Din loc in loc, din om in om

Astazi mi-am regasit plicul primit de la Matrioska mea draga cu o vedere din Bucurestiul meu, de care imi este dor, uneori. L-am primit chiar in ziua plecarii la Paris, dar l-am ratacit printre facturi. Astazi l-am regasit si mi-a adus a doua oara bucurie in suflet si un strop de duiosie atunci cand am dat peste timbrul-surpriza. Multumesc mult, Anca!

IMG_0527 IMG_0528

Impulsionata de placerea mea, m-am „obosit” sa scriu si sa trimit cele 6 carti postale aduse din Paris si oferite voua in speranta unei primaveri mai calde.

Bineinteles ca genul asta de activitate nu se putea lasa fara o filozofie, pe cand scriam pe vederi si le alegeam in functie de persoana am realizat ca n-am mai scris de mult o scrisoare sau o vedere ca veni vorba. M-am obisnuit sa trimit e-mailuri functionale, mesaje instant fie prin sms sau on-line dar nu ai aceeasi placere atunci cand „bati” cuvintele pe taste. N-am uitat sa scriu de mana pentru tot timpul imi notez cate ceva, dar oare cati mai au un creion sau pix la indemana ca sa scrie ceva pe hartie? Acum exista telefoane destepte sau tablete ca sa iti iei notitele, mult mai utile pentru ca o bucata de hartie se pierde. Pana si cartile le citesc din ce in ce mai des in format electronic pentru ca am tot timpul biblioteca la mine si pot „schimba” cartile in functie de dispozitia sufleteasca. Daca n-as avea munca de laborator, as mai scrie oare pe hartie? Atunci cand am inceput sa facem campionatele saptamanale de whist am cautat vreo jumatate de ora un carnet sau o foaie de hartie pe care sa facem tabelul de joc, desi la fiecare conferinta primim carnetele inscriptionate cu logourile companiilor participante. Le avem in casa, dar foarte bine puse, nefiind folosite, ajung intotdeauna pe fundul unui sertar sau sub un teanc de lucruri folosite mai des.

Revenind la cartile postale, una dintre cele mai dragi amintiri ale copilariei mele este teancul de carti postale primite si pastrate „bine” de mama mea, carti la care teoretic nu aveam voie, dar pe care le iubeam din toata inima. Ele mi-au creat nevoia sau, mai degraba, dorinta de a calatori si de a admira locurile pe care le vedeam colorate pe ilustrare. Erau locuri din Romania, de la persoane pe care nu le cunoasteam si care creau in jurul mamei mele o alura misterioasa. Imi aduc aminte de Sfinxul de la Babele, de Vatra Dornei, ceva de pe litoral. Ma intreb oare ce s-or fi intamplat cu ele.

IMG_0532

In mod evident, sunt intr-o dispozitie melancolica, probabil o astenie de primavara, dar pentru ca mi-a placut vizita de astazi la posta de peste drum, imi propun sa trimit cuiva cate o vedere in fiecare saptamana.

D-ale dictionarelor: ” Cartă poștală, carton tipărit eliberat de serviciu poștal și care are o față liberă p. corespondență. (La 27 Ĭanuariŭ 1869, doctoru E. Hermann publică în ziaru Neue Freie Presse din Viena un articul [!] în care propunea acest noŭ fel de corespondență în locul scrisorilor în plicurĭ. La 10 Octobre apăru întîĭa serie de cărțĭ poștale în Austro-Ungaria, de la care această practică sistemă de corespondență trecu la cele-lalte state)” –  Scriban (1939)

80 de gânduri despre “Din loc in loc, din om in om

  1. Foarte faina ideea Kadia:)!!
    Si eu redactez de zor la editia a 3a a Felicitarilor Calatoare;)! E bine din cand in cand sa mai trimitem cate o felicitare / carte postala / vedere / scrisoare.. si bineinteles sa primim si asa ceva in casuta postala (pe langa plicurile cu facturi.. haha).

    • Felicitari calatoare? Eu de ce nu stiu de ele? De fapt, cred ca-mi aduc aminte de ceva de genul asta la tine pe pagina de FB dar cu ceva timp in urma, nu?

