Casa molimei – Jim Crace

Atunci când îmi place o carte suficient de mult, ajung să-i povestesc lui Vlad despre ea pe drumul spre casă. Pe măsură ce îi povesteam despre Casa Molimei, îl văd că se luminează şi îmi zice „despre asta a scris Stephen King în The Stand” (în romană a fost tradusă ca Apocalipsa).

Casa Molimei, editura All, 2012 (24.90RON)

Casa Molimei, editura All, 2012 (24.90RON)

Ei bine, eu nu sunt fan Stephen King, deşi am citit câteva cărţi până am considerat că nu-i stilul meu. Dar reactia lui m-a facut să citesc un pic despre cărţile post-apocaliptice. Aşa am aflat că mulţi compară cartea lui Jim Crace cu „The Road” al lui Cormac McCarthy, cea care a inspirat un film ce circula toamna trecută pe ecrane. Nu l-am văzut şi nici cartea n-am citit-o, astfel încât pot să zic că părerea mea despre Casa Molimei este pur subiectivă.
Mi s-a părut cea mai bună dintre cărţile citite anul acesta din colecţia Strada Ficţiunii. Lumea lui Jim Crace este nomadă, fără multe bogăţii sau frumuseţe, fără a se şti care a fost cauza decăderii Americii. Cei care iubesc călătoriile se vor recunoaşte în multe dintre frazele cărţii. A fi călător înseamnă să alegi: ce se poate căra, ce îţi este necesar, la ce renunţi când nu mai poţi, drumul pe care îl alegi, pericolele acestuia, mai ales într-o lume în care legea este inexistentă iar forţa este inutilă în faţa cinismului. Cumva nu mă miră reapariţia sclavagismului, mai ales într-o ţară obişnuită cu conceptul şi care nu s-a sfiit să-şi clădească deja o societate pe spatele unor oameni fără drepturi.

„Picioarele cedau primele; nimic nu-ți putea pregăti picioare- le pentru așa ceva. Pe urmă se îmbolnăvea stomacul, înăcrit de apa băută de prin șanțuri și de prin bălți, de mesele improvizate din biscuiți uscați, carne afumată, semințe de pin și carne de porc prăjită cu mălai – și, cum fusese cazul celor doi frați într-o zi, o tocană încropită dintr-un iepure pe care îl prinseseră pentru că era prea bolnav ca să mai poată fugi, cu garnitură de urzici pe post de legume. Iar dacă stomacul supraviețuia după toate astea, călătorii mai puțin solizi erau apoi trădați de propriile oase și încheieturi, începând de la genunchi și urcând, durere cu durere, prin șolduri, de-a lungul spinării, spre umeri și gât, până ce nu mai rămânea nimic de îmbolnăvit, cedat sau trădat cu excepția interiorului moale al craniului. Pe măsură ce vara trecea și se îndepărta șchiopătând, cu desaga plină de frunze, drumul devenea tot mai dificil.”

Un pic ciudată mi s-a părut alegerea personajelor principale, care după ce trec prin clipe grele, sunt despărţiţi, dar reuşesc să se regăsească pentru că într-un final să decidă că viitorul lor este mai degrabă în trecut sau mai bine zis pe un drum secundar de pe care toată lumea pleacă spre o lume mai bună, dar a cărei existenţă este neconfirmată. In ceea ce priveşte stilul lui Jim Crace, mi-a plăcut tocmai descrierea detaşată a personajelor, a acţiunii, vederea obiectivă şi desfăşurarea evenimentelor oarecum în afară sentimentelor, deşi mare parte dintre acţiunile personajelor principale sunt determinate tocmai de aceste sentimente puternice.

