„Atunci cand esti in Bruxelles simti nevoia de praline si la ora 11 noaptea”. As zice ca acesta afirmatie nu este iesita din comun pentru o femeie moderna, dependenta de ciocolata si cunoscuta pentru pofte bizare la ore si mai bizare. De remarcat ar fi daca aceasta femeie, dupa un pahar de bere si o discutie indelungata daca merita sau nu iesit din nou in frig la cele cateva grade sub zero pentru a lua masa de seara la restaurant, se hotaraste totusi sa faca drumul pentru a gasi macar o bombonica belgiana plina de ciocolata. Exceptional ar fi daca la ora 11 noaptea, in Bruxelles-ul inghetat, dar totusi plin de lume, acea femeie plina de pofte ar gasi cateva magazine deschise si ar avea de ales nu numai tipul de bombonica favorita, dar chiar si firma pe care vrea sa o testeze in acea noapte inghetata.
Aux Gaufres de Bruxelles
Primul lucru pe care l-am simtit atunci cand am sarit din tren a fost mirosul de gaufre. Nici n-am intrat bine in oras ca am si aterizat la o masa intr-o cafenea plina de ceainice, asezate frumos pe rafturi, la Aux Gaufre de Bruxelles. Parea raiul gaufrelor, dar sincera sa fiu n-as mai merge inca o data. Gaufrele au fost bune, insa servite lent, dar asta a insemnat doar ca au fost preparate pe loc, de fapt, chiar in fata noastra. Nu pot sa zic exact ce m-a deranjat, poate mobilierul din plastic, atitudinea plictisita a chelnerului, asteptarea care a parut si mai indelungata datorita poftei mele sau lipsa cafelei din sange.
Am avut de ales intre doua variante:
Gaufre de Liége, mai mica, pufoasa, foarte dulce si de obicei servita cu un sirop caramelizat deasupra, care se pare ca a aparut in secolul 18 ca urmare a poftelor Printului din Liege, care si-a dorit un preparat dulce, iar bucatarul a preparat un aluat in care a turnat cu darnicie zahar si vanilie.
Gaufre de Bruxelles, mai groasa, crocanta, usurica si care este atribuita unui bucatar elvetian din Ghent, Florian Dacher,care initial a lucrat in atelierele de patiserie din Bruxelles (1842/43). De obicei este servita cu fructe si frisca, sos de ciocolata sau inghetata.
In ziua de azi exista numeroase varietati, dar una dintre cele mai bune gaufre le-am mancat la Waffle Factory, cu somon, branza si marar, numita Norvégienne.
In urma excursiei in Bruxelles m-am lamurit ca ceea ce-mi preparam eu acasa erau Gaufre de Bruxelles, desi in minte aveam gustul pufos al gaufrei de Liége si de aceea imi consideram gaufrele mele imperfecte. Doh!
Acasa, am incercat mai multe retete de waffle, dar cea mai buna mi s-a parut a fi aceasta:
Gaufre de Bruxelles
- 50 g unt topit,
- 2 oua,
- 125 ml lapte,
- 65 ml smantana,
- 2 linguri miere,
- 125 g faina,
- 40 g zahar brun,
- 1/2 plic praf de copt,
- sare
Se topeste untul, apoi se amesteca intr-un robot cu ouale, laptele, smantana, mierea. Se adauga treptat prafurile amestecate in prealabil. Se incinge aparatul de gaufre si se toarna din compozitie cat se acopere formele, dar sa nu depaseasca marginile (altfel aveti de curatat din greu). In 5 minute gaufrele sunt gata.
Eu prefer sa le servesc cu iaurt, desi in Belgia le-am incercat alaturi de un pahar de vin fiert.
Maine pun anunt pe poarta ” Inchiriez pentru o zi aparat de facut Gaufre ” musai sa vad si astea cum sant ca si Alina mi-a tot facut pofta cu ele ! 😀
Am gasit pe net un aparat de facut gaufre, dar pare cam scump…
http://www.okazii.ro/industrie-alimentara/utilaje-patiserie-si-cofetarie/aparat-gaufre-a123760477
oh, ce scump e! Dar cred ca este unul industrial. Exista si mai mici, pentru casa, ca al meu. Uite, asa ceva iti trebuie tie: http://www.okazii.ro/aparate-mici-bucatarie/altele/toaster-pentru-vafe-clatronic-wa-3116-a123596832
:))))) Nu cred ca este chiar atat de greu de gasit, desi mama avea o forma de nuci, pe care le umplea cu crema de ciocolata. Facea foarte rar pentru ca era o reteta mare consumatoare de timp, dar asa de mult imi placeau „nucile” alea.
Tare mult imi mai placeau si mie nucile alea. Ne facea mama foarte des. Erau printre putinele dulciuri care ii ieseau ca la carte.
Ciudat este ca de cand m-am imbolnavit, nu suport sa mai vad dulciuri. Eu, care mancam cu kilogramele… :((
Oh, saracuta de tine, dar ce-ai patit? Lipsa de dulciuri nu este asa de rea, am reusit sa reduc consumul destul de mult in ultimii ani, dar tot mai fac excese cu ciocolata, dar mai ales cu inghetata.
E grav să citesc așa ceva seara… mi se face o poftă 😀 Au au!
