TERorile SNCF

Am întârziat cu jurnalul ăsta, pe care ar fi trebuit să-l fac mai degrabă sâmbătă seara, doar că numai la scris nu mi-a stat capul ameţit de câteva pahare de vin fiert în încercarea de a-mi încălzi extremităţile, victime ale ambiţiei mele de a vedea cât mai multe dintre luminile Lyon-ului într-o singură seară.

Teama mea referitoare la greva francezilor lucrători la căile ferate franceze s-a dovedit a fi nefondată, dar o altă surpriză neaşteptată ne-a împiedicat să ne bucurăm de mică victorie. Trenul era tras la linie, spre bucuria noastră momentara, ne-am urcat senini, mândri de biletele ştampilate cu data călătoriei şi în căutarea unui loc. Inocenţi ca doi fluturaşi, aveam pretenţia de a găsi locuri unul lângă altul, trecând astfel pe lângă cele câteva fotolii aparent goale timp de 2-3 minute până când am realizat că toate scaunele sunt ocupate sau ţinute „ocupat” pentru prieteni, iubiţi, soţi, copii sau alte rude ce întârziau. Ne-am reorientat spre strapontine, unde am fi călătorit relativ comod, fiind deranjaţi în teorie, doar în staţii. Am fost deranjaţi. Prima parte a decurs relativ comod, am putut citi, am discutat, ba chiar comentat pe cei din jur analizând „jucăriile”, hăinuţele, stilul, emiţând judecăţi „de valoare” în încercarea de a omori timpul până când ajungem la destinaţie. La prima staţie, deja în Franta, peronul era plin de oameni, atât de mulţi încât am avut impresia că brusc trenul şi-a dublat numărul de călători. Încăpăţânaţi şi cu groază în suflet pentru 2 ore călătorite în picioare (mai rămăsese de fapt doar o oră şi jumătate, dar tot părea mult) nu ne-am ridicat de pe scaune nici măcar că să mai facem loc, chestie care ni se părea oricum futilă. Loc nu mai era decât prin strivirea celor prezenţi. Încă două staţii, cei 2-3 călători de pe peron erau la propriu împinşi în tren de către personalul gării, cam cum sunt împinşi călătorii în metroul din Tokio. Cam după o oră de mers, oarecum sufocaţi de cei din jurul nostru, dar stând încă comod pe strapontine, s-a produs şi inevitabilul: cineva a trebuit să coboare, de undeva de la mijlocul vagonului, trecând chiar pe lângă noi, astfel încât a trebuit să ne ridicăm în picioare şi să-i lăsăm să treaca, doar că n-am mai apucat să ne aşezam la loc. Cei de pe peron au dat năvală că turcii când au văzut un pic de loc, iar eu fiind chiar lângă uşa m-am trezit cu o vită care şi-a plasat bagajul pe picioarele mele, apoi şi l-a rearajat dar şi-a montat copitele în locul bagajelor cu o seninătate debordantă. Au fost printre cele mai lungi 40 de minute din viaţa mea, prinsă între blănurile vitei, m-am întors cu faţa spre plexiglas, gandindu-mă cu amărăciune că am mai trecut prin asta când eram copil, pe vremea lui Ulică.

Când am ajuns în sfârşit în Lyon, mi-au reînviat toate reflexele de oraş mare, care nici măcar la ultima călătorie în Bucuresti nu ieşiră deloc la iveală şi am început lungul şir de minute pierdute la cozi. Fiind călători obişnuiţi cu stilul elveţian, ne-am îndreptat nonşalant spre staţia de autobuz care trebuia să ne ducă cei 5 km de la gară în centrul oraşului, în apropierea hotelului. Căutăm din priviri un automat de bilete, dar nu găsim nimic. Ne uităm şi în statiile din jur, multe la rând, dar nu vedem nimic. În gară văzusem doar automatele SNCF, mergem la metrou, unde găsim 6 automate aliniate frumos, „păzite” de 2 ţigănci românce de-o parte şi de alta, iar vreo 60 de oameni steptau cuminti să le vină rândul, împărţiţi în vreo 4-5 şiruri. Ne aşezam la coadă, deja Vlad bombănea serios zicând că am ajunge mai repede cu taxiul şi probabil nici n-ar costa prea mult în plus (ce uită el să menţioneze este că nici taxiuri nu zărisem în „plimbarea” noastră din jurul gării Part-Dieu). Într-un final cumpărăm cele 4 bilete ca să avem şi pentru a doua zi pentru drumul de întoarcere, găsim staţia unuia dintre autobuzele care ne ducea unde trebuie, ba chiar a venit foarte repede, însă şi mai repede s-a format o asemenea coadă că nu ne vedea să ne credem ochilor. Ne-am lămurit de ce nu existau automate în staţie: puteai cumpăra biletele de la şofer, dar stăteai la coada uriaşă de la uşă. Hotărâm să-l luăm pe următorul, care venea în 2 minute şi să nu stăm la coadă pentru că aveam biletele deja, trebuia doar să le validăm. Un sfert de oră mai târziu, ajungeam la „destinaţie” adică într-o staţie temporară pentru că tot traficul era deviat din cauza sărbătorilor din oraş şi ne-am trezit că habar n-avem unde suntem, dar fiind totuşi în faţa oficiului de turism din centrul oraşului. Vlad a făcut rost de o hartă şi după încă 10 minute eram la hotel, unde ne-am cazat rapid şi am primit o altă hartă a traseelor şi locaţiilor luminilor din Lyon.

