pe care mi le facea mama din dantela sau crosetate, ale mele erau cele mai frumoase. Si apretate 😀
      Era obligatoriu sa purtam bentitele cu sau fara pampoane. Cu era indicat. Daca nu le aveam te trimitea acasa dupa ele, fiind scoala de cartier, majoritatea ajungeam acasa si inapoi inainte sa se termine ora. Si daca intarziai se lasa cu biletel in carnet pentru parinti si spus la sedintele cu parintii 😀 Era teroare!

  7. oooooooo staaaaaaaaai , daaaaaaa, imi amintesc, acum abia realizez la ce uniforma te referi!
    da da da da da…aia era urata, materialul era urat 😛

    eu am avut o copilarie foarte…fericita la scoala aia de balet :D, mi-a placut foarte mult, ne invarteam in alta lume , putin diferit de celelalte scoli, am amintiri frumoase de acolo, nu ne stresau atata cu chestii de astea.

    sarafan si acum imi place cum iti spuneam , bine ca mi-ai amintit de el ca uitasem , se face deja vreme pentru asa ceva :D.
    eu mi l-am luat de la H&M si e facut in…China…haha, dar este exact! ca o uniforma.

    m-ai facut acum sa caut poze vechi, am ceva, nu cu mine mai mult cu familionul, cu strabunicul, bunica 😀 , parintii mei , si socrul, ma uitam acum ca sotu-meu are FIX aceeasi mutra si acum la 36 de ani ca si la varsta de 3 ani sa nu zic arata la fel ca si cum arata la 6 luni 😀 hahaha.

    1. 😀 ce bine imi pare! Mie imi plac la nebunie pozele vechi! Am tot zis ca-mi scanez si eu pozele vechi, inainte sa se distruga toate. Macar versiunea electronica le pot salva in mai multe locuri 🙂
      Si Vlad seamana cu el cand era mic, doar ca i s-au mai lungit diverse extremitati si acum pare mai colturos si nu asa pufos ca atunci cand era pui :))))))

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s