Kjerag – punctul culminant si coborarea

Am călătorit 2000 de km pentru a ajunge în faţa bolovanului prins între două stânci. Am urcat şi coborât timp de 3 ore, prin ploaie, vânt, pe teren alunecos şi printre stânci ascuţite. Mi-am zgâriat degetele prinzând tufe de jnepeni pentru a-mi opri căderea, mi-am forţat muşchii să urce peste capacităţile lor neantrenate. Am urcat în pofida braţelor amorţite şi am coborât cu lacrimi în ochi tinandu-mă de muşchii coapsei, deveniţi dureroşi ca urmare a unei mişcări greşite, pe care nu aveam curajul s-o recunosc cu voce tare. Iată-mă în sfârşit acolo unde am vrut să ajung : în faţa bolovanului suspendat la peste 900 de metri.
M-am apropiat de margine, priveliştea este incredibilă, mi-am scos aparatul foto, am făcut câteva poze. Dificultatea traseului, oboseala şi vremea nefavorabilă au contribuit esenţial la numărul scăzut al pozelor făcute în acea zi.
Nu am foarte mult timp de stat pe gânduri : o fac sau nu. Trecerea pe bolovan se face pe un culoar foarte îngust de vreo 30 cm prin spatele stâncii. Am aşteptat să coboare cea care era pe stânca înainte de a înainta pe coridorul îngust, aflat pe marginea prăpastiei şi am început să simt că-mi tremură genunchii. Mă enervez pentru că n-am timp pentru asta, în plus îmi trebuie toată siguranţa de care sunt în stare şi nervii tari pentru a-mi controla muşchii. Un pas greşit şi … totul devine istorie ! Piatra este rotundă şi plină de nisip alunecos, dar nu mai pare atât de înfricoşătoare o dată ce am reuşit să trec pe ea. Mă ridic în picioare, fac însă greşeala să mă uit în spatele meu şi realizez unde sunt. Genunchii îmi tremură, dar îmi încordez muşchii şi înţepenesc în poziţia drepţi. Reuşesc să zâmbesc şi îmi dau seama că am reuşit. Încă n-am căzut, ba chiar primesc indicaţii pentru o poziţionare bună în poză. Gata, sesiunea foto s-a terminat, trebuie să ajung din nou pe marginea “sigură“, fără prea mult stat pe gânduri sar pe marginea îngustă şi mă lipesc cu tot corpul de zidul stâncii. Acum sunt în siguranţă. Tremur toată că varga şi mă duc înapoi în faţa stâncii, să mă mai uit o dată unde am fost. Chiar am fost acolo. A doua dată n-aş mai putea. Îmi pare tare bine că m-am hotărât aşa de repede şi am făcut-o înainte de a mă gândi prea bine la ce fac. Următoarea fată care se urcă înţepeneşte pe piatră şi începe să strige că din gură de şarpe după iubit să vină s-o ia. Cam greu. Coridorul e foarte îngust şi nu prea ai loc de manevră, însă o trage pe “mal“, ajutat de alţi doi tipi. Realizez că nici prin cap nu mi-ar fi trecut să fac aşa. Deh, capul meu face, corpul meu trage.

printre doua stanci
si altii se minuneaza, in functie de curaj. Pe aici se ajunge pe bolovan
primul pas
pasul decisiv (aproape 4×4)
pfff! am facut-o si p-asta ;)
pfff! am facut-o si p-asta 😉

Îmi scot sticla de apă, dar nu sunt în stare să-mi deşurubez capacul. Stresul, oboseala şi încordarea îşi spun cuvântul. Îmi scot mărul însă până ajung să muşc din el, îl pescuiesc de vreo 3 ori de pe jos. Clar, nu-mi e dat să fac mişcări fine. Trebuie să ne întoarcem, suntem deja cu un sfert de oră în întârziere, dar nu-mi mai e teamă pentru că ştim traseul. Ne ambalăm şi plecăm, dar după fiecare 5-6 paşi ne mai uităm o dată înapoi, mai facem o poză. Reuşesc să înghit o chiflă, un măr şi jumătate din sticlă de apă. Sunt mai preocupată să vorbesc cu însufleţire despre minunăţiile zonei şi în câteva minute suntem înapoi lângă momonelul cu direcţii. Ne orientăm rapid şi începem drumul pe platorul stâncos, dar nu ajugem nici până la jumătate şi începe să plouă napraznic. O parte dintre cei care coborau cu noi se adăpostesc pe lângă stânci, dar noi nu ne permitem să ne oprim. Trebuie să trecem cât mai repede de zona platoului şi să sperăm că “mai jos“ vremea nu-i la fel de ticăloasă. Ploaia se transformă în grindină măruntă şi simţind jumătate din corp ud (partea din care bătea vântul) înţeleg de ce ziceau tipii pe internet că trebuie neapărat să ai pregătit un schimb de haine. N-ar fi ajutat prea mult pentru că rucsacul meu e complet ud. Ca prin minune după ce am coborât prima “cocoaşă“ ploaia slăbeşte în intensitate, că mai apoi să înceteze complet după ce reuşim să ne îndepărtăm de platou. Sub soarele redevenit vizibil hainele mi se usucă rapid şi mă felicit din nou pentru investiţia în echipament potrivit. Mai puţin un bocanc care este încă ud şi va rămâne aşa până ne întoarcem la hotel. Noroc că mai am o pereche la hotel 😉