Că să n-o mai lungesc, toată călătoria noastră la Lyon a însemnat o mare din timp pierdut stând la coadă, ceea ce l-a făcut pe Vlad să-l declare „oraşul cozilor”. Cu toate astea ne-a plăcut enorm de mult, este un oraş foarte ieftin, care are cel puţin unul dintre restaurantele lui Vlad preferate Hippopotamus şi numeroase magazine de interes pentru noi. Arhitectura este destul cenuşie, iar clădirile „transpiră” prin toţi porii un republicanism totalitar, pe care nu ai cum să nu-l simţi oriunde întorci capul.

Lyon 2012 Lyon 2012

Lyon 2012 Lyon 2012

Nu ne-am lamurit cine sau ce este aceasta Marie. Poate ne lamureste cineva…

Nu ne-am lamurit cine sau ce este aceasta Marie. Poate ne lamureste cineva…

Drumul de întoarcere a fost la fel de aventuros şi am aflat câteva informaţii utile. Am hotărât să nu luăm ultimul tren al zilei respective pentru că ne aşteptam să fie la fel de aglomerat ca cel cu care am venit aşa că ne-am scurtat călătoria şi am plecat după-amiza, promitandu-ne unul altuia că vom reveni cât de curând cu planuri de cumpărături şi turism combinate. La gară voiam să schimbăm biletele pentru un tren mai devreme şi am descoperit că de fapt cu biletul nostru puteam călători cu orice tren din ziua respectivă, atâta timp cât nu luam TGVul. Bucuroşi, ne-am dus să ne luăm nişte sticle de apă – Cola pentru drum şi când ne-am întors trenul era afişat, ne-am taxat biletul şi … am găsit trenul plin ochi. Cu jumătate de oră înainte de plecare nu aveai loc să arunci un ac, nici măcar la clasa 1 unde speram noi, din nou naivi cât încape, că plătim diferenţa de preţ dar cel puţin călătorim comod. Vezi să nu! Am stat pe scările de la clasa 1 până aproape de Geneva când la ultima staţie din Franta (şi prenultima a călătoriei noastre) s-a mai golit şi am putut în sfârşit să ne întindem picioarele amorţite (iar jumătate din tren să dea năvală la toaletă, devenită brusc accesibilă).

În concluzie:

– deşi mai ieftin, TER-urile nu merită luate, chiar dacă sunt dese şi la ore convenabile;

– dacă totuşi iei bilet la TER este valabil în oricare dintre trenurile zilei.

PS:

– promit să pun diacriticele mai încolo.

– în următorul articol voi arăta de ce sunt totuşi atât de încântată de Lyon şi consider că a meritat să ne batem capul că să ajungem acolo.

29 de gânduri despre “TERorile SNCF

  1. :)))))) de vita rad 😀 Mi am adus aminte de verisora mea, o alintata pe vremea aia. Eram copii si mergeam spre Brasov cu trenul, eu, alintata si unchiul. Si la fel loc…ioc, stateam in cabina de bagaje, pe genti. Si trece una cu o multime de bagaje si se lasa nene cu toata greutatea pe usa, ne striveste picioarele, si unde n o auzi pe aia mica, urland: mai incet vita proasta :))) Nu ti zic cum s a facut unchiu la fata, rac era :)))
    sa stii ca eu n-am prins potop de asta cu trenul de Franta, slava domnului 🙂

    • :))))))))))))) Imi inchipui cu mare satisfactie figura tipei! Si eu am crezut ca este doar din cauza grevei, probabil s-au anulat unele trenuri si au trebuit sa preia calatorii ramasi pe drumuri, dar am auzit cateva persoane discutand in trenul de intoarcere, zicand ca e inacceptabila situatia, tot timpul e asa pe ruta asta si nu sunt in stare sa sporeasca numarul de trenuri sau ceva de genul asta. Eu am mai fost la Lyon dar cu TGVul si n-am vazut asa aglomeratie, este insa prima data cand merg cu TERul.

