Film, teatru, muzică și alte evenimente culturale în 2012

Mă plângeam într-unul dintre articolele trecute cât de puţin cheltuim pe activităţi culturale şi de atunci tot întorc observaţia asta pe toate părţile. Am ajuns la concluzia că, de fapt, mare parte din „culturalizarea” noastră se face în vacanţe, atunci când ajungem la acea stare de bine încât să avem energia necesară ieşirii seara în oraş la un film sau un concert. Fac o mică notă: consider activitate culturală orice piesă de teatru, film, operă, concert, spectacol, vernisaj, expoziţie. Dacă tot au început să apară pe bloguri articolele de genul „în anul 2012 am…”, articole pe care le-am scris cu mare drag anul trecut, iată ce la ce gen de activităţi culturale am participat noi anul acesta:

Bucuresti: Ateneul Român

Am avut plăcerea să asist la un spectacol extraordinar, atât auditiv cât şi vizual, într-una dintre clădirile mele preferate din Bucuresti. Îmi aduc aminte doar că am asculat ceva de Mahler, din păcate nu-mi mai amintesc programul. Dar a fost o seară de neuitat.

Ateneul Roman

Paris: Skyfall (ultimul film cu James Bond)

Am râs cu lacrimi asistând la un film, sper eu voit, cu foarte mult umor despre o bătălie între moşi. În orice caz bancurile despre vârsta venerabilă a lui James Bond m-au uns pe suflet. Am mai povestit despre ele aici.

Berlin: To Rome with love

A trebuit să fim în Berlin că să vedem ultimul film al lui (cu şi despre) Woody Allen, ba chiar să ne şi placă. Iar Roma este frumoasă în orice condiţii.

Berlin: Wagner Die Walkürie

Aici a fost distracţie mare, începând cu ploaia torenţială, clădirea greşită (berlinezii au două Opere pe aceeaşi stradă), covrigii serviţi cu fast, malagambiştii la braţ cu minore fâstâcite, artişti cam trecuţi şi un spectacol lung de 5 ore şi 10 minute pe muchie. Dar cu un final excelent.

Geneva: Berioska

Răsfăţ şi alta nu, un spectacol care merită descris în amănunt, mai ales că, de data asta, am şi filmulete cu artiştii la lucru.

Berioska

Copenhaga: Hobbit

Ei, şi aici voi dezvolta experienţa în mai multe cuvinte separat pentru că din greşeală am nimerit la un spectacol 3D, deşi am cumpărat biletele la 2D. Oricum, concluzia finală este că vreau să-l mai văd o dată.

Şi pentru că mi se par cam puţine, într-un final, am adăugat şi o listă cu muzeele (astea-s mult mai multe).

Bucuresti: Muzeul Antipa

Aflasem de transformarea prin care a trecut muzeul şi cum este unul dintre preferatele mele am ţinut neapărat să-l vizităm. Am rămas profund impresionată de schimbările făcute, muzeul arăta ca unul din vest, cu multă informaţie, dar „administrată” într-un mod jucăuş, la îndemână, cu mijloace educaţionale moderne şi, în consecinţă, incitant. Din păcate nu am putut fotografia nimic în muzeu, dar oricum eram prea ocupată să observ, admir şi să discut noua faţă a muzeului cu însoţitorii mei.

Alte muzee despre care am mai vorbit:

Washington:

  • National Museum of Natural History
  • National Air and Space Museum
  • National Museum of the American Indian
  • Smithsonian Castle

Tromso:

  • Polaria

Bergen:

  • Edvard Grieg Museum (Troldhaugen)
  • Bryggens Museum

Edvard Grieg Museum Bryggens Museum

Stavanger

  • Arkeologisk Museum

Muzeul arheologic Stavanger

Oslo:

  • Oslo Norsk Folkemuseum
  • Kon-Tiki Museet
  • Viking Ship Museum (Vikingskipshuset på Bygdøy)
  • Fram Museum

Paris:

Berlin:

  • Deutsches Historisches Museum
  • Humbolt box
  • Muzeul jocurilor pe calculator
  • Muzeul Madame Tussauds din Berlin
  • Alte Nationalgalerie
  • Neues Museum
  • Jüdisches Museum
  • Pergamon
  • Deutsches Technikmuseum Berlin
  • Charlottenburg

Geneva

Deci ar fi cam 25 de muzee, o expozitie, 3 filme la cinema, 3 spectacole muzicale într-un an. La astea se mai adaugă şi vreo câteva festivaluri, dar nu pot să zic că au fost tocmai ceea ce numim în mod tradiţional o activitate culturală: Festivalul Ciocolatei de la Versoix, Fete de la musique în Geneva şi Festivalul Luminilor în Lyon.