Înainte de ultima parte a traseului, cea care ne-a pus atâtea probleme de dimineaţă, ne oprim şi terminăm merindele de prin rucsaci. Este ora 4. Întoarcerea am făcut-o mult mai repede, mai avem cam 200m de coborât pe lanţuri, dar nu-mi mai este frică de zona asta. Stăncile sunt uscate şi nu mai alunecăm aşa de rău. Coapsa încă doare de fiecare dată când întind piciorul că să cobor, aşa că prefer mai degrabă să sar sau să mă las să alunec. În cam 20 de minute suntem jos şi avem timp de un hot-dog cu cartofi prăjiţi până la 16.45 când pleacă autobuzul înapoi de unde am venit.

pe drum inapoi

Autor: Kadia

Ceea ce descoperi tu de capul tau este mult mai interesant decât ceea ce descoperă altcineva pentru tine – este ca diferența dintre o căsătorie din dragoste și una aranjată.

37 de gânduri

    1. :))))) Gata, am facut-o si p-asta! Acum sunt in cautare de alte „tinte” la fel de dificile. Ma gandesc sa ma uit prin „ograda” proprie, dar parca e cam multa zapada.

  1. N-as fi urcat pe bolovan pentru nimic in lume…….Mi-au tremurat picioarele numai cand m-am uitat la poza si mi-am zis”uf, bine ca s-a terminat cu bine !”

    Mihaela

  2. De data asta nu am avut cafea ci ceai…cred ca trebuia ceva muuult mai tare ca sa citesc continuarea.
    Eu care am un oare ce rau de inaltime, simteam ace in picioare cand citeam cum ai ajuns pe stanca. Pfuuu…am trait emotiile cu tine…sa mai iau o gura de ceai…

    1. a fost cu totul altfel decat la Preikestolen, acolo te puteai lungi si privi in jos, aici n-aveai loc de asa ceva si nici nu prea voiai sa privesti in jos. Decat de pe margine, in siguranta :))

  3. Mereu m-am intrebat cum ai reusit sa ajungi pe acea stanca si mai ales ce ai simtit in acele momente, pentru ca pe mine ma ia ameteala doar vazandu-te pe tine. :))
    Ce mai conteaza un bocanc ud, o durere la picior, ploaia sau marul plin de praf, cand ai reusit sa stai pe acel bolovan…

    1. exact asa zic si eu acum, dar sa stii ca atunci cand esti batut de grindina tot ce vrei este sa te teleportezi intr-un loc mai primitor si ajungi sa te intrebi ce cauti printre pietrele alea :))) Dar trece o data cu ploaia si ramane satisfactia lucrului implinit.

  4. Super aventura, de multe ori am dat de fotografii cu oameni pe stanca aia prinsa acolo si mereu ma gandeam ce sentiment grozav trebuie sa ai sa ajungi aici. Asta e frumusetea cu asemenea locurile, cu cat sunt mai greu de atins si efortul e mai mare, cu atat te simti mai fericit si implinit ca ai ajuns acolo unde ti-ai dorit. 🙂

    1. Mira ai foarte multa dreptate. Mai ales acum la cateva saptamani nu mai tin minte prea bine frigul sau frica, in schimb satisfactia de a fi piciorul pe piatra a ramas la fel de intensa.

    1. Stii care este culmea? N-am vrut sa iau aparatul foto cu mine pentru ca n-am vrut sa-l scap sau sa-l stric daca alunecam sau cadeam…
      Se vede cat imi iubesc aparatul, da? Oricum i-am distrus obiectivul in calatoria asta si am si acum nod in gat de disperare.

    1. exact, exact! Nu i-am multumit destul, mai ales ca l-am muncit din greu saracutul. Nici macar n-a facut buba prea mare, doar ca am o pata de culoare aproape in centrul pozei care se vede mai ales daca in zona respectiva este o culoare deschisa. Am incercat sa-l curat, dar nu este murdar, ci mai degraba zgariat/patat. Oricum inca il pot folosi, ba chiar am si obiectiv de schimb, doar ca e mai maricel si face aparatul mai greoi. Oricum Vlad a stricat doua aparate foto anul asta :))))

  5. Superb !!!! Partea psihica trebuie controlata , cea fizica face fata fara probleme !!! 😉
    Bravoooo ptr curaj , imaginile sunt superbe , si ce e mai frumos decat sa ajungi in locuri magice si greu accesibile ? 🙂

  6. O aventură minunată și îți mulțumesc că m-ai luat și pe mine acolo, prin intermediul fotografiilor. Oricum, e singura formă în care aș face așa ceva ! 😀

    1. A fost foarte periculos si nu stiu daca m-as mai urca a doua data, dar atunci eram intoxicata cu adrenalina de la urcusul incredibil si dupa toata munca respectiva nu puteam sa ratez tocmai finalul. Dar n-am avut curajul sa ma uit in jos.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s