Nicio sărbătoare fără grevă

Un jour les français domineront le monde, mais pas demain, y a grève.

2010-12-16-a-copie
„asta trebuie sa fie greva meteorologilor”

Ninge. Ninge cu fulgi mari, deşi şi atât de intens încât este prima dată, de când a început să ningă în decembrie ăsta, să se depună şi să se formeze nămeţi. Am aşteptat atât de mult venirea unei ierni ca-n poveşti încât bucuria venirii ei este sricata doar de fapul că a venit acum, chiar înainte de mersul nostru la Lyon, unde am plănuit să mergem şi să vedem Fête des Lumières.

Nu-i de mirare că trenurile au întârziere sau că ar putea fi anulate de vremea nemiloasă cu şinele lor ultraperformante. Aş putea accepta asta şi savura un week-end în casă cu ceai din cănuţa mea nouă şi un iaurt cu gaufre, citind una dintre minunăţiile de cărţi începute pe care vreau să le termin până la sfârşitul anului.

Greva lucratorilor din transport in Paris din 1891
Greva lucratorilor din transport in Paris din 1891

Problema mea este cu celebra grevă franţuzească, care apare de fiecare dată când se apropie vreo sărbătoare. De sărbători, francezii refuză să transporte lumea dintr-un colţ al ţării în altul. Ar trebui inventată ca eveniment naţional tradiţional în decembrie: Fête des Lumières în Lyon, Greva Franceză, Noël. Având în vedere că are chiar o tradiţie în Franta, devenind un eveniment recurent începând cu 1864 când a devenit un drept recunoscut prin lege. Iar „Les Cheminots” – nume dat lucrătorilor din cadrul căilor ferate franceze – sunt priviţi ca o adevărată forţă sindicalistă având greva că principal instrument de luptă al clasei muncitoreşti. Fiind cei mai buni sunt, in consecinţă, înjuraţi de toată lumea (francezi sau nu).

Între ninsoare şi grevă, mai lipseşte doar erupţia vulcanică din Islanda care, atunci când s-a întâmplat, pe noi ne-a prins la Paris, în plină grevă a lucrătorilor CFF, doar că atunci am avut noroc şi trenurile noastre au mers şi la dus şi la întors. Am avut doar un pic de întârziere.

nu va suparati
„Primul tren care nu pleaca maine este la ce ora? Depinde unde nu intentionati sa mergeti, domnule”

vacaj

Cu alte cuvinte, încă sper ca trenul nostru să ne poarte mâine dimineaţă la Lyon şi să pot relata mâine seară de la faţa locului prima zi a jurnalului de călătorie.

PS: sfat pentru următoarele călătorii în Franta: verificaţi întâi dacă perioada în care vă doriţi să mergeţi este o perioadă favorabilă grevei. De exemplu, primele săptămâni din decembrie sunt întotdeauna riscante şi în fiecare an (cel puţin de când locuiesc eu în apropierea Frantei şi mă gândesc să călătoresc peste graniţă) au fost cel puţin câteva zile de grevă.

* dacă vă întrebaţi ce zice fraza de la început, într-o traducere aproximativă:

Într-o zi francezii vor domina lumea, dar nu mâine, pentru că atunci vor fi în grevă.

27 de comentarii

  1. Anul acesta, in februarie au fost temperaturi f. scazute, precis nu mai stiu, dar cam -15, -20 grade in Olanda. Atunci orarul trenurilor a fost dat peste cap, chiar pe anumite directii nu a mers cu zilele, au ramas oameni blocati prin statii de tren, un intreg haos, Aceata situatie a durat o saptamana sau chiar doua. Ministrul transporturilor a fost chemat in parlament sa dea explicatii si sa spuna ce solutii s-au gasit ca sa nu se mai intample. Explicatiile au fost ca au inghetat macazurile. Solutia a fost ca vor aduce specialisti din Elvetia, tara care are cele mai multe macazuri si care nu ingheata, iar trenurile merg ca ceasurile elvetiene. Deci acum ce specialisti vor veni? 🙂

    • Trenurile elvetiene merg ca ceasurile! Pe bune! Daca intarzie 5 minute isi cer scuze si te anunta de zeci de ori pe parcurs ca se va intampla. Trenul cu care mergem la Lyon este francez, cu muncitori francezi si pe calea ferata franceza :(( Tocmai pentru ca m-am obisnuit ca totul sa mearga struna ma agit acum. Desi daca nu pleaca, asta e. Mergem la anul…

