Kadia.v.s.d
V.S.D. (mil.) siglă de la vineri, sâmbătă, duminică
Scriu pentru că uneori uit ceea ce îmi place sau câte am făcut până acum şi singurul meu regret este că nu m-am apucat mai devreme de scris ca să pot păstra mai vii amintirile mai vechi. Mai ales pentru momentele în care ceea ce trăim în prezent ne face să uităm câte ne vor aştepta în viitor şi prin câte am trecut. Mai bine sau mai rău. Eu uit. Pentru mine, timpul se contractă şi se dilată, iar ceea ce s-a întâmplat acum un an pare acum un deceniu, iar altele mult mai îndepărtate s-au întâmplat ieri. De aceea am agende, calendare, liste şi nenumatate notiţe…
Dacă nu știți cu ce să începeți, mai jos sunt cele mai citite articole despre:
recenzii de carti:
- Manichiura pentru mort – Daria Dontova
- Camilla Läckberg – Printesa gheturilor
- Kerstin Gier – Ce sa fac cu mostenirea
- AJ Cronin – Castelul palarierului
- Kerstin Gier – Mă sinucid altă dată
calatorii si alte aventuri prin lume:
- Castelul lui Hamlet
- Preikestolen sau cum am urcat prin ceata si ploaie
- 5 orase unde m-as muta si maine
- Kjerag – punctul culminant si coborarea
- Avignon – primele impresii
Restaurante sau alte localuri:
- Barbecoa by Jamie Oliver (Londra)
- Laduree: feminitate la superlativ (Geneva)
- Jamie Oliver’s Fifteen (Londra)
- Le Calamar (Geneva)
- BellowZero IceBar (Londra)
retete si gospodarie:
- Traditii de craciun in bucataria elvetiana
- Coaste de miel marinate cu mustar si cimbru
- Supa crema de cartofi dulci
- Pui pe sare
- Prajitura cu fructe de padure
- Praline si gaufre belgiene
comunitate:
- Cat de bine vezi culorile?
- Romancele sunt frumoase
- EnQuete: Natal vs. Jul
- EnQuete – Paris
- Din loc in loc, din om in om
cele mai comentate articole:
- Manichiura pentru mort – Daria Dontova (+100 de comentarii)
- Intoarcerea – Håkan Nesser (+90 de comentarii)
- Vânătoarea de comori – nivelul 2 (+90 de comentarii)
- dragoste virtuala (+80 de comentarii)
- CSI: Concurs Si Investigatii (2) (+80 de comentarii)
- Jean Teulé – Magazinul de sinucideri (+80 de comentarii)
concursuri pe blog:
- Vanatoare de comori – reguli si desfasurare
- Cupcake Concurs
- In cautare de Decoratii
- Personaje în turnir (1)
Proiecte in care m-am implicat:
<!– TAG Kadia –>
<a href=”https://kadiavsd.com/” target=”_blank” title=”In lumea Kadiei”><img src=”https://kadiasfood.files.wordpress.com/2012/09/blazon-liz3.jpg” border=”0″ height=”280″ width=”280″ title=”In jurul Kadiei” alt=” Kadia „></a>
<!– TAG Kadia –>
Frumos si sincer, pana acum e cel mai bun motiv pentru un blog 🙂 Ai facut ceva scoala, nu gluma :))) Ma fascineaza ce ai scris tu acolo, neurobiologie. wow..
😉 multumesc! gluma in familie este ca … inca sunt la scoala…
wow, asta da hotarare in viata! imi plac oamenii care stiu ce vor, care au un scop si-si urmeaza visele. mai rasfoiesc pe aici, imi place pe unde hoinaresti 🙂
multumesc 🙂 esti binevenita sa rasfoiesti si sa scotocesti prin cate pagini doresti 🙂
Felicitari!Sti ce vrei de la viata!
Stiu cat ti-a fost de greu si tie si familiei ca sa te sustina.Sunt mama de proaspata posesoare a Diplomei europene pe ATI!
Multumesc 🙂 si felicitari pentru reusita, banuiesc ca pasul urmator va fi o slujba „in afara”?
A semnat contract cu un spital din Irlanda.E o optimista,care spera ca se va schimba sistemul sanitar si la noi.
Felicitari! Ma bucur pentru ea si-mi amintesc ca si eu aveam vise despre cum o sa ma intorc cu granturi europene si-o sa schimb sistemul si cercetarea din Romania pana cand am realizat ca ma lovesc in zadar de un zid mai mare decat cel chinezesc. Dar poate cu cati mai multi optimisti se va schimba ceva, macar pentru copii nostrii.
