Falsidrama de februarie

M-am gândit să mai șterg un pic praful care se așterne încetișor pe blogul meu, cu o mică psiluneală, poate nu cea la care mă gândisem pentru că Vladen deja a atins punctul respectiv și n-are rost să pun încă o dată pe tapet intoleranța oamenilor, provenită dintr-o mare lipsă de educație și un exagerat simț al propriei importanțe.

Problema mea este alta, care mă zgândără de ceva timp, poate mai acut în ultima vreme. Am dat, cu ceva vreme în urmă, de niște comentarii foarte răutăcioase ale unor bloggerițe care se simțeau superioare moral că tematica blogului lor vindea vise de călătorie și nu producea brioșe, cârnați și sosuri cu ceapă călită. Atunci m-a trecut o silă și-o lehamite încât n-am mai deschis pagina grupului de facebook vreo lună și nici n-am mai citit blogul respectiv. Nu m-a deranjat părerea respectivei, fiecare are dreptul să aibă păreri, cât mai ales lipsa de toleranță și respect pentru munca altuia. Blogurile culinare necesita la fel de multă muncă și efort financiar ca și alea de călătorii (mai ales cele cu buget minimal cum era blogul fetelor respective). Știu pentru că le-am practicat pe amandouă.

Între timp am observat că este de fapt o atitudine destul de răspândită prin mediul românesc, această punere la zid a gospodinelor pentru simplul fapt că, vezi domnule, petrec timpul liber construind diverse feluri de mâncare mai mult sau mai puțin sofisticate, în timp ce ele își cultivă mintea descoperind orizonturi noi (din care nu învață nimic pentru că pasiunea asta gastronomică este pe val în vestul „cultivat”) sau citesc nu-știu-ce clasici sau romanțioși la modă care le fac să se simtă mai degrabă intelectuale decât gospodine „limitate”.

Din propria-mi experiență, cratița nu este o unealtă înjositoare și nici producere o scădere a numărului de neuroni, este o activitate necesară, care poate fi dificilă, dar și plină de satisfacții. Îmi este greu să cred că există prea multe persoane care să-și permită să manânce în fiecare zi la restaurant, deci îmi închipui că mimozele astea cu nasul pe sus se hrănesc și ele cumva. Înțeleg că dacă ești fată singură te poți mulțumi cu un iaurt seara, iar la prânz îți iei o salată din magazin, face bine la siluetă, dar ce faci dacă ai familie? Cum își hrănesc soțul și copii duamnele astea care blamează atât gătitul?

003Eu nu știam să fac decât cartofi prăjiți și ochiuri când am plecat de la mama mea de acasă. Și am plecat la vreo 2000 km depărtare, trebuia să mă hrănesc pe mine și alesul meu, cu un salariu nu foarte grozav, pe care îl dădeam gata în primele 3 săptămâni și așteptam cuminiți, mâncând ce mai aveam prin casă până intra următorul. Aveam strânse o colecție de tăieturi cu rețete din reviste pe care le încercam cu sufletul la gură că nu-mi ies și rămânem cu burta goală. Când mi-am început blogul deja găteam bine, descoperisem multe surse de informare și uneori îmi ieșeau ca-n revistă, făcându-mă foarte mândră. Așa că nu pot să pricep de unde această atitudine superioară față de cele care gătesc cu plăcere, mai ales că-mi închipui că nu-s toate căsătorite cu bucătari.

PS: nu mă refer la cineva anume, poate cu excepția mimozelor ălora călătoare, care oricum nu citesc ele blogul meu, de frică poate să nu se ia mirosul de ceapă prăjită după ele. 

