Pagini de jurnal (27)

Astăzi …  mă simt de parcă aș fi intrat în vacanță, ceea ce este oarecum justificat de faptul că abia prin toamnă pregătesc următoarea prezentare a progreselor lucrative. Mi se pare interesant că orice modalitate de a scrie despre muncă capătă o tentă comunistă, deși vesticii ăștia sunt mai obsedați de muncă decât au fost comuniștii vreodată. La noi era propagandă, ei o pun în aplicare. Bineînțeles că filozofez de la muncă, stând încă la birou, cu tabelele de celule numărate în față. Dar voi pleca în curând acasă, probabil înainte să termin de scris pagina asta de jurnal. E oricum ciudat s-o scriu luni în loc de duminică așa cum obișnuiam, dar ieri a trebuit să termin prezentarea și de fapt am pierdut mult timp, inainte să ma apuc de lucru in mod efectiv.

Afară… este soare, după ce a plouat amarnic, dar asta de dimineață, pe când țineam eu prezentarea.

În casă… sunt pisicile singure.

În bucatarie… n-am de gând să intru, decât ca să încălzesc fasolea și spanacul preparate la sfârșitul săptămânii trecute. Poate trag și niște cârnați în tigaie, depinde de cheful pe care o să-l am când voi ajunge acasă, sper eu că nu foarte târziu.

desigualSunt îmbrăcată … trăznet! Cu o fustă roșie (mai degrabă portocalie) de la Desigual și o bluză albă gen ie, cu niște trandafiri brodați in față. Tot Desigual. Am o poză cu întreg amsamblul, dar a rămas pe cardul aparatului lui Vlad, așa că o voi arăta cu altă ocazie.

Mă gândesc… că dacă mai trag chiulul vreo 2 săptămâni cu jurnalul acesta, numărul filelor de jurnal vor coincide cu numărul săptămânilor din an.

Aștept… o zi cu soare ca să putem face drumeția pe munte plănuită pentru săptămâna trecută, dar ne-a stricat ploaia socotelile și cum este organizată în grup n-am putut să conving lumea că nu-i făcută din săpun. Oricum majoritatea visează un gratar la iarbă verde, doar eu visey lanțuri pe lângă perete stâncos. Norvegia mi-a furat sufletul.

Sunt recunoscătoare… pentru educația primită și pentru că am suficient loc în suflet ca să iubesc toate ființele umii ăsteia indiferent de specie.

Ce carte citesc zilele astea… Inferno de Dan Brown, recunosc m-a prins. Ba chiar sunt în dispoziție de citit, am cam lenevit în ultima perioadă și îi e dor să evadez în lumea unei povești bune.

Un citat pe saptamana… un scriitor preferat, dintre aceeia pe care i-aș recomanda în orice zi, oricui vrea să mă asculte, de data asta despre un subiect care îmi place: de ce să pleci? Ca să te întorci.

“Why do you go away? So that you can come back. So that you can see the place you came from with new eyes and extra colors. And the people there see you differently, too. Coming back to where you started is not the same as never leaving.” ― Terry PratchettA Hat Full of Sky

Fotografia zilei… captura zilei de sâmbătă, de la Manor: Lindt de vară plus bombonele vărsate pe care le poți cumpăra la kg. Sau la bucată, dar eu plec întotdeauna cam cu jumatate de kg.

Lindor editia de vara

Planuri pentru saptamâna viitoare… petrecerea pentru cei 35 de ani ai lui Vlad.

Autor: Kadia

Ceea ce descoperi tu de capul tau este mult mai interesant decât ceea ce descoperă altcineva pentru tine – este ca diferența dintre o căsătorie din dragoste și una aranjată.

6 gânduri

  1. Da, da, să te întorci de unde ai plecat nu este același lucru cu a nu fi plecat niciodată de acolo. În toate sensurile !

    Să-ți trăiască bărbatul, să fie sănătos și să te asculte întotdeauna ! 😆

  2. ohhh….vreau ciocolata :(…nu mai am voie sa mananc, aseara am fost la sala si m-am cantarit…si am vazut cata grasime reprezinta greutatea mea si mi-am propus sa nu mai mananc dulciuri si paine (ceea ce imi place cel mai mult)..

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s