  2. Pingback: topul celor mai frumoase cântece de Crăciun (3) « Colţu' cu muzică

    • eu imi aduc aminte de trenurile de pe ruta Bucuresti-Urziceni cand mai degraba intrai pe geam decat pe usa, dar atunci cand eram copila… Chiar am intrat pe geam de cateva ori, cand se ducea matusi-mea sa se urce din Triaj si ma dadea maica-mea pe geam ca sa nu ma inghesuie lumea pe scara. Eu nu-mi aduc aminte decat ce mi-au povestit ele.

        • Ultima experienta cu trenul in Romania a fost foarte haioasa, trebuia sa ajung in Pucioasa, trenul supermodern, o sageata albastra sau cum se numeste. M-am urcat foarte incantata, am gasit locurile, totul bun si frumos pana vine controloarea si imi zice ca am gresit vagonul si ca trenul asta se desparte in Titu sau cam asa ceva si o ia in directie opusa aleia unde voiam eu sa ajung asa ca a trebuit sa fug pana in partea a doua a trenului, in vagonul care trebuie (zau ca aveau amandoua acelasi numar, doar ca pe ele scriau alta destinatie) in cele doua minute cat statea trenul in ultima halta comuna pentru ca bineinteles cele doua trenuri legate nu comunicau.
          Dar altfel a fost curat, frumos si placut.

          • Oh, cat de inteleg! Eu urasc scaunele de avion, mai ales cele din spate unde ai atat de putin loc incant nu poti sa-ti intinzi picioarele. Dupa doua ore sunt atat de amortita ca nu ma mai pot misca. Am mers o data la business si nu-mi venea sa cred ce scaune comode au si ce placut poate fi un zbor in conditii bune.

          • Noi facem cam vreo 20 de zboruri pe an si uneori sunt atat de chinuitoare ca ajung sa numar minutele pana aterizam. In general incerc sa citesc ca sa uit ca nu-mi place, insa cate un junghi ma trezeste la realitate si reiau numaratoarea. Uneori, trenurile mi se par mai comode, macar ca poti sta pe coridor sau da o fuga pana la vagonul restaurant, chiar si numai pentru a citi lista de preturi :)))))

          • Da, si eu prefer trenurile. Intotdeauna pe distante mai scurte aleg trenul. Dar sincer , in multe cazuri, prefer un zbor de 1 h . Nu de alta dar cu busurile nu ma inteleg. de loc.

          • Nici eu! Am rau de miscare, destul de sever, ceea ce e un fel de absurditate avand in vedere cat imi place sa calatoresc 😦 Orice drum cu masina este aproape exclus, poate doar pe distante scurte si cu soferi buni. Altfel, am dezvoltat tot felul de trucuri, dar tot imi pierd placerea de a calatori cand distantele sunt prea mari.

          • Sotul are rau de miscare in bus…in masina nu are nimic. dar sincer, nici eu nu ma omor dupa bus. 7 h vieste – roma a fost hell on wheels ptr mine desi a fost absolut superb drumul

          • Asa am patit si eu in nordul Italiei, de fapt ma intorceam cu sefa mea din partea italiana a Elvetiei, iar calea mai directa era sa trecem prin Italia ca sa ajungem in partea frantuzeasca a Elvetiei. Am trecut printr-o zona superba, dar plina de curbe si mi-a fost asa de rau ca n-am putut sa ma bucur deloc de privelistea minunata. Oricum excursia aia a fost plina de „aventuri” pentru ca am trecut granitele fara sa am vreun act, noroc ca paream oameni obisnuiti si nu ne-au controlat deloc 😀

          • Pai nu te controleaza daca esti deja in Schenghen, doar ca intrii/iesi din zona. Din Ungaria nu te mai controleaza indieferent unde o iei spre centru-vest. Doar la intors te ia la intrebari :))

          • Ei, asta se intampla prin 2006-2007, dar cum eram doar 3 fete in masina si paream toate cuminti si serioase, doar s-au uitat la noi si ne-au lasat sa trecem inapoi in Elvetia. Culmea a fost ca la intrarea in Italia nici macar nu erau graniceri in jur.

    • Bia, daca trenul n-ar fi fost atat de frumos si curat, cred ca m-as fi simtit ca-n India. Noroc ca nu era atat de cald si a fost totusi o minune de tren! Arata mai degraba a metrou de suprafata nou-nout, cu aer conditionat si racire instanta cand se deschideau usile 🙂

  3. Ati avut ghinion, poate din cauza grevei aleia, sau poate asa este ruta respectiva. Data viitoare veti fi mai norocosi :)! N-am prins niciodata atat de aglomerate trenurile prin Franta. Cat despre cumparatul biletelor de la sofer, pe de o parte este util, dar pe de alta, ai dreptate, este foarte aglomerat la usa. Eu locuiesc intr-un oras mic si este cat de cat ok, dar in marile orase e mai nasol.