Curiozitatea este o trăsătură definitorie pentru mine şi momentan m-ar interesa să aflu cât de des ieşiţi în oraş pentru genul ăsta de activităţi (adică teatru, film, spectacol, muzeu)?

Autor: Kadia

Ceea ce descoperi tu de capul tau este mult mai interesant decât ceea ce descoperă altcineva pentru tine – este ca diferența dintre o căsătorie din dragoste și una aranjată.

15 gânduri

  1. Merg atunci când cred că ar fi ceva pe gustul meu, ceva care îmi stârneşte curiozitatea şi merg dacă am dispoziţia necesară. La filme noi merg însă destul de rar, mai demult obişnuiam să mai merg la cinematecă, pentru filme clasice… 🙂 Dar văd că nici cu partea culturală nu ai stat rău anul ăsta! 🙂

    1. Cred ca n-am mai vazut un film clasic de extrem de multa vreme, recunosc nu sunt mare fan al lor. In ultima vreme nici la cinema n-am mai fost, iar cele 3 filme de anul asta aproape sigur nu le-as fi vazut daca n-am fi fost plecati. In schimb la spectacole aveam impresia ca mergem mai des, dar se pare ca m-am inselat 😀

  2. Anul acesta a fost unul plin din acest punct de vedere pentru mine
    Vor urma si topurile, cred ca am undeva la 100-150 de galerii/muzee/festivaluri/spectacole/ galerii de arta vazute anul acesta insa in mare se datoreaza Londrei unde imi erau toate oferite ca pe tava! 🙂

  3. Hmmm, să ştii că nu foarte des, acum îmi dau seama. Mai merg pe la câte un film trasă de mânecă, anul ăsta am fost la Muzeul de Artă şi la cel al Satului – în Bucureşti, iar în Tulcea la Muzeul Delta Dunării, la spectacolul VocaPeople…şi cred că au mai fost şi altele câteva, dar nu mi-au rămas în minte.
    Uite că mi-ai dat o idee, ca tot e sfârşit/început de an: o să notez de-acum chestiile pe care le fac şi le vizitez 😀

    1. Muzeul de Arta din Bucuresti am vrut sa-l vad si eu in octombrie, dar n-am ajuns, am stat prea putin pentru cate planuri mi-am facut 😦
      Eu am prins gustul listelor anul trecut, cand am facut un fel de rezumate ale activitatilor din 2011 si mi-a placut foarte mult. Probabil si din cauza ca imi place sa fac liste, dar cred ca poti afla foarte multe asa si mai ales te poti organiza mai bine. Eu am avut o surpriza incredibila anul trecut cand am realizat ca aproape nu mai citeam, in afara de literatura de specialitate cu care sunt fortata de slujba sa tin pasul, ajunsesem sa citesc 3-4 carti pe an, doar in vacante. Acum am lista si proiect ca sa remediez situatia 😀

  4. Spre rusinea mea, anul acesta a fost aproape mort din punct de vedere cultural. Am avut atat de putine iesiri, incat nici nu am ce povesti. Dar am inceput sa imi fac o lista cu activitatile pe care vreau sa le bifez anul viitor. As vrea eu multe, dar cand aveam serviciu, nu avem timp, acum, ca am timp, nu prea imi permit. :((

    1. Asta cam asa e: cand lucrezi, ai bani dar nu ai timp sa te bucuri de ei, iar cand ai timp nu mai ai finante ca sa-l valorifici. Bineinteles exista si varianta cu timp si bani, dar sunt putini norocosii astia, cea mai nefericita varianta mi se pare in cazul celor fara timp si fara bani 😦

  5. La teatru nu am mai fost in general de cand eram mic si ma carau mama si tata cu ei ff des, si mie imi placea pt ca mama ma lasa sa adorm cu capul sprijinit de ea si mirosea ff frumos a parfum Miss Dior, desi m-am dus dupa aia la cateva spectacole off si on Broadway cam cand aveam 19 -20 de ani, si am fost in NYC cu prietena mea, si au fost si alea misto. As vrea sa ma duc si la Londra la cateva spectacole de teatru + gen Broadway, dar efectiv nu stiu de ce mereu cand m-am dus acolo, ba era in extra-sezon, ba cand nu era vreo piesa de interes pt mine, a fost pur si simplu o intamplare ca nu m-am dus niciodata acolo.

