Uratii – Dorin Cozan

Publicat de

In general, nu-mi place sa scriu despre ceea ce nu-mi place, la fel cum incep incetul cu incetul sa renunt la principiul meu de a termina neaparat ceea ce am inceput daca nu-mi place. Ma refer la carti. Mai ales pentru ca exista n carti care imi plac mai mult sau care asteapta sa fie citite, iar una din care nu inteleg nimic sau nu ma satisface, adica imi strica placerea lecturii, pentru ca nu aflu nimic nou, nu merita timpul meu liber din ce in ce mai putin si mai pretios.

Dar, pentru ca i-am promis lui Mario De Mezzo ca voi scrie si despre cartile ALL care nu-mi plac, cu argumentele mele de cititor amator, bineinteles, ca sa vedeti ca nu laud orice carte de la All, doar pentru ca am acceptat sa ii recomand, fiind ambasador de brand Strada Fictiunii.

Uratii-Dorin Cozan

Cu introducerea facuta, prima senzatie pe care am avut-o cand am deschis Uratii de Dorin Cozan a fost „carte subtirica, cu mult dialog, eh, intr-o seara am terminat-o”. Nu puteam sa gresesc mai mult de atat, adica da, are foarte mult dialog, atat de mult incat nu am mai inteles nimic. Mi-a adus aminte de mine la 13 ani cand ma duceam sa-mi aleg cartile din biblioteca si deschideam una la intamplare, ca sa vad daca are liniute de dialog si daca avea destul de multe prin paginile rasfoite era buna de citit.

Fragment-Uratii
o pagina din carte

Primele pagini din Uratii m-au facut sa-l consider pe Cozan un epigon a lui Creanga, un mare povestitor, ce isi merita locul in istoria literaturii romane pentru introducerea povestirii ca gen literar. Nu am inteles ce-si doreste D-nul Cozan, sa reinvie stilul de povestitor in literatura moderna sau se vrea un scriitor de succes, popular, cu alte cuvinte comercial? Oricum ar fi, din punctul meu de vedere, nu a gasit mijlocul de exprimare adecvat.

Uratii este scrisa intr-un limbaj popular, plin de regionalisme, incat mi-ar fi trebuit un dictionar ca sa pot urmari cartea. Din pacate insa, mi-am facut portia de carti citite cu dictionarul atunci cand am inceput sa citesc in engleza, dar atunci eram motivata de cunoasterea unei limbi noi. Nu prea simt nevoia sa-mi insusesc romana populara si nici regionalismele ei, astfel incat cartea se dovedeste a fi un chin. Poate daca esti din Iasi sau imprejurimi, intelegi foarte usor limbajul cartii, dar atunci pune o mica eticheta care sa anunte ca este scrisa pentru locuitorii din judetele moldovenesti, iar pentru restul vinde cartea cu un mic dictionar explicativ in anexa. Sau macar adauga note de subsol! Ar face cartea mai groasa, dar ar intelege si restul, nu doar cei care au bunici din zona respectiva.

A doua mare nedumerire, care oarecum se trage din prima, ce exact a vrut sa obtina cu un roman-puzzle, in afara zapacelii cititorului ca sa nu mai priceapa nimic? Nu exista un fir rosu, o logica, cel putin eu nu am reusit sa-mi dau seama daca fiecare „capitol” este o povestire de sine statatoare si atunci am gasit unele care sa-mi placa sau sunt parti dintr-un intreg, caz in care eu n-am vazut padurea, ci doar copacii si m-am intrebat ce cauta unul langa altul. Mi s-a parut ca un film de Hollywood care aspira la titlul de film cult si iti prezenta cadre filmate la repezeala cu camera alergand pe umar ba pe strada, pe deal, in curte, fara nicio trecere logica si armonioasa intre cadre.

