Daria Donțova – Poker cu rechinul

Ați fost martori la bucuria primirii, iar în două zile era deja lecturată, cu citatele subliniate (virtual, nu prea mâzgălesc cărți, să le poată citi și alții, le mai îndoi colțurile, deși am un teanc impresionant de semne de carte, dar niciodată la îndemână), părerile formate și gata de scris pe blog. Mi-a luat cam două săptămâni să-mi găsesc starea necesară să scriu din nou despre cărți. Habar n-am de ce, mai ales atunci când îmi plac.

Poker cu rechinul Daria Dontova

Poker cu rechinul este a doua carte din seria cu Evlampia/Eufrosina care continuă linia aventurilor într-o Rusie modernă, post-comunistă, supusă migrației, pasiunilor, zvonurilor, crimelor, cu sete de bani și/sau răzbunare, cu străzi frumoase, cartiere dărâmate și urâte, cu „Spartak campioană” mâzgâlit pe o casă. A apărut și un motan extrem de dotat, care știe să deschidă uși, care răspunde la nume și este total adorabil pentru că îl cheamă Maurice. Mi-au lipsit însă rețetele din prima carte, referirile la meniu au rămas, dar fără amanunte, ceea ce a furat o „stea” din evaluarea mea. Îmi place în continuare stilul activ, ușurel, plin de glumițe și situații amuzante, probabil și pentru că pot identifica genul acela de tipologii în jurul meu. De exemplu, ritualul de trezire l-am aplicat și eu, dar cu ceva mirosind plăcut și ademenitor, de obicei un mic dejun, dar înțeleg că fata din carte se grăbea.

„În momentul acela în cameră intra în viteză Iulia, și, fără să stea prea mult pe gânduri, îi băgă soțului sub nas un flacon deschis de parfum Kenzo.
– Ia mizeria asta de aici, bolborosi soțiorul și se ridică în pat, scuturând aiurit din cap. […]
– Spune că îi vine să vomite de la Kenzo.
Dimineața părea că decurge normal.”

Am doar două nemulțumiri de semnalat, care nu au legatură cu autoarea sau cartea, ci mai degrabă cu traducerea și tipărirea ei.

1. Spre surprinderea mea am găsit numeroase greșeli de tipar, diacritice sau litere lipsă sau în plus, ceea ce de obicei nu se întâmpla cu cărțile de la All. De fapt, toată cartea mi se pare făcută în grabă.

2. Traducerea nu mi se pare deloc adaptată, unele cuvinte sunt folosite neinspirat, când există sinonime mai potrivite. Nu zic că sunt expertă în traduceri, știu cât de greu este, dar pe lângă o traducere mot-a-mot trebuie și un pic de interes, de cunoștere a culturii, de adaptare la cultura ta, a traducătorului. Dau un singur exemplu și cred c-o voi face pentru mai multe cărți citite în traducere din ultima perioadă pentru că am impresia că traducerea asta grăbită știrbește din placerea cititului, tocmai neconcordanța dintre personaj și atitudinea lui dă impresia de scriitor prost, deși, de multe ori este mai degrabă vina traducerii.

La un moment dat eroina (o femeie educată, dar iute de gură, cu simțul umorului) are nevoie să afle câteva informații despre ce se întamplă și se gândește să întrebe femeile care stau pe băncuță – bunici traduse în română. Bănuiesc că în original era бабушки care chiar înseamnă bunică, dar și bătrâne, babe, băbuțe. Vreau să văd și eu femeia româncă de 35-45 de ani care le spune pensionarelor de la bloc „bunici” în gândul ei. Dacă voiai să dai senzația de femei simpatice ar fi trebuit traduse ca „babuțe”, având în vedere restul frazei cred că biata femeie se gândea mai degrabă la ele ca fiind babornițe. O traducere nu trebuie să fie perfectă literar, elevată și cu sinonimele cele mai frumoase, ci trebuie să transmită o stare, anume acea stare pe care a vrut scriitorul s-o inducă, iar pentru asta trebuie să fi cunoscut măcar o dată câțiva ruși în viața ta. O limbă străină nu se învață doar din cărți, în facultate, trebuie să îți placă cultura, să înțelegi cât de cât reacțiile, să interacționezi un pic cu cei care vorbesc limba asta. Nu vorbesc rusă, dar de vreo 20 de ani cunosc câțiva ruși care mi-au deveni foarte dragi. Iar ei, educați până la sânge și tot nu le zic bunici acelor femei, nici măcar cu voce tare.

