Panna Cotta

Am promis o panna cotta și nu se poate să nu o ofer tocmai unei pisici amatoare de smântână, chiar dacă cu un pic de întârziere, perioada asta a fost cam aglomerată, iar seara am picat ca bolovanul, sub pătură cu o carte, pentru că am terminat deja două cărți și am început o a treia, cu multă ciocolată. Cartea, nu eu. Bine, și eu.

Panna Cotta

Panna cotta cu căpșune

  • 400 ml lapte
  • 200 ml smântână dulce
  • 1 păstaie de vanilie
  • 4+2 foi gelatină
  • 5+2 linguri zahăr
  • 500g de fructe (căpșune sau amestec de fructe de padure)
Foile de gelatină se pun la înmuiat în apă rece. Căpșunele se spală, se curăță de frunzulițe și se pun intr-o crăticioară, la foc mediu, împreună cu 2 linguri de zahăr (după gust, dacă fructele sunt acre se mai adaugă zahăr). Fructele se zdrobesc cu furculița și cam după 3-4 minute de fiert se adaugă 2 foi de gelatină și se amestecă până la omogenizare. Sosul se distribuie în pahare și se dă la rece minim 3 ore. 
Laptele se pune la fiert împreună cu smântâna și păstaia de vanilie tăiată pe jumătate (în lung). Se adaugă restul de zahăr (5 linguri) și cele 4 foi de gelatină rămase. Se amestecă până la omogenizare și se toarnă cu grijă în paharele din frigider, pline pe jumătate cu sosul de capșune. Se pun din nou la rece pentru 3-4 ore.
Desertul se consumă la temperatura camerei, deși vara este excepțional rece.
Panna Cotta
Eu nu l-am lăsat suficient de mult la frigider și se vede că marginea nu este perfectă. Dar a fost bun.

Autor: Kadia

Ceea ce descoperi tu de capul tau este mult mai interesant decât ceea ce descoperă altcineva pentru tine – este ca diferența dintre o căsătorie din dragoste și una aranjată.

8 gânduri

    1. Cu plăcere! Să știi că ordinea poate fi schimbată dacă preferi să ai sosul sus. Sau dacă le pui în forme de silicon, poți să le răstorni pe farfurie înainte de consum și își păstrează forma.
      Și am uitat să zic: păstaia de vanilie se scoate din crăticioară înainte de a turna în pahare.

    1. Multumesc frumos! Chiar e un desert usor de facut. Eu m-am complicat cu doua straturi, ba chiar am incercat sa le fac inclinate la un moment dat, au iesit foarte frumos, dar pana sa fac stratul doi, cu fructe, am ramas fara panna, pentru ca erau bune si asa 🙂

    1. Este un desert foarte iubit in Italia, unii spun că de acolo provine. Este destul de neutru ca gust, dar mie tocmai de aceea îmi place. Unii pun mai multă gelatină ca sa fie mai teapan, altii mai putina ca sa fie mai cremos. Mie imi place varianta mai moale, cu sos acrisor de fructe, dar am gustat si de ciocolata și este la fel de bună.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s