„Adusu-mi-am aminte, când luai de la piață, cu lista în mână, scrisă pe-o foaie îngălbenită și mototolită ca vai de ea, niște zarzări, și veneam acas’, adusu-mi-am aminte cum mergeam, sara, la fântâni, băieți și fete să aducem apă la vaci și la câni, cum aburcam și răsturnam vadra în găleți cât mai di sus, sî curgî ca laptili și mierea din țara Canaanului. Și care iera mai goblizan, ni stroche pi iștilalți cu deștu’ de la pișiori, di-ți vine să-i dai cu șeva în cap di bou și porc ce iera! Și dădeam: cari cu chetroaie, cari cu bățu’, până când zarzăru’ lu’ Rachieru di lângî fântânî rămânea chel și ișă Ecaterina la poartă sî ni blastemi și sî ni trimitî undeva cu tot neamu’.

Atunșea ni pitulam cari-ncotro: ba sub gardu’ lu’ Gheorghi, ba la stâlpii lu’ Buzata, ba o luam pi ulițî la vale pân’ dădeam în toloacî șî scăpam di dracu’. Iar pi toloacî, o minunăție: parc’ își desfăcea Dumnezău palma! Iar din palma lui, prin iarba grasî și aerul argintiu și lătos așa se mai roteau pi sub mustățile noastre mii și mii di bondari, cu burta plină și plictisiți de viață, cari abia așteptau sî intre în borcanele noastre și-n istorie, ca bondarii cei mai norocoși și gugumani cu putință!” 

Fragmentul de mai sus e ales la intamplare, am subliniat cuvintele care nu-mi spun nimic si le-am cautat in  DEX, care zice asa:

ZÁRZĂR s. v. corcoduș.
ABURCÁ vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca.
VÁDRĂ, vedre, s. f. 1. Veche unitate de măsură a capacității, folosită pentru lichide, echivalentă cu circa zece ocale (astăzi cu circa 10 litri)2. Vas de lemn sau de metal cu care se scoate apa din fântână, în care se păstrează sau cu care se transportă diferite lichide.
goblezán și goblizán m. (d. gaglează, de unde vine și ung. goklesz, lungan). Est. Lungan, magădăŭ.
Cuvântul «stroche» nu a fost găsit, dar am găsit următoarele 2 cuvinte apropiate: streche | ștrenche
Cuvântul «pișiori» nu a fost găsit, dar ați fost redirecționat automat la forma „pisicări”: pisicărípisicărésc, vb. IV refl. (înv. și reg.) a se linguși, a vicleni.
Cuvântul «chetroaie» nu a fost găsit, dar am găsit următoarele 5 cuvinte apropiate: chemotrofie | chehaie | vintroaie | chendelaie | căroaie
Cuvântul «toloacî» nu a fost găsit, dar am găsit următoarele 2 cuvinte apropiate: toloacă | toloci (TOLOÁCĂ, toloace, s. f. (Reg.1. Pământ lăsat necultivat pentru ca să se odihnească. ♦ Pășune, izlaz comunal pentru vite. 2. Teren liber neîngrădit, între case sau la marginea satului.)
guguman, gugumani s. m.adj. (om) prost, nerod

Daca va intrebati care tara e aia, iata: Canaan (Hanaan, Țara sau Pământul făgăduinței), vechiul nume al Palestinei și al Feniciei, îndeosebi al părții de la este de Iordan. Era țara lui Ham, al doilea fiu al lui Noe, părintele canaanenilor, făgăduită evreilor după scoaterea lor din robia Egiptului (sursa: D.Religios 1994).

Acum, sincer, asta a fost un exercitiu facut strict pentru articolul asta, n-am stat sa-mi traduc cartea, dar daca inlocuiesc cuvintele subliniate cu semne de intrebare, atunci cam asta am inteles eu din cartea lui Dorin Cozan. Iar acum, dupa ce m-a lamurit Dex, trebuie sa recunosc: tot n-am inteles!

Acest articol face parte din campania vALLuntar 2 iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA, pentru care 15 comentarii echivalează cu un nou copăcel plantat.