Cred că mi-a plăcut şi pentru că mi-a adus aminte vag de unul dintre filmele preferate ale copilăriei mele, poate vă mai aduceţi aminte de Mad Max. Eu am fost mult timp fan-Max (bine-bine Mel Gibson era seducător pe vremea aceea). Deşi n-am citit multe cărţi de gen, am fost întotdeauna fan al filmelor de gen. Cred că tocmai mi-am redescoperit o veche pasiune, printre filmele favorite fiind, pe lângă Mad Max, Waterworld, Total Recall, Planet of the Apes, 12 Monkeys.

Acest articol face parte din campania vALLuntar 2 iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA, pentru care 15 comentarii echivalează cu un nou copăcel plantat.

76 de gânduri despre “Casa molimei – Jim Crace

    • La inceput a mers mai greu, dar pe masura ce inaintea povestea nu am mai putut lasa cartea din maini. Se citeste repede insa, iar sfarsitul a fost oarecum previzibil desi as fi fost curioasa sa vad ce se afla pe malul opus.

  1. Din ce am citit eu aici, nu s-ar spune ca este tocmai genul meu ,dar apreciez pe cei ce reusesc sa duca la bun sfarsit citirea unei carti. De multe ori am inceput cate un roman pe care l-am lasat balta pt, ca ma plictisea, ingretosa sau nu-l intelegeam.
    Succes pe mai departe. Am sa urmaresc recenziile!

    • Nu mi s-a parut nici plictisitoare, nici gretoasa si nici greu de inteles, ba chiar este o lectura usoara, chiar daca un pic trista si pesimista. Modul in care a evoluat lumea fara mecanisme complexe si sindromul de pribeag mi s-au parut verosimile si bine descrise.

        • Am cerut si primit: Tradarea de Helen Dunmore, Omul invizibil de Ralph Ellison si Manichiura pentru mort de Daria Dontova! Abia astept sa le incep! Am de terminat Insomnia, care mi se pare ok pana acum, nu nemaipomenita, dar cine stie poate devine mai interesanta pe parcurs.

          • si eu astept Manichiura:)) si tot Insomnia am de terninat…mai am cateva incepute si pun pe seama lecturilor in paralel greutatea cu care le termin:P

          • Eu mi-am terminat mai toate cartile incepute in pararel, am ramas doar cu Insomnia si A Storm of Swords, dar am lista plina de carti pe care vreau sa le citesc.

  2. Pingback: Începutul vALLuntariatului. Guillaume Musso – Fata de hârtie « Simsim's world

  3. Si mie imi plac filmele si cartile de genul acesta…dar despre Waterworld s-a spus ca este un esec, mie nu mi s-a parut. Stephen King este printre preferatii mei, are o latura intunecata care imi place foarte mult.

    • Aveam 15 ani cand l-am vazut si eram in perioada in care tot ce-mi doream era sa fiu singura in lume. Deh, am fost si eu adolescenta. Pentru mine a fost unul dintre filmele care m-au impresionat si mi-au schimbat modul de a vedea lumea, cel putin cateva luni 😀
      Uneori, criticii de specialitate analizeaza dupa alte criterii decat amatorii, oricum nu sunt convinsa ca un film premiat si laudat este intotdeauna pe gustul meu. Ba chiar din contra 😦

  4. Si pentru mine a fost o mare surpriza Casa molimei. Am citit-o imediat si am ramas zambind atunci cand s-a terminat. Mi-a placut mult, poate si pentru ca (nici eu) nu citisem cartile cu care este comparata. Imi placea pana si grija pe care o aveau fata de biata floricica. :))

    • Atunci cand nu mai ai nimic, orice capata valoare, chiar si o biata floare. Din punctul asta de vedere chiar mi s-a parut bine scrisa, reactii naturale, normale in conditiile date. Mi s-a parut interesanta secta aceea care se ferea de metal, in care conducatorii isi lasau mainile sa se atrofieze in conditiile in care orice handicap fizic te condamna aproape sigur. Interesant concept si cred ca nu foarte departe de realitate.

