Cordobar in Berlin

Toată lumea asociază Germania cu berea, lucru de înțeles după ce ai văzut berea la metru și cârnații, faima asta este cât se poate de bine-meritată, însă la ultima vizită în capitala nemțească aveam ambiția de a testa „altceva”. Ok, recunosc c-am ajuns să capăt ambiția asta când toată ziua de joi am încercat să fac rezervare la un restaurant in Berlin pentru vineri seara. Treaba s-a dovedit a fi foarte anevoioasă, iar după o zi de frământare am dat, într-un final, peste noua „modă” berlineză: barurile de vin. Între noi fie vorba nemții și austriecii nu sunt prea renumiți pentru vinurilor lor, cam acre și aspre. Dar citisem niște comentarii atât de laudative, iar Cordobar părea să fie foarte iubit de localnici, în plus decorul excelent m-a făcut să trimit un e-mail pentru o rezervare, zicându-mi că dacă nu răspunde, atunci n-a fost să fie. În mai puțin de o oră am primit confirmarea prin e-mail, pe un ton politicos și prietenos în același timp, spulberându-mi grijile. Cât de rău poate fi?

adresa Cordobar vinuri Cordobar

Localul este plasat pe Große Hamburger Straße 32 în Mitte, pe o stradă care văzută pe întunericul timpuriu și friguros de noiembrie nu este prea atrăgătore. În schimb, restaurantul-bar arată minunat, este incredibil de curat, cu multă mobilă de lemn, tratat cu baiț închis la culoare. Am făcut multe poze dar din păcate cu telefonul, așa că nu-s de calitate prea bună. În orice caz meniul se schimbă lunar așa că ceea ce am mâncat noi, fie antricot sau turnedo, nu mai există. Gata. Acum oferă altceva. Bun, nici nu aveau chestiile alea pentru că mâncarea oferită e un fel de tapas nemțești, care nu-s deloc tapas, dar așa ne-au fost descrise. Sunt mai degrabă niște porții mici de reinterpretări ale unor mâncăruri austro-germane.

Lista de vinuri
Lista de vinuri
„tejgheaua” restaurantului
„tejgheaua” restaurantului

La început am primit listele cu vinuri, nu foarte multe pentru un bar de vin, dar spre încântarea mea am recunoscut câteva. Vlad și-a luat bere. Deci, au și așa ceva, dacă nu reușesc să le facă clienților trampa cu vinurile oferite. Spre surprinderea mea vinul chiar a fost bun, nu excelent, dar ca un vin francez mediu. În schimb, ne-am făcut de cap și am comandat câte 3 tapasuri de fiecare, ceea ce s-a dovedit cam mult, două ar fi post suficiente, dar ne era foame. Oricum, am avut impresia ca au pus carnea la fezandat când am dat comanda pentru că a durat cam mult până ne-am primit porțiile. Când au început să vină parca nu se mai opreau. Au fost totuși gazde de treabă și ne-au dat băuturile cu pâine cu maia, făcută în casă pentru că era caldă, pufoasă și mirosea divin. Din păcate nu-mi aduc aminte exact ce am comandat, n-am notat și a trecut destul de mult timp de atunci, dar îmi aduc aminte de salata cu morcovii tăiați julien, de puiul înăbușit și servit într-un ceaun micuț care m-a amuzat și mi-a plăcut peste măsură, mai erau cateva brochete glasate, cred c-am avut și-o supă, o cremă pusă cu un poș pe o felie de pâine. Când am ajuns la desert n-am mai reușit decât să citim meniul, să luăm o cafea și să ne uitam la farfuriile celor din jurul nostru pentru că noi nu mai aveam loc. Oricum deserturile sunt simple, ca si cum n-ar avea nici măcar rabdarea de a carameliza niște fructe.

Cordobar Berlin 2013

Cordobar Berlin 2013 Cordobar Berlin 2013 Cordobar Berlin 2013 Cordobar Berlin 2013 Cordobar Berlin 2013 Cordobar Berlin 2013 Cordobar Berlin 2013

Decorațiile de pe perete sunt foarte nemțești:

Cordobar Berlin 2013 Cordobar Berlin 2013 Cordobar Berlin 2013 Cordobar Berlin 2013

Între timp am aflat că localul este nou-nouț, s-a deschis abia la jumătatea anului trecut și se bucură de un succes fenomenal. În plus am făcut rost de o listă cu încă 8 baruri de vin care merită testate în capitala germană, pentru vinuri nemțești: Weinbar Rutz tot în Mitte, Weinstein în Prenzlauer Berg, Vin Aqua Vin în Neukölln, pentru cele italiene: Muret La Barba și Weinbar Al Contadino Sotto le Stelle în Mitte, iar pentru cele franceze: La Käserie în Prenzlauer Berg și Paris Bar în Charlottenberg.

________________________

Articol scris pentru Duzina de Cuvinte @ PSI.

Autor: Kadia

Ceea ce descoperi tu de capul tau este mult mai interesant decât ceea ce descoperă altcineva pentru tine – este ca diferența dintre o căsătorie din dragoste și una aranjată.

6 gânduri

  1. Citesc cu placere blogul tau, candva mi-as dori sa calatoresc si eu prin lume, sa vizitez, sa testez locurile..Momentan sunt doar la nivelul de planuri:(

  2. chiar mă gândeam când o să apari! 😀 deloc bucătărie şi berlin?! pe suflet mi-ai scris… nu cred să ajung anul acesta acolo, dar notăm încă ceva de văzut în mitte! vielen dank!

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s