66 de comentarii

    1. Sunt unele capitole citibile, din care chiar am putut sa inteleg ceva, problema este ca imediat dupa incepea ceva complet diferit. Pur si simplu, mi-a fost greu sa imi dau seama care sunt personajele si ce legaturi exista intre ele.

  1. O am si eu in biblioteca, dar mi-a pierit pofta, sincer. Nu m-asteptam sa fie asa slaba, adica nici descrierea nu promite multe, insa…

  2. ”Stroche”.. e de la a stropi 😀
    ”pișiori” cred că vrea să zică picior sau picioare

    ne stropea pe ăștialalți cu degetul de la picior (probabil vrea să zică faptul că dădeau cu piciorul în apă ca să-i stropească pe ceilalți .. sau așa sens i-am dat eu)

    ”chetroaie” sau „cataroaie” sunt pietroaie, pietre, bolovani

    Da, foarte dificil textul de lecturat. Eu n-aș avea răbdarea necesară 😛

    1. Am dus-o pana la capat tot incercand sa-mi zic ca poate peste cateva pagini ma lamuresc care este povestea, unele pasaje sunt mai clare, altele complet rupte din context. Este ca si cum te-ai afla in capul cuiva extrem de zapacit, printre amintiri, vise, dorinte si nu mai stii care este ordinea logica.
      Oricum iti multumesc pentru interpretare „probabil vrea să zică faptul că dădeau cu piciorul în apă ca să-i stropească pe ceilalți .. sau așa sens i-am dat eu” in sfarsit, am putut forma o imagine in fata ochilor.

  3. Mda – avand in vedere efortul urias pe care l-ai depus ca sa explici „de ce nu”, nici n-o sa stau sa cer lamuriri suplimentare. Probabil ca daca imi va pica vreodata din intamplare in mana o sa imi arunc ochii pe ea, insa am destula incredere in ochiul tau critic (fie el si de cititor amator 😛 – insa „amatorii” sunt cei mai buni, pentru ca fac asta din dragoste pentru lucrul respectiv) ca sa nu contest nimic din ce ai scris deasupra. Iar citatul ales, fie el si „random” mi se pare suficient de „la obiect”. Deci, multumesc, dar nu, multumesc!

    1. Intotdeauna cand critic ceva simt nevoia sa ma explic, atunci cand laud este evident ca-mi place si argumentatia este extaziata, dar mai putin documentata. Mai ales cand este vorba de munca cuiva, iar intr-o carte este vorba de munca unei echipe intregi, mi se pare normal sa imi argumentez cat mai bine punctul de vedere. Nu zic ca altii n-ar putea vedea acel ceva pe care eu nu l-am vazut sau simtit, dar literatura este totusi o arta subiectiva. Iti place sau nu, indiferent de parerea specialistilor.

  4. Și zarzărele sunt diferite de corcodușe, din câte știu eu. Dar se înțelege contextul dacă folosești „corcodușe”. Tot fruct cu sâmbure în mijloc este 😛

          1. Oki Doki ! *

            * Oki Doki = Redneck** variant of OK 😀 😀

            ** Redneck = Poor, uneducated white farmers, especially from the southern United States 😀 😀

  5. Uite ce am găsit pe google:

    ”Zarzărele sunt fructe asemănătoare cu caisele : ceva mai mici , gust identic , sâmburele amar (la caise sâmburele nu este amar)
    Corcodușele sau gorgoazele sunt fructe cu gust predominant acru , excepție când sunt complet coapte .Sunt folosite la gemuri compoturi rachiu etc. Sunt de forma și dimensiunea cireșelor și pot avea mai multe culori de la galben la roșu.”