Oh, da, seara este cel mai rau, mai ales ca esti acasa si ai timp sa pregatesti ceva, chiar daca e tarziu.
nu pot spune decat YAMMMMYYYYYYYY!!!!!!!!!!!
:))))) exact!
Gaufrele făcute de tine arată mult mai bine, îmi plac pentru că sunt mai simple 🙂 Ălea cu o tonă de zahăr pe ele par cam greţoase. Ar trebui scuturate bine înainte să fie mâncate 😀
Ai dreptate, dar in Bruxelles le mananci ca la mama lor acasa, totusi le-am preferat pe cele simple, doar cu zahar si nu cele cu crema, capsuni, banane, ciocolata, frisca sau toate deodata 🙂
ce bine arata cele facute de tine! yummy!
Incerc sa nu fac prea des, dar macar in week-end mi-am propus sa avem un mic-dejun ca-n carti 😉
ehhh, daa! frumos si gustos 🙂
Data viitoare am sa caut o reteta de gaufre de Liege ca sa o incerc. Mi se pare mai buna mai pufoasa, desi nu zic nu nici la vafa 😉
Stii ce mi-am luat eu AZI????? Ghici???!!! Aparat pt facut gaufre!!!!!!! da,da da,dadadada! Prima reteta o incerc pe a ta 😀 Mai ai si altele pe blog?
Da, mai am una aici: https://kadiavsd.com/2012/12/06/un-mos-priceput/
Am mai incercat o varianta cu philadelphia, extrem de buna, dar n-am scris-o inca. Poate am timp week-endul asta 😉
saru’mana!! :):) Si in Norvegia erau mari amatori de waffles…cred ca atunci cand o sa fac o sa-mi aduca aminte de zilele petrecute acolo
O, da! cele ca o floare! Tare mult mi-au placut gaufrele lor.
Dar nu e diferenta decat de forma. corect?
As zice si de gust, ale lor sunt pufoase, mai ca o clatita americana sau de Liege. Nu mai rezist maine fac si eu o gaufre din asta pufoasa, nah! 🙂
Eu as vrea sa vad cum este mai crocanta…reteta ta este pt Bruxelle, deci mai croc, corect? Sau m-am zapacit eu de tot?
Si mai ao nelamurire, tot gaufre se numeste si cele chiar crocante, ca niste napolitate si cu miere la mijloc, mai tari, cred ca stii la ce ma refer…eu asa am mancat prima data acum multi ani, aduse din Olanda. Si stiu ca le zicea goffre.
Cred ca stiu despre ce vorbesti, ca un fel de napolitane-biscuiti cu caramel la mijloc, sau sa fi fost miere?, in orice caz mi-am luat o punguta de din astia mici de pe aeroport, dar nu m-am uitat la cum se numesc. Sunt facuti altfel decat gaufrele, adica le-as zice mai degraba biscuiti.
Reteta mea este crocanta, de Bruxelles.
Maine o pun in aplicare, am musafiri…abia astept!!!
Maine fac si eu! 😉
Sa stii ca am sa incerc zilele astea reteta ta, cu atat mai mult cu cat tocmai am luat un aparat de gaufre. Pentru cine doreste aparat, la LIDL tocmai au aparut la promotie, incepind de ieri, 28.02. aparatele de gaufre, la pretul de 60 RON. Am cumparat, am incercat aseara si au iesit grozave, asa ca ma declar foarte multumita de aparat. Si multumim pentru reteta!
Multumesc pentru informatii, Oana 😉 Cred ca Ninu se va bucura sa afle detalii.
Si eu mi-am luat ieri, de la Lidl.:)) Dar nu l-am incercat…cred ca maine 😉
Mmm, dar ce bunătăţi mai faci tu… De multă vreme nu am mai mâncat gaufre, nu că nu îmi plac dar chiar încerc să mă abţin. Într-o perioadă luam destul de des şi, doamne, cât de bune mai erau! 😀
Mai ales cand sunt calde si miros atat de bine, eu nu ma pot abtine. Intr-o perioada insa eram complet dependenta de crepe si galette, imi placeau mai ales daca erau cu branza sau ciuperci.
acum am citit si mi-am dat seama ca habar n-aveam ca-s atatea tipuri de gauffre, dar la apetitul meu pt dulce… conteaza doar asa ca idee 🙂
imi amintesc ca mi-a fost rau ingrozitor dupa ce am testat cateva praline cu tot felul de arome. am zis ca nu mai mananc ciocolata vreme indelungata, dar mi-a trecut 😀
Cam dupa vreo 3 am zis gata pentru cateva ore, mi-am luat insa la pachet si am avut cateva zile bune pentru dimineata, langa cafea.
Arata delicios articolul tau. Si mie imi plac pralinele belgiene si sunt, de asemenea, o dependenta de ciocolata. Din studentie, coboram din complexul studentesc la magazinul care avea ciocolata si praline belgiene, mai ascunse, asa…doamna vanzatoare stia ca vin la ore bizare pentru jeleuri si ciocolata si mi le punea deoparte.
😀 Si mie imi place sa ma imprietenesc cu vanzatoarele din magazinele unde ma duc des, mai ales cand fac genul acesta de mici favoruri.
Minunat:)