Pregatirile pentru Londra au fost facute in graba, doar cu 2-3 saptamani inainte de data plecarii, ceea ce a insemnat ca n-am mai stat la hotelul nostru obisnuit, de langa British Library, ci la un Ibis elegant, dar situat in spatele garii Euston. L-am preferat pe asta pentru ca stim deja zona si ne descurcam cu usurinta, chiar si la ore mici, in noapte. Holul de la intrare mi s-a parut foarte elegant si frumos decorat, dar camerele sunt batrane, invechite, desi curate. Singurul lucru important, internetul, a mers insa struna, dar apropierea garii s-a facut simtita in fiecare dimineata cand m-am trezit in zgomotele anunturilor din gara. Data viitoare cu siguranta vom trage din nou la hotelul meu de suflet, mai ales ca platesc cam jumatate din pret din cauza cardului de fidelitate Accor.

Cum refuz sa platesc pretul neobrazat al mic-dejunului din hotel, mai ales ca de cele mai multe ori mancare imi miroase ca in cantina de la Drept, iar eu in general nu-mi iau mai mult de o cafea si eventual un biscuit sau un croissant, nu vad de ce as plati cat pe un pranz. Asadar, am cautat o lista de cafenele sic din Londra pe care voiam sa le testesc, dar problema a fost ca pe drum am dat peste un Pret-a-manger – un lant de magazine descoperite in New-York, unde am dat peste produse proaspete, calde si cafea la litru, fara sa fie prea dulce ca cea de la Starbucks. Apropo, toate Starbucksurile din Londra miros extrem de ciudat, am intrat in vreo 3-4 dar de atunci le evit de la distanta, nu stiu exact ce ma deranjeaza, cred ca este vreun condiment sau vreun produs a carui aroma ma face sa uit cat imi plac cele din Geneva. Sau de acasa, din Bucuresti. Doua cafele, un melc (adica pain au raisin) si un croissant de ciocolata ne-a dus la 7-8 GBP in fiecare dimineata si aproape 10 GBP atunci cand am vrut sa incerc o cutie de Porridge cald si am realizat ca am mancat asa ceva toata copilaria mea, la bunica, doar ca noi ii numeam colărezi si erau mult mai dulci. Asa ca mi-am pus vreo 2 pliculete de zahar si m-am bucurat de caldura redescoperirii unui mic-dejun preferat.

Primul obiectiv pe lista de „treburi turistice” era o vizita la Westminster Abbey si ca sa ne pastram renumele, am gresit statia de autobuz, ne-am dat jost la Westminster Cathedral care nu-i acelasi lucru, desi si asta e frumoasa. Norocul nostru a fost ca soferul autobuzului rosu cu etaj avea o problema cu oglinda si ne-am repezit inapoi in acelasi autobuz, pentru cele inca 2 statii pana la celebra biserica gotica. La  Westminster Abbey am dat peste o coada remarcabila si deja impacati cu soarta ne-am asezat in linie, pana cand am observat ca mai exista o coada in partea opusa. O cercetare rapida a scos la iveala ca ne-am asezat la coada lunga si inceata unde se platea numai cu cardul, pe cand in partea opusa se afla o coada mult mai mica si mai rapida de platitori cu bani gheata. Ne-am relocat si dupa ce am platit cele doua bilete de 18 lire fiecare am aflat ca nu putem face poze. Pacat. Dar oricum noi am venit pentru mormantul lui Newton, si ne-ar fi placut sa-l imortalizam in poza, dar regulile-s reguli si ne-am multumit cu ghidul audio dat pe gratis (adica inclus in pretul biletului).

Prima impresie despre Westminster Abbey a fost „ce mare e!” – adevarul este ca am mers vreo 2 ore prin toate cotloanele destul de slab luminate si admirand placile, monumentele, statuile si tablourile. Impresia generala a fost de … cavou. Pentru ca minunatia asta de biserica gazduieste numeroase placute comemorative sau morminte ale diversilor oameni importanti pentru istoria Angliei, de la regi, regine si oameni politici pana la poeti, scriitori si oameni de stiinta. La un moment dat, spre iesire, am dat peste mormantul a 26 calugari ucisi de ciuma pe unul dintre coridoarele exterioare. Cumva n-am reusit sa-i mai vad stralucirea nobila a incoronarilor sau nuntilor regale, nici macar cand am trecut pe langa scaunul regal, de la iesire – care apropo ii lipseste piatra scotiana de sub el, care este adusa special doar pentru incoronari. Mda.

Cum ziceam mai sus in interior nu am putut face poze decat intr-o singura zona, unde era gazduita o expozitie in cinstea celor 60 de ani de domnie a Reginei Elisabeta a 2a.

Iar la un colt am dat peste Rincewind’s luggage adica Bagajul lui Vinturache!

Cine n-a citit cartile din seria Lumea Disc a lui Terry Pratchett probabil nu va intelege la ce ma refer. Rincewind (tradus Vinturache in versiunea romaneasca) este cel mai incompetent vrajitor din univers, insotit peste tot de accesoriul lui de calatorie, incontrolabil si extrem de ostil, Bagajul, adica un cufar cu picioare.