In Jurul Kadiei

În pădurea trolilor

Bergen este un oraș înconjurat de șapte munți, dar localnicii nu se pot hotări care sunt aceștia, pentru că sunt de fapt mai mulți. Patru sunt adjudecați cu siguranță: Ulriken (cel mai înalt, cu 643m) FløyenLøvstakken și Damsgårdsfjellet, plus trei dintre LyderhornSandviksfjelletBlåmanenRundemanen și Askøyfjellet, care fiind parte din același masiv muntos, dar mai ales din motive istorico-mitologice nu se pot stabili cu exactitate care sunt aceia la care Ludvig Holberg s-a referit, când inspirat de cele șapte dealuri ale Romei, a decis ca Bergen să fie orașul dintre 7 munți. Bergen Mountain Hiking Association organizează anual o excursie montană pe acești 7 munți, având pe listă: Lyderhorn, Damsgårdsfjellet, Løvstakken, Ulriken, Fløyen, Rundemannen și Sandviksfjellet. Eu am urcat doar pe doi dintre aceștia Floyen și Ulriken.

Fløyen (sau Fløyfjellet) este cel mai vizitat având un funicular care te duce din centrul orașului pe vârful muntelui în câteva minute. Priveliștea asupra orașului, mai ales într-o zi cu soare sau la apus, merită acei 85 NOK pentru un bilet dus-întors. Însă mie îmi place în mod special din cauza unei zone din pădure, unde sunt presărate mutre de troli, din lemn, vopsite colorat sau nu, care mă binedispun și mă fac să mă dau în stambă.