O zi pe drum: Flåm

De vreo două săptămâni pândim o zi cu soare și fără nori – dacă sunt nori, am învățat noi din greu, există oricând posibilitatea să plouă. Săptămâna asta am avut noroc de vreo 3 zile în rând, ba chiar cu temperaturi de vară, așa că ne-am luat liber ca să ne bucurăm de soare. Scopul…

Jurnal de Bergen (I)

Drumul dinspre aeroport spre Bergen Deși aeroportul este la vreo 30 de kilometri de centrul orașului, iar taxi-ul costă chiar și în opinia mea enorm de mult, există o variantă simplă și comodă fără a da peste cap bugetul călătoriei: Flybussen. Sunt niște autobuze comfortabile care pleacă la fiecare 10-20 de minute și care fac…

Podul Øresund

Unul dintre cele mai plăcute momente ale zilei de ieri a fost aterizarea pe aeroportul din Copenhaga, unde am prins, în sfârșit, o zi fără ceață, deși înnorată, dar am putut vedea podul Øresund în toată măreția lui, printre picături de ploaie. Cu vreo 3 ani în urmă am avut ocazia de a-l parcurge cu trenul,…

Gata de drum!

În zece ore vom pleca din nou la drum, doar pentru restul săptămânii, dar suficient cât să-mi fac numeroase planuri. Am terminat de făcut bagajele, ceea ce nouă ne ia destul de puțin, cred că în maxim două ore, indiferent de destinație avem bagajele făcute, după o rutină obișnuită. Mergem cu SAS, așa că un…

Călătorii pe apele Bosforului

… după vorba aceea: cât dai, atât face! Ne-am străduit vreo două zile să facem rost de o călătorie pe Bosfor până la Marea Neagră, adică doar cei 31 km de strâmtoare, dar fără noroc. Dacă tot nu reușeam să ne facem înțeleși, pe când treceam podul Galata dinspre Beyoğlu spre Fatih, pe o căldură năucitoare…

Primele impresii despre Turcia

Tot numărând kilometrii parcurși luna asta, fie ei ca distanță pe Terra (adică incluzând drumul cu avionul), fie cei făcuți cu propriile mele picioare, am ajuns la concluzia că dacă nu mă străduiesc să scriu acum, măcar câteva cuvinte nu voi mai ajunge să scriu probabil mai nimic despre călătoriile astea și ar fi păcat.…

Pe o terasa, la inaltime

… Atunci par sa navaleasca gandurile peste mine, poate si pentru ca este ultima noapte in New York, maine ma asteapta un zbor de 7 ore si mi se vor rapi cele 6 ore castigate in prima zi pe noul continent. Voiam doar sa multumesc Giorgiei pentru o sugestie excelenta: am testat BLT Steakhouse si sincer…

Primul post de pe iPad…

… scris, unde altundeva decat in New York?! Fara diacritice cu ganduri raslete, fragmentate, inainte de o cafea buna: ador hotelul frantuzesc din New York care promoveaza cultura franceza in tara gazda mai degraba decat orasul in sine, ador arhitectura moderna si fluorescenta a localului, ador camera mea de la etajul 28 chiar daca vad…

Cum să mergi cu avionul folosind telefonul

Pe mine mă entuziasmează la culme tehnologia, mai ales când este „user-friendly” deci accesibilă, așa că atunci când am cumpărat biletele la Swiss, am clickuit încântată casuța prin care îmi aratam interesul unui check-in făcut pe mobil. Cu vreo 24 de ore înainte de zbor, care fiind cu escală în Zurich, însemna un zbor intern…

Cum am inventat teleportarea

… ca doar nu era sa scriu acolo, mare, in titlu, cum am cumparat aiurea biletele de tren, nu? Povestea incepe vinerea trecuta, cand ma grabeam sa plec de la slujba, deja trecuse de 8 seara, mi-era foame si voiam sa plec cat mai repede, doar ca m-am incapatanat sa cumpar biletele de tren pentru…

Jamie Oliver’s Fifteen

–> Fifteen – good drinks, great service, ordinary food Dupa o zi intreaga incarcata de activitati „turistice” ne-am retras vreo jumatate de ora la hotel pentru a ne pregati sufleteste pentru al doilea proiect al sfarsitului de saptamana in Londra: restaurantele lui Jamie Oliver. In ianuarie avusesem deja placerea de a lua cina la Barbecoa,…

O zi de turist in Londra (3)

De la Tower Bridge (care apropo se numeste asa pentru ca este langa turnul Londrei si nu pentru ca are turnulete) am plecat sa gasim urmele lui Jack The Ripper, inarmati cu rabdare, harti, notite, fotografii si suficiente detalii ca sa gasim locurile. N-am gasit niciun fel de urme, iar Whitechapel arata nu mai putin…

O zi de turist in Londra (2)

Am iesit de la Westminster Abbey in jurul pranzului, tocmai cand un grup de demonstranti sau militanti, nu m-am lamurit exact ce voiau, am vazut doar cateva pancarte cu „Syria” scris mare, dar de data aceasta nu m-am apropiat, aveam un pic alte planuri si nu voiam sa raman blocata in grupul respectiv, cum am patit in…

O zi de turist in Londra (1)

Pregatirile pentru Londra au fost facute in graba, doar cu 2-3 saptamani inainte de data plecarii, ceea ce a insemnat ca n-am mai stat la hotelul nostru obisnuit, de langa British Library, ci la un Ibis elegant, dar situat in spatele garii Euston. L-am preferat pe asta pentru ca stim deja zona si ne descurcam…