Cu vreo 8 ani de zile în urmă participam la prima mea conferinţă internaţională, la care prezentam un amărât de poster cu datele unui întreg laborator dintr-un „mare” centru de cercetare românesc, obţinute cu destul de multe umilinţe de la şefa mea de atunci, deşi muncisem aproape un an de zile făcând aproape orice (inclusiv câteva dintre experimentele prezentate). Eram foarte fericită având o experienţă de aproape două luni de cercetare într-un laborator „adevărat” în care am învăţat cu multe lacrimi şi prin sudoarea neuronilor mai mult decât într-un an întreg „acasă”. Eram plină de vise şi extrem de entuziasmată de abundenţa de informaţii de calitate şi frumuseţea prezentărilor ştiinţifice. Conferinţa era găzduită de un complex de lux la malul Mediteraneei în Spania, într-un orăşel destul de aproape de Barcelona. A fost prima mea vizită în ţara asta şi am rămas cu o oarecare dragoste şi melancolie când vine vorba de spanioli şi cultura locului. Între timp am mai vizitat Barcelona de vreo două ori, apoi am fost în Madrid, Sevilla, iar pentru mine a rămas o ţară pe care aş vizita-o oricând mi s-ar oferi ocazia. Poate şi de aceea am savurat fiecare frază din Chitaristul, noua apariţie pe Strada Ficţiunii. Pentru că acţiunea cărţii m-a purtat din nou prin Spania rascolindu-mi amintirile şi facandu-mă să zâmbesc la planurile, speranţele, naivitatea şi entuziasmul meu de atunci. Mi-a fost uşor să-l înţeleg pe Emilio, un adolescent timid, prins între munca la un atelier auto şi cursurile serale, alergând tot timpul, dar fără să ajungă undeva anume. Viaţa lui Emilio se schimbă radical atunci când vărul lui încearcă să-l atragă în lumea boema a artistilor ambulanti, invătandu-l să cânte la chitară pentru a putea acompania diverse „numere de scenă”.
La sfârşitul conferinţei din Spania am asistat la un spectacol de flamenco un pic modernizat, dar la fel de plin de energie şi strălucire, în care un el, de vreo 50 de ani păstorea câteva „eleve” mult mai tinerele.
Am gasit si niste poze din timpul spectacolului de acum 8 ani de zile.
mai putin coordonate, dar nu-i balet
„maestrul”
foarte patruns de dansul lui
Cartea lui Luis Landero mi-a adus aminte de aceste dansuri şi m-a introdus într-o lume tainică, explicând un pic din ceea ce se întâmpla în spatele unui spectacol flamenco. Cartea abundă de termeni „de specialitate” şi se simte experienţa persoanala a autorului în execuţia instrumentală a diferitelor piese, ceea ce oferă lecturii un aer de autenticitate fără a o face prea greoie. Şi pentru că totul în viaţa se complică atunci când apare femeia, Emilio descoperă primii fiori de dragoste atunci când începe să-i dea lecţii private de chitara soţiei patronului atelierului auto în care lucrează. Doar că lucrurile nu sunt ceea ce par a fi, iar sfârşitul cărţii este pe cât de neaşteptat pe atât de impresionant şi de neînţeles pentru bietul băiat.
Vestea bună este că cineva va avea ocazia să afle cum se termină acest roman, pe care Editura All îl oferă unuia dintre cititorii mei. Tot ceea ce aveţi de făcut este să-mi lăsaţi un comentariu cu numele unei cărţi din colecţia Strada Ficţiunii (cartea preferată sau o carte pe care vi-o doriţi). Câştigătorul va fi desemnat de random.org pe 24 septembrie.
EDIT: inscrierile pentru concurs:
- Alice
- Alice Dumitrache
- Oana Mihai
- OanaS
- Rux
- Vienela
- Monica Olteanu
- Liana
- Maya
- Almanahe
- Liana Toma
- Addicted
- RamonaM
- Tomita
- Pauna Oana
- Alexandra
CASTIGATOR nr.7 Monica Olteanu
astept un e-mail la kadiasfood@yahoo.fr
Citind multe bloguri am cam citit despre toate cartile recenziile voastre. Mi-ar placea mai multe dar parca cel mai mult ar fi: „Ma sinucid alta data” de Kerstin Gier
este una dintre cartile mele preferate 😉 Multumesc pentru participare, Alice!
Doamne oribil a fost dansul ala! :)) N-am sa-l uit niciodata! Infiorator. Iar piticul ala patruns parca era scapat dintr-un film de groaza… Si muzica aia cumplita…brrrr… Cumplit!
:))))))))))))) Un alt punct de vedere este oricand bine-venit!