26 de gânduri despre “Falsidrama de februarie

  1. pe ici, pe colo, am mai lăsat eu un semn micuţ de când te cunosc (şi sunt ani) dar comunicarea dintre noi două are o dată mult mai recentă şi nici nu mai ştiu când a început de fapt.
    citind postarea ta de acum, am să-ţi spun de ce nu comentam pe vremuri la tine: din reţinere. citeam reţete de care nu aveam curaj să mă apuc, călătorii în care experienţa culinară era prezentă şi explicată în mod deosebit şi mă gândeam că eu, un mâţ pervazier oarecare, nu am nimic de spus, că sunt aşa de mărunţel că „ce frumooos” chiar nu avea rost.
    ba chiar comentasem o dată cu alma la telefon, vis a vis de reţetele tale – de-acum ştii că sunt fan dulciuri- apreciativ şi cu un soi de invidie: „când are fata asta vreme să coacă toate minunile acelea?”
    şi te iau drept „vinovată” principală pentru eşuatele mele macarons cu promisiunea că, dacă prima dată le-am ars şi a doua oară au devenit poroase (dar extrem de bune la gust) într-o bună zi vor ieşi aşa cum trebuie. dacă nu mi-ai fi spus tu, nu aş fi avut niciodată curaj să le încerc. şi nu e deloc simplu.
    aşa cum spui tu că există mironosiţe cărora le miroase ceapa – dar le place tocana- există pentru fiecare gen de blog câte unul care strâmbă din nas. sfatul meu sincer, pentru noi toţi, este acela de a ne găsi fiecare locul potrivit, oamenii care au acea toleranţă şi deschidere necesară unei comunicări de ambele sensuri. şi astfel, imediata noastră apropiere de vine o lume mai bună. în care, poate că tu te bucuri de o poezie, iar eu încerc o reţetă în vreme ce altcineva ne aduce un zâmbet cu povestea lui sau ne dă de gândit. comunicarea care are la bază spiritul ludic din om este cea mai sinceră formă de comunicare….

  2. Mai retete ca Pastorel Teodoreanu nu scria nimeni si numai limitat nu era saracul. Gatitul are nevoie de echilbru, cunoastere, dragoste si alte o gramada de elemente pe care nici o agentie nu ti le poate procura ca pe o vacanta dar deh fiecare cu ale lui. La ce mi-au auzit urechile cand mi-am declarat public relatia cu tricotatul, cum adica eu sa fac asa ceva in loc sa citesc din clasici si sa imi ghicesc in rune, gatitul nici nu li s-a mai parut grav . Noi sa fim sanatoase :))

  3. Ai niste retete minunate, am aruncat un ochi pe fiecare. Eu ma ocup in general pe blog cu cititul, dar trebuie sa recunosc ca nu pot sa gatesc asa cum o faci tu. Este un lucru de apreciat, nu de criticat. Lectura, calatoria, gatitul toate se adreseaza unor simturi.

  4. Nu imi amintesc sa te fi vazut asa de prea multe ori, in cei aproape doi ani de cand te citesc. E clar ca cineva te-a infuriat tare, tare. Mi-e lene sa caut si nici nu stiu daca merita efortul. Tu chiar nu ai pentru ce sa iti bati capul cu astfel de simandicoase… Nu doar tu, ci toate fetele care au bloguri pe aceasta tema… Eu ma asez pe fotoliu cu laptopul in brate si scriu ce imi trece prin cap, pe cand altele intai gatesc, pozeaza tot ce fac si abia dupa se apuca de scris. In fine, ar fi atat de multe de spus si despre calatorii, despre citit…
    Eu recunosc cinstit ca nu am curaj sa incerc prea multe dintre retetele tale, desi mor de pofta cand le vad. Mi-am luat inima in dinti, am facut covrigei, am facut supe-creme, dar mai mult nu ma incumet, cu toate ca in secret visez la ziua in care voi face minunea aia spiralata din legume. :))

  5. Stiu ca acum traiesti intr-o alta tara in care poate lumea nu este asa meschina, dar aici pe plaiuri mioritice oamenii se inraiesc pe zi ce trece din pacate…Parerea mea este sa nu iei in seama „vorbele de duh” ale unor persoane malitioase ce nu apreciaza munca altora, si au falsa impresie ca numai activitatile lor sunt interesante si importante…

  6. Si eu cand am plecat de acasa de la mama nu numai ca nu stiam sa fac absolut nimic, dar nici nu ma prea interesa subiectul. Am inceput relativ recent sa gatesc 🙂 am luat microbul de la el, ca prea gateste cu placere! Sunt inca la categoria musca, dar tin sa te anunt ca printre primele retete incercate s-a numarat si puiul pe sare (care a avut mare succes)!

