Jocul lui Ender – Impactul unui razboi virtual

In caz ca m-ati dat la disparuti, n-am patit nimic, doar m-am ratacit vreo doua zile prin lumea lui Ender. In prima zi am citit-o cap-coada, desi am fost aproape tarata afara, la soare pentru a savura o limonada pe marginea raului, sub umbreluta colorata, iar a doua zi am remestecat-o in mintisoara mea in timp ce cautam volumul doi, Vorbitor in numele mortilor, pe care din pacate nu l-am gasit printre cele 15 carti ale lui Orson Scott Card din biblioteca, deci probabil a ramas in Romania. Am gasit Xenocid – al treilea volum si acum stau in cumpana daca sa trec peste blocajul mental ca este a treia carte din serie sau sa astept pana la toamna cand fac rost si de volumul doi. Oricum, Vlad zice ca nu mai sunt asa de interesante.

sursa foto
sursa foto

Jocul lui Ender mi-a placut, dar am fost de cand ma stiu un fan al personajelor creative, impinse spre perfectionare, in conditii de concurenta acerba. Acum sunt chiar si mai curioasa sa vad filmul, mai ales pentru a compara viziunea altora asupra personajelor. Pe alocuri actiunea mi s-a parut previzibila, dar cartea a fost scrisa prin 1985, deci e greu de crezut ca n-am venit in contact cu idei, carti, filme inspirate din lumea lui Ender. Dar, mi-a atras atentia reteaua de comunicare on-line, pe care Peter si Valentine, fratele si sora lui Andrew/Ender W, o utilizeaza pentru a-si exprima parerile politice, care mi-a semanat ca valoare/impact si activitate cu blogurile din ziua de azi. A, plus comunicatorul instant la distanta pe care l-as compara cu FaceTime sau Skype 😀

Ce nu inteleg sau nu pot sa-mi explic logic este reactia lui fata de uciderea gandacilor, in conditiile in care a fost crescut cu frica si groaza invaziei, faptul ca le-a distrus civilizatia n-ar fi trebuit sa lase urme atat de adanci in psihicul unui copil de 11-12 ani. Este ca si cum te-ai lupta cu bau-bau-ul copilariei tale si l-ai infrange prin joc de calculator. De fapt, chiar asta este una din problemele jocurilor virtuale, atenueaza din plin sentimentul de vinovatiei. Sau a bombelor nucleare. Una este sa omori 300.000 de persoane cu un cutit/sabie/pistol si sa fii patat la propriu cu sangele victimelor si alta este sa apesi un buton care sa declanseze la mii de km o reactie care sa omoare un oras, pe care sa nu-l vezi plin cu morti, ci doar sa stii ca s-a intamplat. Suntem pana la urma fiinte vizuale si este mai usor sa „dregi” o idee decat o senzatie. Nu zic ca nu exista consecinte, dar cred ca in cazul butonului, frica de „oprobriul public” provoaca mai multe cosmaruri decat moartea nevazuta a unor oameni dintr-un anumit punct pe harta.

sursa foto
sursa foto

Daca mie mi-ar zice cineva ca de fiecare data cand omoram gandacii in Diablo distrugeam o civilizatie undeva in univers nu cred c-as mai pune mana pe joc, dar nici nu cred c-as sta sa ma gandesc prea mult la xenocid. Pana la urma responsabilitatea este a celui constient de ceea ce se intampla.

Autor: Kadia

Ceea ce descoperi tu de capul tau este mult mai interesant decât ceea ce descoperă altcineva pentru tine – este ca diferența dintre o căsătorie din dragoste și una aranjată.

18 gânduri

  1. Eu am început seria cu volumul doi, care mi-a fost oferit spre recenzie şi pe care l-am citit în aproximativ 5-6 ore, într-atât de puternic m-a prins (în ultima vreme, mai rar aşa sacrificiu temporal!). În locul tău, aş citi liniştită volumul trei, trecând peste blocaj, fiindcă şi autorul susţine că se poate proceda în linişte aşa 🙂

    1. Cred ca n-o sa am rabdare pana la vara, daca tot il am la indemana. Sigura problema este sa am timp pentru ca atunci cand imi place o carte n-o mai las din mana, ba chiar ma supar pe cei care vor sa ma deranjeze.