Si doamne…mi-am adus aminte ca avea piticul tocuri de vreo 7 cm… Oribil! Brrr… S-a strans carnea pe mine!
Era foarte flexibil si patruns! Un artist adevarat! Ce conteaza inaltimea? sau aspectul? Adevarul era ca putea da cu el de pamant foarte artistic. Mie mi-a placut.
Cum adica ce conteaza aspectul intr-o arta vizuala????? Tipul era amar-cumplit.
avea fete frumoase!
Pai eu ma refeream la pitic. Si fetele nu erau chiar frumoase. Zau. Erau cam paroase. Eu m-am uitat la detalii…tu nu 😛
Eu am preferat o privire de ansamblu. in plus rochitele erau albastre si matasoase, se invarteau frumos, iar fetele slabe si gratioase. Ce vrei mai mult de atat? Oricum nu mergeai cu ele acasa.
Pai ce treaba are parul cu mersul acasa? Venisera sa danseze si fustele alea se ridicau. Si la ele codrii intunecosi de brazi. Ce, asta nu tine de profesionalism? Adica, hai, muzica horifica nu putea fi altfel ca, vorba ta, era flamenco, nu zic. Ca nu se coordonau, treaca de la mine, ca…vorba ta, nu era balet. Ca rochiile alea erau cam „ieftine”, e Spania, deci din nou e ok. Ca unicul mascul feroce nimerea cu nasul exact unde isi dorea el mai tare desi avea pantof cu toc inalt…sunt dispus sa rabd. DAR codrii??!! Cate sa indure omul pana sa zica ca „per ansamblu” a fost oribil? 😀
esti neindurator! Vrei sa arati ca n-ai niciun pic de suflet de artist, nu-i asa?
Draga mea, chestia aia n-a fost arta :D.
Eu sunt mai visatoare, in plus luminile erau reduse si nu ma uitam sub fustele lor, sincer.
Eu ma uitam.. ca doar nu era sa inchid ochii 😀
Oh, ce frumos…STiu entuziasmul conferintelor, emotiile, tu care vii din Ro cu ceva „amarat” si te uiti cu admiratie la prezentarile strainilor, ce resurse au, ce materiale etc. Si imi place cum ai impletit povestea ta cu cea a cartii.
Ce carte imi doresc? „Chitaristul”, evident !!
stii exact despre ce vorbesc 😉 multumesc pentru participare!
Ai facut o descriere foarte frumoasa cartii. M-ai facut curioasa. Ma si duc maine s-o caut.
Multumesc. M-a impresionat si rutina unei vieti muncite care incepe intotdeauna cu fraza mamei „scoala-te, Emilio, ca intarzii”, parca o aud pe mama zicand o fraza similara cu vreo 18 ani in urma.
Pot participa si cei din afara romaniei?
doar daca ai o adresa de livrare in Romania, Minnie. Poate fi oricine: familie sau un prieten care sa primeasca cartea.
ha ha ha…mi-au placut comentariile, mi-au placut pozele, imi place si flamenco, stiu un pic sa cant la chitara (muzica clasica), deci as fii incantata sa citesc „Chitaristul”…
In alta ordine de idei, Vlad vrea sa participe si el si de aceea a lasat atatea comentarii…hi hi hi?
Nu cred, doar a vrut sa-si spuna parerea si sa prezinte un alt punct de vedere :)))
Mie mi-a plăcut enorm „Oracolul din Stambul” – exotică, misterioasă, cu o grămadă de descrieri culinare care m-au făcut să visez la Turcia şi la secretele ei 😀
si mie! Am citit-o de curand si inca am detaliile in minte.
Daca stiam ca e cu mancare o citeam si eu mai repede (Kadia, sa nu ma pui la concurs ca o am :D).
mie mi-au ramas in minte cartile, mai putin mancarea :))) Oana, stai fara grija, oricum nu te luam in seama 😀
Foarte interesant! In Spania nu am ajuns.. inca:D. Am calatorit insa virtual cu ajutorul fotografiilor facute de cei dragi:D.
M-am uitat dupacarti si mi-a facut cu ochiul aceasta:
DOMNISOARA EINSTEIN
de Philip Sington
Mi-ar placea sa o citesc:D.
Rux si eu vreau Domnisoara Einstein! abia astept sa apara!
Nu pot refuza nici o ocazie de a avea o noua carte de citit. Din colectia Strada Fictiunii mi-a mai placut mult si Mostenirea, de Katherine Webb, pe care am primit-o sub forma de carte calatoare. Dar mi-as dori sa am in casa Sanctus, de Simon Toyne.
