Duzina de (cuvinte) prieteni

Odată cu apariția facebookului au apărut și prietenii ca ciupercile după ploaie, ca să nu scriu ca ciupercile de pe bălegar. M-am gândit la ciupercile astea pentru că am văzut recent o poză incredibil de frumoasă, vrută deloc laudativă făcută de un colportor ungur, dându-se artist fotograf. Unii s-ar putea simți jigniți de comparație, dar mie mi se par frumoase ciupercile alea, pe care nu le-am mai văzut de un cârd de ani, pentru că ajung rar într-un asemenea peisaj bucolic. Iaca, devin și melancolică. Noroc că trăiesc într-o țară similară cu cea în care am crescut, strict din punct de vedere al reliefului, poate mai grandios, din cauza Alpilor, doar oamenii sunt diferiți.

Tamas_Dezso_013

Începusem să scriu că paginile noastre de internet arată că (cel puțin unii) avem prieteni cu miile, dar mă intreb  când vine factura la telefon, câte numere diferite se află acolo? De fapt, câți dintre noi mai folosesc telefonul pentru a vorbi cu prietenii? Eu, una mi-am crescut numărul de cunoscuți și în același timp numărul de persoane cu care stau de vorbă lunar, strict din cauza noilor modalități de comunicare: mesagerie instant (gen viber), skype, facebook, blog, e-mail. Însă, cu toate mijloacele astea, prietenii se schimbă, de exemplu, când am început blogul discutam cu un cârd diferit. Pe măsură ce timpul a trecut, fiecare și-a urmat propriul curs în viață și puțini mi-au rămas alături, dar am cunoscut alte persoane, din ce în ce mai multe. Și totuși, aș zice că prieteni apropiați, cu multe sentimente implicate am la fel de mulți (sau mai degrabă puțini) ca în copilărie. Se pare că numărul de relații intens-emoționale pe care le legăm cu cei din jurul nostru este menținut de-a lungul vieții noastre. Adică dacă te-ai născut golem nu vei deveni lider popular niciodată, pentru că în genele tale îți stă înscrisă disponibilitatea emoțională. Fiecare dintre noi avem anumite modele de intimitate, deși prieteniile se construiesc sau se destramă în timp, rămânem cu același număr de prieteni apropiați. Aceasta este concluzia unui studiu recent publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences. Eu, una, n-aveam nevoie de un brevet ca să știu că există oameni mai prietenoși care au zeci de prieteni ca Vlad și oameni mai retrași, cu un număr mic de prieteni apropiați, cum sunt eu. Interesant este că facem echipă bună.

Dar, iată ce a făcut grupul de cercetători din Marea Britanie: au recrutat 24 de tineri cu vârste între 17 – 19, băieți și fete în proporții egale, cărora le-au fost plătite abonamente la o rețea de telefonie mobilă, cu 500 de minute incluse și sms-uri nelimitate, iar toate apelurile înregistrate timp de 18 luni. Când au primit telefoanele, fiecare a trebuit să completeze un chestionar, listând toate numerele de telefon ale cunoscuților, de la rude la prieteni sau colegi și dând o notă tipului de relație, 10 fiind o relație foarte apropiată. Acest chestionar a fost completat încă o dată, după 9 luni și o a treia dată la finalul studiului, după cele 18 luni. Toți „subiecții” au fost aleși din același oraș din Marea Britanie, dar 10 dintre ei au plecat între timp la o universitate din alt oraș. Comparând listele de „preferați” cu numărul de minute petrecute la telefon, cercetătorii au ajuns la concluzia că aceste convorbiri telefonice pot fi considerate o măsură a intensității relației. De exemplu, primii 3 clasați primesc cam 40-50% dintre apelurile telefonice acelei persoane. În cadrul studiului nu s-au luat în considerare motivele destrămării unei relații. Punând toți subiecții într-un colaj cam așa arată dinamica relațiilor studiate, unde punctele galbene sunt subiecții ținuți sub observație, iar cele albastre prietenii și rudele acestora.