  7. Mmmm…ceapa prajita! Trantim in ea niste ou si niste sunculita si…the staff of dreams! ❤ Mi-ai facut pofta! 😀 :))

    P.s. Citesc o carte despre viata unui taran chinez initial foarte sarac dar muncitor si strangator. Si e vai de capul lui, de-abia reuseste sa-si ia si el o nevasta. Aia ii aduce bunastarea in casa ca e si ea muncitoare si chibzuita. Toarna copii, muncesc, sunt fericiti in dragostea lor pentru pamant. Apoi ii loveste foametea, sufera, pierd tot si-apoi din nou muncesc pana recupereaza. Dupa multi ani, sunt bogati, atat de bogati incat taranul nostru nu mai pleaca singur la camp, ci ii tocmeste pe altii. Si uite-asa…se trezeste plictisit si fara ocupatie si incepe sa cheltuiasca banii stransi din greu pe toate prostiile si sa isi critice nevasta, copii si pe toti ce-i ies in cale. Din plictiseala si lipsa de ocupatie. Si incepe sa-l deranjeze mirosul de usturoi si de taran pe care-l poarta in ciuda hainelor de matase pe care si le cumpara. N-am terminat inca romanul…dar nu-l vad bine. Asa ca..well…intelegi ce-am vrut sa spun, nu? 🙂

    • Bravo Diana! 🙂
      Imi pare ataaat de raspandita povestea asta! 🙂 Din pacate sunt multi care uita de unde au plecat, si in loc sa se deschida la minte pe masura ce se imbogatesc …

  8. Parcă nu imi vine a crede , că în lumea asta nouă, în care ne dăm în vânt după inovaţii şi găselniţe şi în ale gustului, cineva să se mai mire că un blog are şi reţete în tematica lui. Cea mai mare bucurie a mea e să gătesc şi să mănânc lucruri noi. Fără oameni ca tine, pasionaţi, fără alţii care să îmi îndrume paşii către reţete, altfel decât cele pe care le ştim, eu, una, aş fi mult mai în pierdere. Şi acum mă gândesc la pâinea aia subţire care o faci tu şi pe care nu am încercat-o încă, la reţetele despre care, cu generozitate, ne vorbeşte Vladen şi mi-aş dori să aprofundez un pic lumea ta culinară, gata încercată de tine. Sunt la dietă dar …când vorbesc de mâncare viaţa mi se pare mai frumoasă. Aşa că nu le înţeleg pe acele domnişoare. Deloc. N-au decât să mănânce ele iaurtul ăla sec că eu am nevoie de mult mai mult.

  9. Kadia, când faci lucru notabile te poți aștepta la două feluri de reacții. Admirație și comentarii malițioase. Că deh, vulpea care nu ajunge la struguri…. M-am gândit și eu că intoleranța, în ultima vreme, devine tot mai prezentă în blogosferă. Dar cred că nu este așa. Oamenii la locul lor sunt mulți. Ceilalți doar mai zgomotoși. Până la urmă… câinii latra, caravana trece! Noi să fim sănătoși.

  10. Macaroane cu branza sa avem, zic. Apropos de fitze si figuri, ai sa razi dar separat de bucatareala ma mai lovesc recent destul de des de una legata de caine, stii tu, tomberoneza mea epileptica. De ce nu mi-am luat dom’le caine de rasa? Sau texte de genul: nu vrei sa iti dau eu un caine? Pai ce, al tau e caine? Caine de rasa dom’le. Si posesorii de potai de rasa intre ei: pai ce mah, ala e caine, si-a luat Beagle, eu nu mi-as fi luat in viata mea, nici nu discut, doar Cane Corso (sau stiu eu ce alta rasa e pe val). Cum ar veni ceapa ta e potaia mea, daca ma intelegi 🙂

  11. Nu credeam ca gospodinele sunt puse la perete, din contra, au admir pe cineva care creaza, creatie in orice forma a ei este implinire eu asa cred. Si fiecare cu ale lui acum…nu stiu cine sunt rautacioasele parfumate ce evita bucataria dar nici nu vreau sa stiu :)).
    Mi-a fost tare dor de blogul tau, da numai din vina mea ca nu reusesc sa mi dozez timpul. Dar, uite, incep sa recuperez!! 🙂 🙂

