Din nou, aici.

Publicat de

Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când ajung să scriu pe blog fata asta se face vinovată. Am dat de un articol de-al ei despre încercarea de a-și cumpăra o casă și m-a lovit o nostalgie despre furtunile de speranțe și dezamăgiri pe care le-am trăit înainte de găsi locușorul nostru din Bergen. Când am ajuns noi în Norvegia, acum 6 ani, ne-am mutat dintr-un apartament destul de măricel din centrul Genevei într-un apartament mai mic (aproape la jumatate ca spațiu locuibil) într-un cartier mărginaș din Bergen (la vreo 6 km de centru). La momentul respectiv am fost fericită că l-am găsit pentru că voiam un loc temporar dar în care să putem sta mai degrabă ani și nu luni. Procedura de mutare in Norvegia este destul de complicată. De fapt cam peste tot dai de un cerc vicios în care ai nevoie de atestarea de rezidență ca să închiriezi un loc, iar pentru aplicarea la rezidență ai nevoie de o adresă – in Norvegia – stabilă ca să poți obține numarul de 11 cifre – adică rezidență permanentă și nu cel de 9 cifre – cu drepturi limitate pentru că este de fapt o rezidență temporară. Și mai complicat: ca să închiriezi trebuie să stabilești un cont bancar blocat conținând valoarea a 3 luni de chirie. Ca să faci cont bancar, ai nevoie de adresă norvegiană… Fără atestarea de rezidență (care vine în 14 zile de la data depunerii actelor) și fără cont bancar e aproape imposibil să închiriezi orice altceva decât o cămăruță în casa cuiva aștepând să se rezolve procedura legală. Noi aveam 2 pisici la vremea aceea si cam 50 m3 de mobilă și lucruri (care pot fi stocate într-un depozit, ceea ce nu voiam pentru că eu urăsc să mă mut – probabil tocmai de aceea m-am mutat de cel puțin 6 ori până acum, în 3 țări diferite!). Bun, deci tot citind ghiduri despre cum să te muți în Norvegia, am găsit o companie, cam în pragul falimentului care construise un complex de locuițe pe care n-au putut să le vândă așa că le inchiriau. Pentru că veneam din Elveția și, norocul nostru, cu slujbe deja găsite și un șef de treabă care a fost dispus să vorbească la telefon cu proprietarul făcându-ne o recomandare excelentă, cu 3 chirii plătite dinainte cu promisiunea ca depozitul să fie creat până la sfârșitul celor 3 luni și toate documentele (atestatul de rezidență și detaliile contului bancar) trimise până la sfârșitul lunii – așa am reușit să ne mutăm în ceea ce a fost reședința noastră pentru 2 ani și jumătate. Când am ajuns era noapte, după 8 ore de călătorie cu 2 pisici traumatizate, pe o ninsoare cu gheață și vânt, am dat de 2 proprietari veseli arătându-ne un apartament micuț, proaspăt renovat, care mirosea încă a fum de țigări, total înghețat pentru că au încercat să-l aerisească și deci afară sau înauntru era cam aceeași temperatură de vreo 6 grade. Am semnat contractul la lumina lanternelor și telefoanelor pentru că în Norvegia becurile nu sunt incluse în chirie (dar 1 dulap pe dormitor, da). Și cam după ce am terminat cu toate actele și datoriile m-am apucat să caut casă de cumpărat.

Voiam casă nouă, în care să nu investim prea multă muncă în finisaje ci doar în mobilă și designul interior. Am găsit o căsuță superbă, modernă, cu o terasă imensă, dar înghesuită în curtea altei case. Ni s-a părut că avantajele depășesc dezavantajele, am contactat compania care făcea vânzarea pentru proprietar, am obținut aprobarea băncii pentru împrumut (cu o aventură imensă pentru că majoritatea banilor erau blocați în Elveția – asta merită per se o poveste separată) și cam după vreo 4 luni de muncă am ajuns la momentul x. Acest moment, în sistemul norvegian, înseamnă licitație. Deci, când se strâng câțiva cumpărători începe un process care durează câteva ore în care propui o sumă, un termen de exiprare al sumei (de obicei ore) pe care proprietarul o acceptă sau nu. De obicei, se începe sub prețul dorit de proprietar și urcă pe măsură ce cumpărătorii sunt dispuși să investească. Nu știu dacă ați văzut filme cu licitații pentru tablouri sau artă, dar cam așa merge sistemul. Noi ne-am impus o limită peste care am trecut cam cu 20000 € când am hotărât că nu ne dorim atât de mult acea casă. Îmi aduc aminte că eram foarte tristă că am pierdut acea licitație – proprietarul a câștigat vreo 50000€ peste prețul voit, iar eu am hotărât atunci că nu vreau să mai trec prin asta. Câteva luni mai incolo am găsit soluția: am cumpărat un proiect, cu preț fix, fără licitație, cu posibilitatea să alegi finisajele pe parcurs – dar pentru care am așteptat un an de zile. A meritat? Da. Categoric da, și răspunsul meu invariabil este că merită mai degrabă cumpărat un proiect decât o casă deja făcută. Povestea proiectului de casă poate altă dată, de fapt nu știu dacă am povestit deja despre asta.

Nu reușesc să găsesc pozele din vizite, dar cam știu unde trebuie să mă uit. Le voi adauga mai încolo. Până atunci, ăștia sunt pisoii în prima lună în Norvegia și micul apartament cu ninsoarea din martie:

in fața mallului (de care ne-a fost dor când ne-am mutat)
clădirea vecină / în același stil arhitectural
prima întâlnire cu un balcon
în siguranță la înălțime

Un comentariu

  1. C misto ca te-ai reintors la blog chiar o surpriza ca foarte mult imi place subiectele si felul in care scrii

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s