Primele impresii despre Turcia

Publicat de

Tot numărând kilometrii parcurși luna asta, fie ei ca distanță pe Terra (adică incluzând drumul cu avionul), fie cei făcuți cu propriile mele picioare, am ajuns la concluzia că dacă nu mă străduiesc să scriu acum, măcar câteva cuvinte nu voi mai ajunge să scriu probabil mai nimic despre călătoriile astea și ar fi păcat. Pentru mine, Turcia este o experiență nouă, care mi-a trezit trăiri noi și vechi, senzații de călător proaspăt, ca în primele călătorii când nu aveam idee cum se procedează ca să obții ceea ce vrei. În Turcia nu contează alea aproape 100 de orașe vizitate înainte, este o lume nouă, în care experiența de copil crescut în București ajută mai mult decât cea de călător prin vest. Mai exact, experiența căpătată de-a lungul zilelor, după ce ai trecut prin diverse situații și locuri.

Trecând peste tot ceea ce i s-ar putea reproșa orașului sau poporului ăstuia, încep cu ceea ce îmi place cel mai mult: sutele de pisici! Împărțim mesele cu ele și mă simt vinovată când ne cocoțăm pe vreo tereasă pentru masă și nu le mai am printre picioare. Am început să iau sendviș la cafea că să hrănesc pisicile, bombonindu-le pe prosticelele slăbuțe care nu-s suficient de interesate sau prea fricoase. De fapt, n-am văzut pisică prea sperioasă, stau tolanite pe mijlocul trotuarului, cât sunt de lungi, ca să le ocolești `mneata, că deh, ea-și face siesta.

Altfel, este cald, al naibii de cald și mi-au trebuit vreo 2 zile să încep să funcționez cât de cât, după mulți litri de apă și câteva tipuri de delicatese turcești. Fac planuri să mă întorc cu câteva kg (și sub mijloc și în pungă).

M-am dat pe Bosfor de vreo două ori, am descoperit orașul nou „normal”, am vizitat tot felul de locuri turistice, mi-am luat condimente, fac planuri să iau pahare de ceai și poate un șal albastru.

Istanbul mai 2014 Istanbul mai 2014 Istanbul mai 2014 Istanbul mai 2014 Istanbul mai 2014 Istanbul mai 2014 Istanbul mai 2014 Istanbul mai 2014 Istanbul mai 2014 Istanbul mai 2014 Istanbul mai 2014 Istanbul mai 2014 Istanbul mai 2014 Istanbul mai 2014 Istanbul mai 2014 Istanbul mai 2014 Istanbul mai 2014

19 comentarii

  1. pashmina pe albastru? doar una? eu m-am decis aşa de greu… la două!!! 😀
    absolut suberbă imaginea de la yerebatan sarayi.
    şii… nicio vorbă despre bazarul de mirodenii? ce-ai târguit de-acolo?

    1. Ba da, le-am zis condimente, am luat un pachet imens cu o gramada de varietati de piper, sofran indian (adica turmeric 😀 ) si o rasnita din asta de-a loc, sunt chiar curioasa cum functioneaza.

    2. Nu vrea domne’, nu vrea! Eu o intreb si de castroanele alea colorate si de fularele alea horificie si de canutele lor de ceai si ea zice naaah…

      1. mereţi la băietu cela de face tughra cu numele vostru pe căni şi pe farfurii… 😉 mai sus de moscheea albastră cum mergi spre marele bazar, pe dreapta, înainte de nuruosmanyie camii. 😛

          1. Fii atenta, turul de noapte: hotel, jos pe deal (hranit tarcat, negrace bortoasa, blond costeliv, albinos), bulevard cu scari perpendiculare (tarcate si patate), pod (blonde), spre Hagia Sophia (la fiecare poarta), Hagia (alb, neagra gravida, blond mare cat vaca). Avem carnati de vaca.

  2. plimbare placuta!
    am vizitat Turcia pe lungime, de la Istanbul la Bodrum, cu masina, stralucirea este numai in anumite parti, in rest sunt mult sub limita saraciei!

    1. Stralucirea apartine mai degraba trecutului, este incredibil cat de mult s-a schimbat tara asta, mie, Istanbulul imi seamana cu Bucurestiul prin anii ’90, cu cersetorii, cladirile daramate sau in reparatii, preturile de nimic, piata invadata de produse chinezesti, etc. Bineinteles este o privire superficiala, dupa doar o saptamana de batut strazile.

  3. Arata bine Istanbulul.
    Daca iti plac esarfele sunt sigura ca acolo gasesti preturi bune si modele unicat.
    Pahare de ceai mi-am adus si eu din Maroc dar observ din pozele tale ca nu sunt la fel, as spune ca cele turcesti sunt mai artistice, au un design mai placut.
    Ceea ce nu m-am obisnuit inca e sa beau din ele fiindca sunt mici si eu in stil „romanesc” beau o cana de ceai nu o gurita 🙂

    1. Forma paharelor m-a entuziasmat si pe mine, cele micute sunt mai degraba turistice, cele pe care le folosesc ei sunt medii, asa mi-am cumparat si eu. De fapt am primit si unele micute, cand am cumparat ceaiurile. Abia astept sa le testez 😀

  4. Cafeaua arata exact ca cele pe care le bea mama mea cand eram copil. 🙂
    Stii, vedeam ca publici mereu alte si alte pagini despre Turcia si aveam impresia ca nu voi reusi sa tin vreodata pasul cu tine, sa vad prin ochii tai toate astea. Ma bucur ca am reusit, chiar daca atat de tarziu. Incep sa descopar aceasta tara, desi inteleg ca nu ne-ai oferit pana acum decat partea frumoasa. 🙂

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s