  2. Ultima data am primit un carnetel de la Activia, cand am fost la evenimentul organizat de ei la Bucuresti. Scriu destul de mult de mana, pentru ca nu sunt tot timpul la calculator si undeva trebuie sa notez ideile care imi vin. Am umplut deja acel carnetel, care semana mai mult a caiet (in sensul ca era mare).
    Imi place mult ideea ta, de a trimite in fiecare saptamana o carte postala.

    • Si eu am agendute, mai ales pentru calatorii sau mici notite, un jurnal n-am avut rabdare sa tin niciodata, de asta ma si uimeste ca-mi place blogul, dar acesta este mai complex, am poze, amintiri si prietenii adunate in paginile lui.

          • In primul rand pentru ca nu se vor acomoda niciodata pe deplin cu ideea ca vorbesti cu cineva fara sa deschizi gura, fara sa il privesti in ochi, de multe ori nestiind cum arata sau cum il cheama si, cu toate astea, acel cineva iti face un cadou, o surpriza sau iti spune ca te apreciaza. :))

          • Asta e tehnica moderna, desi eu am ramas intotdeauna cu nostalgiile din cartile gen cele ale Agathei Christie, unde se intalneau „prietene” care si-au scris o viata intreaga fara sa se cunoasca.

  3. Eu inca mai scriu pe hartie, inclusiv listele de cumparaturi. Nu stiu de ce, dar n-am reusit niciodata sa le fac pe telefon :)). In rest scriu des pe hartie pentru ca eu mai sunt inca cu examene, cursuri, invatat si alte chestii de genul si nu prea am cum altfel.
    Foarte draguta ideea cu cartile postale. De ceva vreme, putina ce-i drept, am inceput si eu sa trimit carti postale familiei, prietenilor. Si imi place de asemenea sa primesc. Pe aici pe la mine am observat ca e inca foarte popular obiceiul si m-am molipsit. Eu il pierdusem si chiar nu stiu de ce. Ai mei trimiteau mereu carti postale cand eram copil la tot familionul :)).

    • Si ai mei trimiteau carti postale, la inceput am pastrat traditia si ii trimiteam mamei cand plecam pe undeva, in timp am pierdut obiceiul asta si oarecum imi pare rau. In acelasi timp cand stai doar 2 zile intr-un loc parca nu-ti vine sa stai sa cauti o posta care de cele mai multe ori este inchisa, dar cumpar vederi si le pot trimite linistita, de acasa 😉

  4. de cand cu tehnologia asta eu aproape am uitat sa scriu de mana. plus ca scriu de nu mai inteleg nici eu, nu ca as fi scris vreodata frumos. in schimb nu pot citi pe tableta, daca nu am cartea in mana nu se pune 🙂
    te inteleg perfect cu alea 2 randuri din cartile postale, e mai usor sa dai like sau sa pui un smile 🙂

    • Mai usor, dar mult mai putin personal. E adevarat ca in vremurile actuale timpul este pretios si lumea foarte ocupata, poate tocmai de aceea mici atentii conteaza mai mult.

  5. Tehnologia chiar depersonalizeaza corespondenta. Obisnuiam sa scriu scrisori, felicitari etc. acum un mesaj pe mail, o urare pe wall si … e putin.
    Eu inca mai am scrisorile primite de la ai mei in timpul facultatii si sunt amintiri acolo. Mesajele de pe telefon au disparut, cele din mail sunt pierdute in toata multimea de mesaje … iar eu m-am dezvatat de scris de mana – note to self: write!
    Felicitari, chiar e o idee grozava sa trimiti carti postale, mai ales cand provin din atatea locuri interesante.

    • Exact aceeasi ciuda o am eu, mai ales cu pozele. M-am bucurat foarte mult de cardurile astea virtuale, in care poti sa faci sute de poze, dar am pierdut atat de multe foldere incat mi-e ciuda ca nu m-am apucat de blog mai devreme!

  6. si eu am mereu carnetel la mine, cand nu notez, desenez, cartile si filmele in format electronic nu le suport, rar, cine stie cum sa citesc carte pe ecran sau sa vad un film, nu stiu de ce, nu m-a prins, stiu, sunt decrepita. vederi nu am mai trimis de mult, mi-e sila sa ma duc la posta. e mito ideea, nu ar merge totusi sa facem o actiune si pe blog? cu o felicitare pe saptamana, trimisa cuiva? fotografiata de pe la noi, nu copy/paste poze de pe net.