    • Este un pic trist, chiar pesimist pe alocuri, dar totusi cu multa speranta. Cred ca tie ti-ar placea, nu este deloc atat de sumbru sau malefic ca un roman de-al lui S. King, din contra descrie reactii umane obisnuite dar intr-o situatie neobisnuita.

  5. Cred ca in aceasta campanie o sa ni se faca cunoscute foarte multe carti, care nu ne-au atras atentia pana acum.
    Mi se pare foarte interesanta si aceasta de fata, si iti zic sincer ca nu am intalnit pana acum nici oparere despre ea.

  6. Eu asa ma emotionez cand aud ca e vorba despre carti si copacei de nu-ti poti imagina, mai ales ca dupa umila mea parere in cativa ani romania va ajunge un imens desert iar Romsilva va patrona doar pomisorii de craciun din plastic ! …

    • Ce imagine de cosmar! Aproape iti doresti o molima care sa decimeze umanitatea si sa mai dea o sansa altor specii, numai ca privind dintr-un punct de vedere de biolog, natura nu este deloc atat de neprotejata cum credem noi. Daca umanii ar disparea, intr-un an de zile cu greu ar mai putea fi recunoscuta planeta 😉 Viata exista si fara umanitate.

  7. Interesanta recenzia ta. Nu stiu insa daca mie personal mi-ar placea sa citesc cartea. Nu imi place genul asta de carti dar ma bucur ca am putut lasa un comentariu la postare.
    Asa putem planta impreuna un copacel 😉

  8. Daca aduci in ecuatie mai ales Mad Max (:D- aceeasi generatie, ce sa facem) mi-ai starnit interesul pentru carte.
    Probabil ca as citi-o intr-o zi „lenesa” de vara:).
    Merci Kadia si abia astept sa ne povestesti ce ai mai citit!

    ps: spor la plantat copacei 🙂

  9. Sunt curios dacă Jim Crace scrie într-adevăr bine sau e supralicitat ca autor. În caz că reușesc să citesc întreg teancul de romane istorice deja cumpărate și pe cele comandate între timp, am să pun și Casa Molimei pe lista de anul ăsta. 🙂

    • Mie mi-a placut stilul lui, un pic rece, detasat, desi stiu ca a fost criticat din cauza asta. Mi s-a parut foarte potrivit cu lumea creata, unde oboseala si nesiguranta nu lasa loc altor sentimente, decat poate de frica.

  10. Îmi plac cărţile cu accente SF, dar uite că de titanul Stephen King n-am citit nimic 🙂 Cât despre Casa Molimei, titlul sună promiţător, nu mă dau în lături de la lecturile suspecte sau chiar macabre 😀 Din ce ai povestit tu, înţeleg că acţiunea se petrece într-un viitor cam trist, aşa că sper să rămână o carte de ficţiune şi povestea să nu devină realitate…

    • Nu este chiar macabru, doar dificil. Nu se stie exact ce s-a intamplat, dar americanii sunt victimele unei molime, in care mori in cateva zile. Populatia decimata, aflata deja la cateva generatii dupa incident, migreaza spre coasta unde exista zvonul ca vapoare mari trec oceanul spre lumea veche, neafectata de molima. Cartea este despre drumul spre coasta a unei bolnave care a avut sansa sa supravietuiasca si a tanarului care a salvat-o printr-un curaj nebunesc de a sta langa ea desi era bolnava. Este trist, dar oamenii pot rezista la multe necazuri daca au pentru ce sa lupte.

  11. Nu pare a fi genul meu cartea aceasta și de aceea mă bucur cu atât mai mult că ai prezentat-o. Am acum o idee despre ea, sunt în cunoștință de cauză, cum se spune. Mulțumesc, Kadia !