sn-social

Se pare că părinții și rudele păstrează cel mai ușor locul de pe listă sau mai bine zis au variat cel mai puțin de-a lungul timpului. De fapt, în toată istoria umanității clanul este cel care a contant. Trebuie să arăți clemență chiar dacă nu îți convine comportamentul blasfemic al rudei, pentru că de rude n-ai cum să scapi, te vei lovi de ei în familie, chiar dacă nu-ți convine. Chiar dacă familia atârnă uneori ca jugul pe greabăn de vită, te-ai născut cu ea, acolo trebuie să investești timp și energie. E adevărat ca îți poți alege familia când te căsătorești, dar tot rudele sunt cele de bază pentru orice început sau dificultate întâmpinată pe parcurs. Adevărul este că indiferent de ceea ce ar face Vlad, chiar dacă ar participa la un genocid, se poate baza pe sprijinul și susținerea mea. Cine-s eu să judec altceva decât propria-mi relație?

 PS. Pentru că n-am reușit să bag ultimul cuvânt din duzină în textul de mai sus vă invit să admirați pisica neagră din colecția de ceasuri a Dianei Balit, cu dedicație specială pentru pisicile și posesoarele de pisici participante la duzina de cuvinte (tabelul aici).

Ceas Black Cat Diane Balit

Autor: Kadia

Ceea ce descoperi tu de capul tau este mult mai interesant decât ceea ce descoperă altcineva pentru tine – este ca diferența dintre o căsătorie din dragoste și una aranjată.

14 gânduri

    1. Eram convinsă că-ți va placea! Am fost foarte încântată că l-am găsit. Sunt mai multe ceasuri interesante la ea în colecție, dar pisica a făcut diferența.

      1. o, daaa… chiar ceas cu pisică nu am văzut, cel puţin nu aşa de frumos. 🙂 trebuie să studiem, deşi moş crăciun a fost demuuult… că am uitat! 🙂

  1. Hm,ce prieteni noi,eu tot cu aia reali din copilarie si studentie am ramas,iar pe FB nu accept decat daca ii stiu real,iar cei cunoscuti doar virtual cred ca-s de nr degetelor de la maini si numai din bloguri,dupa ce mi-am dat seama cat de cat de ei.
    Altfel,bine scris textul 🙂 Si ceasul e fain.

    1. Exact asta zice și textul, disponibilitatea noastră de a investi timp și energie în prieteni este păstrată toată viața. Ai puține relații dar apropiate sau ai multe, mai degrabă superficiale.

  2. Nu cred că trebuia făcut neapărat un studiu pentru relaţiile interumane! Dar e bine, întăreşte lucruri bine ştiute. Aş fi curios ce se întâmplă în cazul telefoanelor de serviciu! 🙂

    1. De foarte multe ori credințele populare sunt greșite. Ce arată studiul ăsta este că timpul pentru prieteni este limitat, unii preferă să nu-l ofere decat unui număr restrans de prieteni, pe cand altii fie dedica mai mult timp prietenilor, in detrimentul timpului pentru familie, pasiuni proprii sau cariera, fie relatiile sunt mai „usoare”.

  3. Bine ai zis clan. Că la mine aşa e, de tip clan. Iar pe Fb aproape că nu vorbesc cu nimeni pt. ca nu am idee de ce nu exista posibilitatea de cautare. Chestie tehnică.

    1. Există posibilități de cautare, depinde ce vrei, adică poți să-ți cauți prietenii, cunoscuții, dar mai greu este să găsești o discuție avută cu ceva timp în urmă.

      1. Ma refer la faptul nu am casuta de cautare;spatiul, caseta. Stiu ca se poate cauta dar nu si la mine. Pot doar sa dau accept.Habar nu am de ce.Oricum, e un mare mister pentru mine.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s