    • Eram obisnuita cu sistemul asta din Norvegia, dar nu mi-am inchipui ca si in Franta e la fel, dar acum daca imi aduc aminte corect si in Paris le cumperi de la sofer, doar ca acolo imi iau intotdeauna un abonament pe 3 zile si scap de problema. Ce ma enerveaza in Paris este ca sunt 3 zile calendaristice si nu 72 de ore asa ca ajungand vineri seara si plecand luni dimineata trebuie sa iau intotdeauna si 2 bilete pentru drumul spre gara de luni.

  4. Eu credeam că doar în România sunt aglomerate trenurile, însă cât m-am plimbat prin Germania dintr-un loc în altul, numai cu trenul, erau toate pline-pline, am stat mai mult în picioare, gălăgie, oprea în staţii dar de la un moment dat nimeni nu se mai putea urca, fiind o înghesuială teribilă. Dar chiar mi-a plăcut atmosfera aia şi spiritul lor, nemţii erau tare relaxaţi, n-aveau treabă, nu păreau deloc deranjaţi de înghesuială. 😀

    Dar mai bine să privim partea frumoasă a călătoriei, până la urmă, cu toată aventura asta, ai văzut ce ai dorit mult să vezi şi asta contează 🙂

    • Si mine m-a uimit cat de civilizati sunt nemtii chiar si in conditii „grele”, ba chiar de fiecare data n-au ajutat sa pun bagajul sus sau sa-l dau jos, ba chiar la un moment dat a trebuit sa asteptam cam 45 de minute in tren ca au avut o problema si ne-au dat un voucher de vreo 15€ pentru urmatorul bilet cumparat de la ei, doar ca noi nu l-am folosit pentru ca n-am stat decat un week-end, dar mi-a placut ideea.

  5. Astept cu interes povestea si partile pozitive!
    Si te inteles perfect cu aglomeratia in tren, am prins si eu de mai multe ori! E nasol rau mai ales ca toti oamenii din jur sunt iritati 😦 Si cozile, urasc cozile si sa astept! Mai ales in vacanta, mai ales daca e scurta 🙂

    • Culmea este ca nu pareau deloc iritati sau nervosi, ba chiar se facea glume, se discuta amical, fara tipete sau nervi. Doar nesimtita cu bagajul a facut un pic de nota discordanta, cu oftaturi regulate, banuiesc din cauza supraincingerii in haina de blana 🙂
      Iar eu, pare-se, nu reusesc deloc sa-mi respect termenele pentru articole in perioada asta 😦 Dar promit sa arat cat de curand ce frumos este Lyonul.

  6. Cred că ar fi trebuit să ştiu ce-a alea strapontine, dar uite că nu ştiu. Am o presupunere că ar fi locuri din alea doar cu spătar, pentru a sta rezemat, e corect?

    Ah, că tot ai adus vorba într-un comentariu mai sus de ruta Bucureşti – Urziceni, mi-am amintit că prin anii ’90 am călătorit în vagonul de poştă, nu era absolut niciun loc în celelalte vagoane! :))

    • Strapontine sunt acele scaune rabatabile, puse de obicei pe langa usi, care pot fi folosite cand nu este prea mare aglomeratia. Din pacate n-am calatorit pana acum in vagonul de posta (vai, ce poveste frumoasa ar fi iesit!), in schimb am mers in vagonul-restaurant, unde era cel mai putin aglomerat 🙂

  7. Lucram intr-o localitate aflata la vreo 10 km de Ploiesti si faceam naveta cu trenul. De cele mai multe ori, cand ieseam de la serviciu, nimeream trenul mai mult decat aglomerat si ma vedeam nevoita sa merg pe scara, strans agatata de bara. Asta vara, pentru ca iarna era un cosmar, preferam sa astept in gara urmatorul tren, decat sa imi inghete mainile pe bara sau sa imi alunece picioarele pe treptele pline de gheata.
    Se pare ca au si francezii navetistii lor. :))

    • Acum, eu sunt rea cu bietii francezi pentru ca si in Elvetia, intre Geneva si Lausanne este un cosmar sa circuli la ore de varf, adica intre 8 si 9.30 si 16.00-17.30. M-am nimerit o singura data la orele astea si nu mi-a venit sa cred cat de aglomerat este bietul tren, desi sunt foarte multe trenuri pe traseu exista si foarte multi navetisti, inclusiv elevi de liceu nu numai salariati.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s