    La opera ma duc doar daca ma invita cineva caruia chiar ii place opera, (fie baletul, fie opera cantata, fie ambele), dar nu cred ca m-am dus vreodata din proprie initiativa, si parintii mei m-au dus doar la cateva spectacole de balet cand eram mic, nu si la spectacole de opera. Nu am fost la multe spectacole de opera sau balet, insa pot spune ca toate pe care le-am vazut mi-au placut ff mult, insa tot nu indeajuns de mult incat sa ajung sa imi cumpar eu bilet pt mine personal, insa daca am sa ajung sa cunosc pe cineva caruia ii plac astfel de spectacole in mod sincer, si e ff sarac si nu are bani sa-si cumpere bilet singur, si efectiv tanjeste dupa un spectacol + am si eu vreo motivatie sa cheltui eu bani pt el, (ceea ce nu prea vad ca e ceva chiar realist, deoarece eu nu am intalnit niciodata oameni autentic pasionati de muzica clasica si opera care sa fie si ff sarmani in acelasi timp, asa ca in romanele de sec 19), am sa-i cumpar bilet si am sa-l invit.

    La cinema mergeam desigur ff des cand eram adolescent, dar mai pe urma m-am dus de obicei atunci cand vizitez un oras nou total strain de mine si vreau sa ma imersionez in atmosfera culturala locala…desi maj filmelor vor fi Hollywood, asa ca suna oarecum paradoxal, insa mersul la cinema, la fel ca si mersul la supermarketuri si diverse buticuri locale de cartier, si prin librarii, face parte din experientele mele turistice oarecum programate si planificate, si nu e in aceeasi categorie cu activitatile de shopping propriu zis, in care ma duc specific la un magazin specific ca sa imi iau o chestie specifica pe care nu doresc sa o cumpar on-line, ci intr-un magazin real.

    La muzee m-am dus intr-o perioada scolara la muzee naturale gen Antipa, si pe urma la muzee de arta cam cand aveam cca 18-19 ani si eram dupa o experienta oarecum traumatica si efectiv simteam nevoia sa vad lucruri autentic frumoase create de mana de om. Altfel nu ma intereseza, desi mai dau click pe Google Art, sau site-uri de muzee uneori.

    La parcurile Disney m-as duce oricand si oriunde pt ca ele reprezinta The Happiest Place on Earth. La altfel de parcuri de distractii si atractii am fost si cand eram mic, si cand eram adolescent, si chiar adult mai tanar, dar nu am mai fost dupa ce am trecut de cca 26 de ani.

    1. La Disney n-am fost si nici nu ma atrage, dar m-as duce la Parc Asterix, cand s-o redeschide. Cumva nu ma atrag foarte mult parcurile de distractie, probabil si din cauza numarului incredibil de mare de copii. Desi, am fost la mini-parcuri de distractii si mi-a placut, dar mai mult din cauza magazinaselor, cafenelelor, teraselor si maruntisurilor asociate cu parcurile.
      La teatru nici noi n-am mai fost de mult, cred ca ultima piesa vazuta a fost Take, Ianke si Cadir la Sala Mare a Teatrului National, sa tot fie vreo 10 ani de atunci. In schimb la balet si opera mergem mult mai des, in incercarea mea disperata de a gasi interpretarile clasice, cu decorurile vechi si fara modernizari. Din pacate, lumea artistica simte nevoia de modernizare si banalizare. Inteleg ca varianta „office” este mai ieftina, dar si mai urata. Noroc ca n-au si initiative de schimbare a muzicii.

      1. In legatura cu clasic vs modern pt spectacolele de opera sau balet, sunt total de acord cu tine ! Si eu vreau decoruri de basm sau cel putin macar grandioase, nu industrial-manageriale, plus costumatii cat mai corespunzatoare epocii descrise in povestea din opera sau baletul respectiv, cu elemente de fantezie si bling extra in plus permise ! Plus la balet doresc balet de tip clasic ca sa-i vad pe balerini cum se chinuie acolo, plus ca sa ma minunez de talentul si anduranta si disciplina acelor balerini si astfel sa le apreciez cat mai bine talentul si antrenamentul, nu asa balet modern, ca din asta e gasibil si prin cluburi sau la circ de Soleil.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s