  12. Hmmm, daca e la plural imi cam trece prin cap despre ce blog e vorba.
    Eu fac retete numai de pe bloguri culinare, iubesc sa caut retete mai ales datorita pozelor exceptionale ce le gasesc si care ma fac mereu sa incerc retete noi chiar si cu ingrediente ce nu ma incanta. Nici nu vreau sa ma gandesc cata munca e doar sa faci fotografiile acelea atat de reusite si „biblite” fara sa mai punem in calcul reteta in sine! un film in care e prezentata viata unei bloggarite ce are un blog culinar este „Julie si Julia”. L-ai vazut?
    Eu iubesc restaurantele, retetele interesante si recunosc ca nu prea am rabdare in bucatarie de aceea ma rezum deseori la salate ( care imi fac bine si la dieta) si carne sau peste marinat, la gratar/cuptor.
    Tot am zis ca incerc supele crema prezentate de tine, urmeaza primavara asta sa ma specializez si in „acest sector”

    • Super film! Cam trist finalul dar merita vazut, mi se pare foarte veridica povestea blogaritei si transformarea ei datorita provocarii pe care si-a asumat-o.

      Si eu tot de pe net fac retete, de 5-6 ani de cand am timp sa ma gandesc la mancare ca fiind ceva mai mult decat doar „aruncam ceva acolo in oala” 🙂
      Iar Kadia, sa sti ca pachetele de gradinita ale piticilor mei (si nu numai ale lor 🙂 ) contin, pe langa fructe, cel mai adesea biscuiti, briose sau alte cocareli (de regula) in mare parte „furate” de la tine 🙂

      Singura mea „carte de bucate” este un dosar cu tot felul de foicele printate de pe net, si mi se par deosebit de folositoare comentariile, feed-back-ul, gasesti multe info folositoare acolo ce nu exista in cartile standard de retete, ca poate omul acela care a scris-o nu s-a gandit la toti piticii mei.

  13. Din pacate am intalnit destule persoane care considera ca se injosesc daca intra in bucatarie, care daca ma aud ca stiu sa fac diferenta intre busuioc si oregano ma catalogheaza drept o gospodina limitata, care n-ar fi in stare vreodata sa citeasca si-o altfel de carte decat de una de bucate. Imi pare sincer rau pentru oamenii astia. Dar daca ei asa vor sa traiasca, e treaba lor, e pierderea lor 🙂 Iar pentru cei pe care-i vezi pe FB cu niste comentarii care nu-ti plac, din fericire exista butoane de „ignore”

    • Eu iti citesc blogul fiindca e atat de diversificat, nu e doar un blog culinar. Blogul tau e o inspiratie din multe puncte de vedere, fie ca imi starneste interesul sa citesc o carte pe care ai laudat-o, fie ca incerc puiul pe sare, fie ca citesc jurnalul tau saptamanal care fiind atat de personal da cititorului o mica fereastra in viata ta de zi cu zi te face o persoana mai reala intr-o lume virtuala. Am gasit blogul tau sarind dintr-un blog in altul in august anul trecut, continui sa il citesc si sper sa scrii incontinuare pentru mult vreme despre aceleasi topicuri, iar eu ca si multi alti care te apreciem iti vom ramane in continuare “subscriberi” fideli.

  14. Oh, nu! Iar din astia care n-au de lucru si isi baga nasul in viata si pasiunile altora?! Ah, ce m-am saturat, nu stiu despre ce comentarii e vorba, dar tare n-aș vrea să le pui la suflet. Grrr… cât de fain ar fi să încăpem unii de alții 😦

  15. Bună ziua. Mie îmi place la nebunie să gătesc, să experimentez și chiar să inventez rețete. Îmi plac la nebunie plantele aromatice, chiar vreau să-mi cumpăr o carte despre condimente. Eu gătesc de plăcere, iar rețetele pe care le-am pus, de-a lungul timpului pe blogul meu, au avut succes. (Din păcate, am închis acel blog, dar sper să recuperez articolele acelea și să le pun acestuia nou, al meu.)