  12. Ca sa pun si eu inca o piatra la temelia lopetii pentru groapa viitorului copac de taiat in Ajun, zic ca partea cu „calatoria initiatica post apocaliptica” stil migratie, m-a facut sa ma gandesc la The Stand a lui Stephen King. Acum nu stiu cine s-a inspirat dupa cine, dar as zice ca asta de mai sus dupa King.
    Si The Road ai vazut, doar ca nu ti-a placut de loc :D.
    P.S: n-ai dormit la el. Ti s-a parut plicticos.

    • Aha, a facut in mod evident o impresie de scurta durata pentru ca nu-mi aduc aminte de el deloc. Dar deloc 😦 De’asta tot ziceam ca vreau sa-mi fac si lista de filme vazute pentru ca le pierd sirul.

  13. Si mie mi-a placut mult cartea. Nu stiam de asemanarile cu SK si McCarthy. Eu nu prea citesc SF dar in ultimul an am dezvoltat o mica atractie pt povestile post-apocaliptice…nu stiu de ce, mi se par tare interesante.

    • SK a fost ideea lui Vlad, eu imi aduc aminte vag de un serial facut dupa carte, dar mult mai complex, cu o forta malefica care-si baga coada si o baba intr-un lan de porumb, dar cam atat imi aduc aminte, epntru ca nu eram deloc amatoare de gen. De fapt, inca nu sunt, desi au inceput sa-mi placa distopiile, e interesant sa recladesti o civilizatie. Nu zic ca nu e traumatizant, dar cred sincer ca lumea s-ar reorganiza rapid. Cam ca-n vestul salbatic. Omenirea are nevoie de siguranta, de aceea suntem o specie sociala.

  14. Sincer, nu-mi amintesc prea bine filmul Mad Max, iar cartea nu am citit-o, așa că nu văd asemănarea, dar văd asta ca pe o provocare să fac ambele lucruri, cândva 😀

    • Asemanarea este foarte vaga, poate doar la agresivitatea unei civilizatii distruse, salbaticite si vagile incercari de reorganizare in jurul unor credinte noi.

  15. Si eu am primit astai cartile alese pentru campanie insa cred ca incep sa „plantez” copaci cu o carte pe care mi-am cumparat-o recent si pe care aproape ca o termin. Nu m-a atras Casa Molimei cand am citit prima oara despre ea dar cine stie, poate ca m-ar surprinde daca i-as da o sansa 🙂

  16. Pingback: din cuvinte rasar copaci | In jurul Kadiei

  17. Pingback: Întrebarea zilei: câţi pomişori pot planta 240 de bloggeri? | In jurul Kadiei

  18. Daca ti-a amintit de asemenea film, trebuie sa o citesc si eu. Nici eu nu ma omor dupa King, dar unele ecranizari ale romanelor sale sunt foarte faine, trebuie sa recunosti.

  19. Am terminat si eu de citit Casa Molimei. Mi-a placut foarte mult, mai ales ca mi-a amintit de cat de putine lucruri avem nevoie pentru a supravietui. Ma gandeam la cate imi iau eu la mine de cate ori plec undeva. Si culmea, desi imi iau mereu cosmetice, haine, harti, telefoane, tablete, etc., uit de multe ori sa iau apa. 😀

    • Da, mi-a placut, dar n-as zice ca este printre cartile mele preferate de anul acesta. Cu siguranta insa imi plac si as mai citi genul acesta de carti.

  20. Mai nou am o pasiune pentru cărțile post-apocaliptice, mai ales dacă vorbesc, de fapt, despre noi începuturi. De reținut.

    • Eu chiar nu-mi aduc aminte de el, dar in ultima perioada aproape nu mai vad film cap-coada. De fapt, singurele din ultimul an care mi-au captat atentia au fost Argo si Life of Pi.

  21. Pingback: Bilant vALLuntar | In jurul Kadiei

  22. Pingback: Din Washington in New York via Amtrak | In jurul Kadiei

  23. Pingback: Tu ‪#‎cecitestiazi‬ ? | In jurul Kadiei

  24. Pingback: Cărţile lui 2013 | In jurul Kadiei

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s