Mostenirea inca n-am apucat s-o citesc, dar o am. Abia astept sa vad cum e. Sanctus este printre preferatele mele. O sa apara si volul 2 in curand. Se va numi Cheia si abia astept s-o primesc 😉
Eu tot ma chinui sa fac rost de „Ma sinucid altada” … dar cred ca o sa vina si vremea ei! 🙂
Monica, merita stradaniile 😉
Eu as vrea sa citesc „Dieta iubitoarelor de ciocolata” din colectia „strada fictiunii” – fiind continuarea „Clubului iubitoarelor de ciocolata” pe care am citit-o deja 🙂
N-am citit niciun dintre cartile iubitoarelor de ciocolata, dar si eu le-as vrea 😉
in ce domeniu era conferinta de acum 8 ani? 🙂
sau laboratorul din “marele centru de cercetare românesc”?
:)))) The molecular and cellular basis of regeneration and tissue repair – era dintr-o serie de conferinte EMBO
Draga mea, ai omis sa spui care era marele centru de cercetare romanesc :))
habar n-am cum se mai numeste, era ceva de genul Institutul de cercetare dezvoltare in biologie sau pe acolo niciodata nu l-am retinut. Oricum se schimba in fiecare an…
INSB! Asta era acronimul 😀
asa e!!!!! institutul national de stiinte biologice
super, merci! 🙂
cu placere, de fapt si eu ma intrebam daca ai fost la EPFL sau UNIL in perioada ta Lausanneza :)) N-am reusit inca sa ghicesc domeniul tau de activitate 😀
Pingback: colţul romantic – 24 « Colţu' cu muzică
Din colectia Strada Fictiunii imi doresc sa citesc Ma sinucid alta data -Kerstin Gier .Imi place extrem de mult stilul autoarei(am citit- Ce sa fac cu mostenirea) 🙂
si mie imi place! Multumesc Maya pentru participare!
Ceva de reparat țesutul cartilaginos intraarticular aveți ?! Am un genunchi paradit rău !
uh, asta-i tare greu. Fac mai degraba proteze decat sa regenereze articulatii.
Pingback: Prima poza din calatoriile mele « In jurul Kadiei
ah, de-aş avea un soţ cât o muscă! 🙂
si eu o vreau pe asta 😉
Parca am auzit un :”Ole!” strigat de micutul spaniol pe tocuri, iar Vlad tragandu-si una peste fatza! …hi,hi…Kadia, dulce, destinsa, sincera si senina ca un cer fara nori de vara, iar Vlad, smulgandu-si firele de par din nas si rozandu-si unghiile de nervi ca dansatoarele de flamenco aveau :”codrii intunecosi de brazi”. Eu vreau sa va citesc pe voi doi, cand scoateti o carte, huh? 😉
Dar, daca totusi trebuie, vreau in Japonia: Manazuru 😉
„Ole!” a fost si palma peste fata daca imi aduc eu aminte bine, ba chiar si multe bombaneli in barba, dar restul lumii era prea incantata ca sa se auda mormaielile rusesti!
Manazuru s-a notat, multumesc pentru participare, Liana!
Mi-a placut „Ce-as fi eu fara tine?” si mi-as dori sa citesc „Domnisoara Einstein” si, desigur, aceasta carte.
Abia astept sa apara D-soara Einstein!
NEPOVESTITELE TRAIRI ALE TEMPLIERILOR ROMANI, CARTEA A II-A….cred ca as vrea sa o citesc…..si ador calatoriile tale….pupici
multumesc, Ramona 😉
Eu vreau in Turcia: “Oracolul din Stambul”
adica din Constanta in Turcia. Super cartea aleasa 😉
Mi-a atras atentia cartea :TRADAREA de Helen Dunmore.Cand am vazut acolo”Leningrad”am zis ca asta e cartea pe care mi-o doresc.Am o obsesie,o pasiune pentru literatura rusa.Profa de romana,scriitoarea Viorica Raduta,mi-a inspirat-o.Prima carte citita a fost Crima si pedeapsa.M-a fascinat.rusii scriu extraordinar.As vrea sa citesc aceasta carte,care ofera incursiunea in lumea rusa,in viata oamenilor de acolo,sub regimul comunist.Nu sunt comunista dar apreciez un lucru de valoare,chiar de il scot din noroi la lumina.
sunt convisa ca lui Vlad ii va placea ce ai scris tu aici 😉 Si eu sunt curioasa cum scrie Helen Dunmore.
Mi-a placut mult Magazinul de sinucideri – Jean Teule, si imi doresc mult de tot Chemarea ingerului – G. Musso
frumoasa descriere !
multumesc 😉