    Eu zic, dacă dexonline nu merge, încearcă google search 😀

    1. Stii ca mi-ai dat o idee! Google, cum am putut uita?!
      EDIT: tocmai m-am zapacit complet, eram convinsa ca sunt corcoduse, dar peste tot in google apar caise :)))))))))))))

  6. Am renuntat sa citesc fragmentul. Daca era scrisa acum ceva timp putea intra cu usurinta pe lista de torturi a inchizitiei :D. Dar de vina pentru asa o oroare e mai degraba redactorul (dupa cum am mai zis) si nu autorul. In Romania redactorul (care-si zice din motive sexy…editor) nu-si prea face treaba. De asta ies atatea carti proaste la vanzare. Individul/individa ar fi trebuit sa-si faca treaba pentru care primeste banul si sa lectureze cartea cap coada dupa care sa adauge note de subsol.
    Dar rar intalnesti insa cate un redactor roman sa-si fi lecturat fisa de post. Scuza, ca intotdeauna, fiind „la cat ma plateste de ce sa ma agit”. Din motiv de etica profesionala stimabile, ca-s altii mai saraci si-si fac treaba..i-as raspunde eu. Nu tu, ca tu esti prea politicoasa 🙂

    1. Poate era un redactor tot din Iasi care a inteles tot 😉
      Desi, probabil ai dreptate, uneori ceea ce se publica reprezinta doar munca autorului, fara sustinerea sau participarea propriu-zisa a redactorului. Probabil sunt aruncate in aer cateva zeci de carti, poate prinde vreuna si devine populara.

  7. Nu-mi vine sa cred ca o asa editura serioasa a publicat o asemenea carte fara note de subsol… probabil a fost publicata ca sa faca un „cadou” cuiva important ca in RO asa se obisnuieste !

  8. Wow, ce ciudat e cu moderarea comentarilor. Eu le-am scris pe toate unul după altul, aici apar amețite și își cam pierd din sens.. mai ales ultimul, fiindcă a apărut altul cu aceeași explicație (aproximativ)
    Scuze, nu-mi dau seama din ce zonă ești tu și majoritatea cititorilor tăi, am ajuns aici din cauza vALLuntar, dar prin zona mea cresc zarzări, nu e așa mare scofală sau minune naturală 😀 Din nou, dacă vrei foto: google (image search) is your friend (e mai rapid decât să aștepți să crească în copaci)

    1. :)))))) Am crescut in Bucuresti, iar cei care citesc blogul meu cred ca sunt cam de peste tot din Romania. Am cautat poze pe google, dar am dat de copaci infloriti, corcodusi, caisi si am gasit pana si un mar :))))) Oricum, cuvantul este foarte frumos: zarzar. Imi place cum suna.

          1. Cu plăcere. (în imaginea a doua doar jumătatea stângă e cu zarzăre)

            Și da, par caise pentru că, așa cum am zis într-un comentariu mai sus: sunt precum caisele, tot așa pufoase. (corcodușele sunt netede). Sincer, mi s-a făcut așa o poftă de caise și zarzăre..mamă, mamă!

  9. am trait in moldova 18ani, e drept la oras si tot am avut probleme cu intelegerea unor cuvinte (vreo 2) si ca sa fiu sincera nu ma atrage un text atat de plin de vorbe incalcite, indiferent cat de dragi imi sunt moldovenii mei. una e sa incerci sa creezi atmosfera locului si alta sa inunzi textul cu „chietre” greu de sarit.
    in problema zarzarului, face fructe care nu se coloreaza, raman verzi si cand sunt coapte si nu au miezul lemnos ca si corcodusele, ci moale, intr-o pieiita alba, cu lichid in interior. cred ca fac flori tot albe, ca si pomii comparati cu ei, din dictionar.

  10. Eu traiesc in Moldova dar nu se vorbeste chiar asa pe aici pe la mine:)
    Norocul meu,zic;)
    Sincer nu cred ca as fi putut termina de citit o astfel de carte.Ma intreb oare cum de a fost publicata?Sunt ate carti mult mai bune care stau in sertar 😦

    1. Cred ca a fost sponsorizata sau asa cum se intampla in oricare alta arta, pentru ochi de profesionist pare altceva. Ceva ce nu pricepem noi, amatorii de carte.