      • Pi fii atenta ca ma mobilizez, incerc maine sa fac o rubrica de genul: felicitarea de weekend sau felicitarea saptamanala si, pentru ca tu ai fost cu ideea, o sa vad daca reusesc sa ti-o dedic cumva. Daca nu ma trozneste inspiratia scot desenele de la beci si tot gasesc eu ceva.

        Nu prea comunic cu alti bloggeri, sa nu te pomenesti cu prea multe 😀 Dar numai daca iau lista la mana cred ca o sa reusesc sa fac cateva chestii dragute, desene, poze, colaje, ghivece in cutii, vad eu.

  7. Eu colectionez…le am puse pe un perete impreuna cu alte suveniruri de prin lume. Cele mai multe sunt primite direct sau trimise, de obicei mama imi trimite pe unde se duce :)). Recunosc ca nu trimit vederi de unde ma duc, in schimb cumpar scriu un mesaj si le dau personal. Desi e asa faina emotia aia cand o vezi in cutia postala…:)
    Imi trimiti si mie ?:D Nu am cu Geneva!

  8. ii trimit mamei de cateva ori pe an felicitari cu diferite ocazii. nu duc dorul cartilor postale, mi se pare mult mai simplu asa cum e acum, merge mai rapid, chiar daca e usor impersonal. daca vrei vedere cu timisoara, se rezolva! 🙂

  9. Ce surpiza frumoasa, multumesc mult Kadia!
    Si eu iubesc scrisul de mana, cu toate ca m-am tehnologizat cu kindle, etc etc notitele le mai iau si de mana…parca-mi pune mai mult creierasul in miscare decat tastatul:).
    Tu unde-ti tii vederile? prin sertare? eu mi-am pus un panou imens in sufragerie, dar e deja ocupat pana la refuz…
    Pe curand, Anca

    • Le prind cu magnet de frigider, dar nu mai am loc si am ajuns sa le prind pe cele doua dulapuri de pantofi, de la intrare, care spre norocul meu sunt metalice 😉 Astfel am si magnetii si cartile la loc vizibil 😀

      • 🙂 ar bloca complet frigiderul la cate s-au adunat la mine. Inca nu ma indur sa le pun in sertar. In schimb am doar 2-3 magneti, luati mai degraba pentru matrioska(fotografiile cu ea):).

  10. Pingback: FEMEI IN OGLINDA 17 - Edgar Degas - Zinnaida

  11. Definiţia din Scriban este dată pentru carte poştală. Ilustrata (= carte poştală ilustrată) este un pic diferită. De multe ori este tratată diferit de adminitraţiile poştale.

      • Cu cea mai mare plăcere. Ai noştri poştaşi nu mai tipăresc acum cărţi poştale simple, în ciuda faptului că ele apar totuşi în tarifar. În alte ţări europene însă sunt destul de utilizate.

  12. Pingback: Vedere de weekend | Aphextwinz's Blog

  13. Pingback: Si esece si succese | X-pert

  14. Eu am pus la vedere, in casa, post-it-uri si un pix. Mi se pare mai natural sa-mi notez un numar de telefon (de ex) pe o bucatica de hartie decat direct in smartfon, chiar daca dupa aceea il transcriu. 😛 Relicve ale adolescentei mele, probabil…
    Eu nu prea am trimis/primit scrisori si carti postale, deci n-as putea spune ca am melancolii cu privire la o perioada apusa (care acum se numeste „vintage”, din cate am inteles 😛 ) a vietii mele. Poate ma inrolez in programul tau, sa vad ce-am pierdut – doar ca nu pot fi constanta, am nevoie de inspiratie pentru randurile pe care le trimit, n-as vrea sa scriu banalitati.

    • Banalitatile isi au si ele rolul lor, eu tocmai am descoperit o intreaga comunitate pasionata de carti postale si de schimburi de acest gen, mi se pare o activitate foarte placuta. Cand eram mica visam la un „pen-pal” de peste mari si tari, problema mea era nu eram prea cursiva in alta limba si nici tara nu era prea deschisa, dar de cand cu internetul, distantele nu mai par atat de mari.

  15. Pingback: Ilustrate calatoare – 1 | In jurul Kadiei

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s