  16. Gatitul este unul din secretele unei vieti bine traita. De ce?
    1. mananci sanatos, ceea ce este f important (chiar daca unii nu considera ca e asa important)
    2. iti cultivi indemanarea, creativitatea, gustul s.a.
    3. iti bucuri familia si iti aduni prietenii
    4. iti creezi admiratori 🙂 pe blog (daca iti si povestesti ispravile)
    5. este ca o excursie in lumea larga: iti deschide orizonturi. vezi cum mananci tu, vezi ce mananca altii, incerci sa iei cei mai bun de peste tot.
    6. casa ta, invaluita in miros de mancare, devine o casa adevarata, vie
    7. daca esti deprimata si incerci sa gatesti ceva, depresie se topeste si te invaluie linistea si bucuria lucrului facut de tine, cu mainile tale

    si cred ca mai sunt si alte motive…

    Am incercat multe din retetele tale si mi-au placut.

    • Cat de bine si frumos le-ai putut scrie!!! Super! 🙂
      Cred ca asta se aplica la orice domeniu de care iti place cu adevarat sa te ocupi, si cred mai ales ca vine din firea omului, din a fi impacat cu el insusi si cu altii, si multumit de viata pe care o are.

  17. Deci Kadia … in caz ca nu m-am bagat destul in seama pana acum 😀 TINE-O TOT ASA! 😀
    Si desi probabil esti suparata pe subiect, ti-a iesit un post deosebit de haios! 🙂

    Intoleranti au fost si vor exista intotdeauna, noi sa fim sanatosi, sunt doar mai galagiosi ca restul, care nu simt nevoia sa se bata cu pumnul in piept, vorba cuiva de mai sus 🙂

  18. N-am răbdarea necesară gătitului. N-am răbdare în general, de fapt. Le invidiez sincer pe cele care scot adevărate opere de artă din cratițe, ce ating eu capătă un gust incert. M-am străduit la început, soțul meu a răbdat ce-a răbdat, dar el e un gurmand, or traiul culinar cu mine era un chin. Așa că a luat cratițele de toarte și ne-a scăpat pe toți de-o grijă. Când are timp. Când nu, Dumnezeu cu mila, eu cu polonicul ori cu o comandă salvatoare, ceva.:)

    Tot voi face într-o zi biscuiții ăia de la tine, numai și numai de dragul fetei, deși sunt convinsă că-i vom transforma în arme albe.

    Ah, în cazul meu, când prințesa era mică, îmi era simplu să-i fac zilnic supica de legume, cartofiorii, orezul sau ce mai păpa ea. Porții mici, fără mari bătăi de cap. Acum nu mai mănâncă aproape nimic, iar prâslea e la faza 1.

  19. Multumesc din suflet pentru articolul asta! Ai atins un subiect care-mi era in cap de mult timp. Din cand in cand mai citeam postari ale unor ‘mari artisti’ pe vreun site de socializare, in care tot o dadeau una si buna cu gospodinele si cu nestiinta lor, vorbind cu o superioritate care le demonstra inferioritatea, neintelegand ca de fapt cohorta aia de gospodine ii mai baga si pe ei in seama, la fel si unii bloggeri, care nu inteleg ca nu sunt buricul pamantului si tocmai fetele alea le mai deschid si lor blogul. Unii oameni nu inteleg ca daca chiar esti superior: bravo, more power to you! dar asta nu inseamna ca restul oamenilor sunt prosti. De multe ori am fost considerata proasta sau inferioara, pentru simplul fapt ca nu sunt foarte comunicativa (prin mediul internetului imi e mai usor, chiar daca de multe ori ma cenzurez groaznic, chiar si sub paravanul internetului). Nu toti suntem la fel, nu toti ne exprimam usor, suntem interesati de lucruri diferite, etc., dar asta nu inseamna ca unii sunt superiori si unii inferiori, respectul este foarte important, iar daca mimozele si mimozii nu vor renunta la snobismul acesta, numai ei vor avea de pierdut. Singura mea intoleranta este fata de intoleranta, desi repet daca cineva se considera superior, mai inteligent etc. more power to him/her 😀

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s