  11. Eu am inteles toate regionalismele din fragment, insa nu mi-ar placea sa citesc o cartea intreaga scrisa doar asa. Aaa, si multe dintre ele sunt clar arhaisme, pentru ca nici in satele moldovenesti din fundul pamantului nu se mai folosesc.
    Cat despre zarzare, eu zic ca-s peste tot in Romania si sunt o varianta mai modesta a caiselor. Am „crescut” intr-un zarzar in curtea bunicii! Acolo ma urcam in fiecare vara si citeam, pentru ca nu ma vedea nimeni din frunzis. Daca-mi era foame sau sete si-mi era lene sa cobor, intindeam mana si culegeam cateva fructe. Mi-am amintit ca Benone Sinulescu (care provine de pe la Buzau, deci Muntenia) avea o melodie careia-i zicea „Zarzarica, zarzarea” :p

    1. Eu imi aduc aminte cu drag de un prun galben, era cel mai frumos copacel, iar prunele dulci si zemoase, pana cand l-am rupt in jumatate. Inca imi aduc aminte cum l-am legat, plangand amarnic, de frica sa nu se ofileasca, dar a rezistat saracul pomisor.
      Poate plantam niste zarzari 😉 Sau pruni!

        1. Uneori, wordpressul are toane si nu accepta unele conturi sau adrese de e-mail. Nu inteleg care este problema, dar sper ca in curand sa am mai mult timp ca sa caut o gazda mai buna pentru blog.

  12. Am inteles destul de usor textul reprodus de tine, fiindca am povestit pe blog si Amintiri din copilarie si mai multe povesti si povestiri de Ion Creanga. Totusi, quod licet Jovis non licet bovis. Creanga a scris in limba care se vorbea acum 150 de ani in Moldova. Astazi nu se mai vorbeste nicaieri limba in care a scris D.C. si nimeni nu cred ca e dispus sa piarda timpul ca sa-i traduca „opera”.

    1. D-na Zina, va multumesc pentru fraza latineasca, este exact concluzia pe care mi-as fi dorit-o in articolul meu si nu am avut inspiratia necesara s-o gasesc. Asa este!

  13. Cred ca l-ar amuza pe Ionut al meu, care de la un timp compune poezii nebune pentru colegii de clasa, impreuna cu un prieten, toate scrise cu expresii moldovenesti, asa cum le-au auzit sau citit prin diverse locuri.
    Sincera sa fiu, mie si Creanga mi s-a parut greoi… :))

  14. hmmm… sa zic ca eu am fost la uman si am dat pieptul cu regionalisme… si mi-a placut Creanga?

    ok.. nu dati cu chetre..:))!
    (zarzarele sunt niste caise micute micute.. dar la noi se spune si la corcoduse asa:P)

    1. Este una dintre cartile primite inainte de valluntar si daca tot am citit-o (cat am putut) de ce sa nu faca un bine si sa stranga cateva comentarii ca sa recupereze hartia folosita pentru imprimarea ei.

  15. e o carte care poate fi enervanta, subscriu! cu toate astea are un farmec aparte al imaginilor pe care le propune, o sensibilitate care trece dincolo de excesul de regionalisme. nu as citi in fiecare zi o carte de genul asta, dar e o experienta interesanta

  16. Eu până şi atunci când citesc cărţi în engleză sau franceză nu apelez la dicţionare fie ce o fi şi mă bazez pe context ori de câte ori dau de un cuvând necunoscut. Cred că mi s-ar părea tare ciudat să am nevoie de dicţionar pentru a citi ceva în limba mea maternă. Fie vorba chiar şi de un grai popular! (ce-i drept, nu le prea am cu graiurile populare, deşi am părinţi la sat, în Banat.)

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s