Scrii foarte frumos si mi-ar place sa mai citesc postarile tale dar am o problema…ma dor foarte tare ochii din cauza culorilor…negrul ca fond si scrisul alb imi obosesc ochii..Succes in continuare!
Multumesc, Oana. E un contrast cam mare intr-adevar, dar foarte potrivit pentru poze 🙂
mai tisneste apa din lac la Geneva?
am stat vreo 5 ani la Lausanne! 🙂
Salutare, vecine!
Curge apa, curge! nu se opreste decat daca bate vantul prea tare sau e prea frig 🙂
si muntele parapantistilor la marginea orasului?
Geneva…un loc bine ales
mai degraba el m-a ales pe mine, eu doar l-am descoperit in timp 😉
ce frumos ,kadia,scrii ptr. tine alinand si dorurile altora…eu te urmaresc cu foarte mult interes..succes in tot ceea ce faci!
multumesc frumos si ma bucur ca va place ceea ce scriu eu 🙂 Va astept cu drag oricand!
Asta esti tu iar eu.. ma bucur ca te cunosc! 🙂
incantata de cunostiinta! 😀
Si de azi apar si eu :)..ca tare mi-ai placut pe LumeaMare, asa ca te dau in urmarire permanenta :))))
bine ai venit! sper sa iti placa in continuare.
[…] mult si lui Kadia care a fost ce-a care a oferit ce-l de al 1000 – lea Like blogului meu si cu prima ocazie […]
[…] jurul Kadiei calatorii, carti, fotografii, retete si ce-mi mai place mie Acasă* Cine sunt eu?ContactMi-ar placea sa…Printre alteleAm calatorit:America […]
Tare-mi place noul look al site-ului tau 😉
Multumesc! Si mie 😉 Sper sa fie usor de citit, de urmarit si o placere sa te intorci ca sa citesti mai mult. O invitatie deschisa.
Buna. Esti nominalizata. http://simplyuniqueword.wordpress.com/2012/11/16/sapte-curiozitati-despre-mine-award/
Astept raspunsurile tale. 🙂
Multumesc frumos pentru nominalizare. Sper sa ma achit cat de curand de sarcina 😉
A…am nimerit perfect 🙂 esti biolog, lucrezi in cercetare -sanatate…diabet, daca-mi amintesc bine, nu? -esti pasionata de citit si de bucatarie, de retete culinare gustoase si sanatoase, presupun. Parerea ta despre Studiul China?
N-am citit cartea, dar mi-ar placea sa vad intai lucrarea de specialitate in care si-au publicat rezultatele studiului. Referitor la subiect in general, parerea mea este ca umanitatea este omnivora, iar consumul de carne preparata termic este unul dntre factorii care au contribuit esential la dezvoltatea intelectului si in consecinta a civilizatiei umane.
Dupa spusele autorului, asta era conceptia omenirii despre nutritie in secolul al 19-lea si multe nu s-au schimbat de atunci, exista interese prea mari ca lucrurile sa ramana asa cum sunt.
De fapt, ar fi un cataclism planetar acceptarea teoriei lui. Cartea e zilele astea in librarii, la noi.
Fiecare este liber sa creada ce vrea si mai ales, spre norocul nostru, inca suntem liberi sa ne alegem propria dieta dupa cum ne taie capul.
DAR, cartea pe care o amintesti tu este o carte de popularizare neacceptata stiintific. Oricine se poate apuca sa scrie o carte despre nutritie, cu propriile pareri si daca convinge un redactor si o editura sa-l publice, o face pe responsabilitatea lui. Studiul respectiv este foarte criticat pentru ca nu este suficient de riguros, iar concluziile sunt atat de definitive. Nimic in lumea asta vie nu este atat de clar, atat de negru pe alb, daca stiinta ar fi atat de clara, cercetarea ar fi avansat mult mai repede. Printre altele, domnul respectiv a fost prins in repetate randuri falsificandu-si datele in lucrari stiitifice publicate si retractate. In acelasi timp, multe dintre studiile lui anterioare au fost finantate de companii farmaceutice…
Aprope ca imi vine sa ii caut greselile, dar sunt deja bloguri intregi care se ocupa de problematica asta, de exemplu: http://rawfoodsos.com/2011/07/31/one-year-later-the-china-study-revisited-and-re-bashed/
sunt foarte curioasa ce zodie esti..presimt ca taur..nu prea cred in chestii de genul asta dar parca esti varianta mea mai mare! imi place la nebunie blogul tau! toata cele bune!
:))) Sunt varsatoare.
Multumesc mult pentru aprecieri, desi ma intreb ce-ai vrut sa spui prin „varianta ta mai mare” 😉
Ai un blog foarte frumos. O să mai revin. Keep it up!
Multumesc! Te astept cu placere.