Festival cu bere și mâncare norvegiană

Septembrie în Bergen începe cu un festival de mâncare tradițională norvegiană, cu mici producători locali adunați lângă zidurile cetății pentru a-și populariza produsele. Ce înseamnă produse locale? Prima mea vizită la piața locală a fost o surpriză, eu fiind obișnuită cu bogăția de legume și fructe din piața românească, apoi din cea geneveză, unde multe dintre legume sau fructe nu le-am recunoscut pentru multă vreme. În plus, în Geneva aveam terasele cu vin local și doar vreo 2-3 tarabe cu specialități din branză și carne. În Bergen este exact invers: găsești nenumărate tipuri de pește (multe de care n-am auzit), pește afumat și asezonat în diverse feluri (am ajuns să-mi placă enorm peștele afumat), carne, în special oaie, dar și porc, în special preparate gen cârnați (pølse) și salam, plus nenumărate tipuri de brânzeturi, mai degrabă de capră și oaie. Totul este servit în miros de burgeri și cârnați preparați pe grătar, clătite groase, locale, similare cu clătitele americănești, dar mai mari, servite cu smântână sau gem.

La festival vin și câteva restaurante celebre, cu „meniu” mai festiv, cu una-două oferte apetisante, servite în stil oarecum de fast-food.

IMG_0159
Cornelius, restaurantul nostru preferat

Festivalul de mâncare este orientat mai degrabă spre familii, cu distracții pentru cei mici, care pot admira găini, mângâia viței și capre sau participa la cursuri de gătit.

Pentru cei fără copii sau cu copii mari, de data asta între zidurile cetății, se află festivalul de bere, unde poți testa sute de tipuri de bere. Norvegienii sunt înnebuniți după bere, se pot cumpăra seturi pentru a prepara berea acasă și există zeci de mici fabrici artizanale de bere răspândite prin toată țara. Poate tocmai de aceea, sunt organizate vreo 3 festivaluri de bere de-a lungul anului, dar cel din toamnă este cel mai mare din orașul ăsta. Bun, toate astea fiind scrise, trebuie să recunosc că mie nu-mi place berea, dar am ajuns să apreciez anumite rețete. În continuare, berea se află la coada listei mele de preferințe, dar festivalul ăsta are un farmec aparte. Bineînțeles, nu include norvegienii amețiți de alcool (nația asta nu-i deloc rezistentă la alcool, nici măcar la bere).

De ce cele două locații diferite? Pentru că în Norvegia vânzarea de alcool este drastic regulamentată, indiferent de tipul de alcool, de la cel de băut până la cel industrial.

Accesul este oarecum comun: există un singur bilet care costă 80 de coroane norvegiene (circa 40 ron) pentru care ți se oferă o brățară cu care poți intra la oricare dintre cele două festivale, în două locații diferite, pentru cele 2-3 zile de distracții.

Sistemul de festival: pentru 100 de coroane (50 de ron) primești un pahar (de 100 ml) și 3 jetoane. Pentru încă 100 de coroane mai primești 4 jetoane (refill). Nu poți cumpăra prea multe jetoane pentru că dacă ești prea beat, cei de la case vor refuza să-ți mai vândă. Un jeton înseamnă un pahar de bere.

bergen ol fest

Pentru mâncare: poți gusta pe la mai toate tarabele, dar cumperi ce-ți place.

Prada mea: mi-am ales vreo 5 tipuri de pește afumat, două tipuri de branză și un cârnat. De la bere n-am putut lua nimic pentru că nu se vinde pentru acasă. Dar avem liste cu ce ne-a plăcut pentru a le căuta în magazinele de specializate.

IMG_0236

Și peștele afumat: am ales o bucată cu semințe de muștar și câte o bucată din ultimele 3 versiuni din dreapta pozei. Nu le-am fotografiat pentru că sunt încă ambalate frumos în hârtie cerată și încă nu vreau să le desfac. Le vom desface când vom da iama în ele 🙂

IMG_3790

Autor: Kadia

Ceea ce descoperi tu de capul tau este mult mai interesant decât ceea ce descoperă altcineva pentru tine – este ca diferența dintre o căsătorie din dragoste și una aranjată.

2 gânduri

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s