    1. eu am le-am citit/ ascultat si m-am oprit la no5 (sunt 8 in total). Primele 3 mi-au placut toate. Asa ca iti recomand sa le citesti si vezi tu pe unde te opresti 😉

  2. Pana la urma ce ai facut? Ai inceput sa citesti acel volum? Eu l-as fi citit, chiar daca saream peste o parte importanta. Am citit cam in aceeasi perioada Copiii mintii si Fundatia lui Asimov. Habar nu am de ce, mie mi-a placut mult mai mult scriitura lui Orson Scott Card, desi pana atunci indragisem multe din cartile scrise de Asimov.
    Sunt defecta rau, sa stii… Nu suportam sa il vad pe Ionut jucandu-se … hop!… imi scapa numele… un joc in care fura masini in oras, omora oameni, il alerga politia… Dar nu ma deranjeaza cu nimic LOL, desi se moare si acolo. :))

    1. E cam greu sa faci un joc fara sa omori ceva, desi eu prefer sa omor monstrii sau gandaci 😉 Inca n-am citit-o, m-am apucat de o carte a lui Martin, mai veche, dar nu prea imi place. Cel putin pana acum. Ii mai dau cateva pagini, poate ma prinde 🙂

  3. Kadiaaaa, ce mi-ai facut tu iarasi! ce carte extraordinara si cum am trait zilele stea nici nu pot sa exprim! oare de ce am ocolit eu atata timp sf-urile, ma intreb.
    ce vroiam eu de fapt sa spun este ca explicatia pt reactia lui o gasesti chiar acolo la sfarsit. a fost ales tocmai pt aceasta empatie, pentru latura lui umana. de fapt, daca-ti amintesti, undeva mai pe la inceput chiar spune ca tocmai echilibrul firii sale il faca mai potrivit pt armata decat ar fi fost fratii sai. si apoi, ai vazut ca datorita acestei lupte care se ducea intre mintea si sufletul lui (legata de violentele la care este obligat) el intra intr-un fel de comunicare cu inamicii (btw, cum au tradus buggers in romana?)a caror gandire si-o insuseste fara sa stie. sfarsitul mi s-a parut chiar induiosator si poate putin melodramatic dar frumos oricum. ideea care ramane este ca nu e suficient sa fii mai bun decat inamicul. trebuie sa-l cunosti intai, sa il intelegi, sa te transpui in mintea lui suficient incat toate „maneverele” pe care le faci de atunci incolo sa fie instinctive. un personaj minunat a fost Ender! de-abea astept filmul!

  4. Eu inainte de a citi Jocul lui Ender, am citit Umbra lui Ender, carte care de departe mi-a placut cel mai mult din toata seria. Sunt prezentate aceleasi evenimente ca in Jocul, doar ca de data asta din perspectiva lui Ben. Iti recomand sa citesti Umbra, apoi In umbra Hegemonului. Continui cu Vorbitor in numele mortilor si abia dupa astea Xenocid si Copii Mintii. Uite, le-am pus aici in ordine si nu regret nicio secunda din timpul petrecut cu cartile astea in mana.

  5. Am citit postul despre film si apoi pe acesta, ma bucur ca ti-a placut cartea si sunt de retinut recomandarile cititorilor tai 🙂 Abia astept si eu filmul!
    Eu am citit Jocul, apoi si Vorbitor si m-am oprit, din nu stiu ce motive, pe la jumatatea Xenocid-ului, asta acum doi ani. Iar psihologia mea dubioasa, desi stie ca mai sunt o tona de carti bune pe lume, si nu mai stiu chiar in detaliu ce era acolo, o pastrez neterminata, pt a reveni la ea intr-un moment … cum sa-i spun? … e pt „zile negre” 🙂 ca si ultimele doua episoade din Game of Thrones, in care partial stiu ce o sa se intample, si le am pe laptop de doua sapt, dar inca n-am avut inima sa ma uit la ele, nu vreau sa se termine 🙂

  6. Eram in liceu cand am citit Trilogia lui Ender, pe care imi amintesc ca am gasit-o foarte buna. Ma intreb cum as gasi-o astazi, daca as reciti-o. Probabil la fel de buna… 🙂 Bine v-am gasit!

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s