      • Am dat-o in bara. 🙂 Sper sa-i aduca atunci, ca totusi in februarie chiar a fost un haos. Si eu aveam o parere buna de mersul trenurilor de aici, si chiar merg bine pana merg rau :). Glumesc. In general merg bine, rar se intampla sa fie intarzieri, dar si cand sunt…Cert e ca toate erorile astea sunt de la privatizarea cailor ferate, trenurile apartin unei companii si sinele si depanarea lor alteia. Si intre cele doua sunt deficiente de comunicare. Oricum cel mai cumplit a fost anul asta cand s-au ciocnit frontal doua trenuri in apropiere de Amsterdam. 😦 Chiar ca asa ceva nu ma gandeam ca se poate intampla.

        • Nu pot decat sa-mi inchipui cum merge comunicarea intre 2 firme separate. Uneori nici macar intre deparmanetle aceleiasi firme nu se comunica cum trebuie 😦 Elvetienii sunt insa ca ceasul, cred ca in cei vreo 8 ani de mers cu trenul destul de regulat in Elvetia daca am intarziat de vreo 2 ori.

  2. Da, din păcate aşa e cu francezii ăştia şi cu grevele lor. Sper totuşi că aţi reuşit să mergeţi la Lyon, aşa cum aţi planificat. Şi să fie acolo totul frumos, frumos, ca-n poveşti! 🙂

    • Exact asa a fost ca-n povesti! Dar drumul – de cosmar! Am calatorit ca sardinele in cutie. Nu mi-a venit sa cred asa ceva, calatorind 2 ore in picioare strivita intre oameni si bagaje. Dar am vrut sa vedem festivalul asta ca am rezistat stoic si la dus, si la intors.

    • :))))))) chiar discutam cu Vlad zilelele trecute ca in mod evident ceapa creste cel mai bine in Franta, avadn in vedere cate specialitati frantuzesti sunt bazate pe ea.

    • ei, aici a fost buba pe care am realizat-o eu mai tarziu: nu era tgv era ter, adica tot un tren rapid, dar regional, care fiind ceva mai ieftin (cam 10€ pe bilet, pe care i-as fi dat fara sa stau pe ganduri daca as fi stiut ca o sa fie asa de aglomerat) este preferat de toata lumea din Franta. In plus, daca ai un bilet intr-o anumita directie poti sa iei ce tren vrei tu din ziua respectiva.

  3. Chiar daca pe calatori ii afecteaza aceste greve, cred ca este este singurul moment din an cand angajatii CFF isi pot cere drepturile prin acest soi de santaj. Depinde din care punct de vedere privesti problema. 😉

    • Mi-e greu sa cred ca in fiecare an au cele mai proaste conditii de munca, in plus in situatii de criza toata lumea e afectata, mai ales muncitorii indiferent de industrie. Ce mi se pare o aberatie este sa-si saboteze propriile venituri alegand o perioada foarte aglomerata.

  4. pai nici daca te uiti nu esti sigur, astia pun de-o greva rapid. de ex m-am dus la posta ieri, am uitat ceva, vin maine, hopa…greva 🙂 noi am stat in martie 2 zile pe aeroportul din Madrid datorita prietenilor francezi. bafta 🙂

    • A, da! Stiu! Eu a trebuit sa-i cumpar bilet un alt bilet de avion lui Vlad ca sa-l aduc acasa din Barcelona pentru ca pierdea sigur avionul lui din seara zilei din cauza grevei frencezilor. A reusit sa vina mai tarziu decat era planificat, dar totusi in aceeasi zi, cu ultimul avion care a plecat de pe aeroport. A fost un noroc chior.

    • Exact! Am fost cu aventura, drama si calatorie ca in vremuri comuniste, dar am vazut in sfarsit Festivalul Luminilor. Este incredibil din mai multe puncte de vedere. Acum lucrez la articolul pentru maine. Sper sa-l termin la timp. Saptamana asta a fost ingrozitor de aglomerata la slujba, iar maine avem petrecerea de Craciun in departament la care este obligatorie costumarea. Anul asta voi fi vrajitoare, ezit insa intre Nanny Og si Magrat Garlick.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s