Este exact aceeși senzație pe care o au francezii din jurul meu când se uită la filme străine dublate. Absolut toți (dintre cei cu care am vorbit eu și nu sunt puțini) cred sincer că filmele franceze sunt cele mai bune, cu actori profesioniști, pentru că filmele dublate par proaste. Există o diferență imensă între jocul actorilor și vocea stridentă, nepotrivită de actor de duzină care „rejoacă” scenariul pentru dublare. Exact așa este și o carte tradusă la repezeală, fie ea și o carte de duzină.

Bun, acum că m-am „răcorit” vă las cu un ultim fragment din carte, destul de lung, care mie mi-a plăcut în mod deosebit:

„Cuprinși de agitația de dinaintea Revelionului, trecătorii cărau brazi, cutii, saci și genți pline ochi. Nu, totuși, omul nostru nu poate fi înfrânt. Salariile nu se achită la timp, prețurile sunt extrem de mari, dar, în pofida acestor lucruri, sărbătoarea va avea loc. Unul pune pe masă avocado, raci tocați, altul pui cu cartofi, un altul se va descurca cu o salată cu sardine, dar la miezul nopții o să sară dopurile și președintele cel gras, cu un mare efort, va rosti:
– Dragi ruși…
Gândurile curgeau lin în altă direcție, nu știu de ce, în ultima vreme Elțîn semăna din ce în ce mai mult cu Leonid Ilici Brejnev, să-i fie țărâna ușoară. Încă vreo două luni și „dragii ruși”, foști oameni sovietici, aveau să-și aducă aminte doar de cuvintele „țări socialiste” pe care secretarul general le rostise ca „țațe socialiste”…
Și un PS pentru cei curioși să vadă cum arată Daria Donțova, găsiți pagina ei aici, doar că trebuie să rupeți ceva rusește, nu există versiunea în engleză (sau n-am găsit-o eu), iar pagina ei de facebook aici
Daria Dontsova
————————————————
Acest articol face parte din campania Citeste si castiga carti pe viata din colectia Strada Fictiunii iniţiată de Editura ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL.

32 de gânduri despre “Daria Donțova – Poker cu rechinul

    • Eu am început să citesc din ce în ce mai des rusi, parcă sunt mai apropiați de oamenii pe care îi cunosc eu, iar personajele au reacții normale, mai apropiate de cultura și ințelesul meu. Acum mă războiesc cu Ludmila Ulițkaia.

    • Habar n-am de ce i-a zis așa. Și prima carte avea un titlu ciudat fără niciun fel de legătură cu acțiunea cărții, cel puțin așa mi s-a părut mie. Cred c-a dat bine „pe piață”.

  1. Pentru aceleasi motive, de proasta traducere, am incetat de ani de zile sa mai cumpar si sa mai citesc carti traduse in romaneste. In ultimii ani am citit exclusiv in engleza si franceza. Editurile romanesti nu prea inteleg (sau poate e doar din lipsa de bani) ca o traducere inseamna de fapt interpretare facuta inteligent.

    • Din păcate, Daria Donțova nu-i tradusă in engleză, iar în rusă nu citesc 😦 Altfel și eu prefer cărțile în engleză, mai ales dacă autorul este britanic / american. De fapt, în ultimul an majoritatea cărților citite în limba română au fost cele de pe Strada Ficțiunii pe care le primesc datorită colaborării cu editura All. Unele sunt traduse chiar bine, adică n-am simțit deloc impresia de traducere directă. Altele mai puțin.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s