Gândurile sunt libere

Da, gândurile sunt libere, dar tu ești sclavul lor. Nimeni nu știe care sunt gândurile tale, oricât de perfide ar fi, nu poți fi salvat de ele decât în momentul în care devin cuvinte rostite. Atunci pot fi contra-argumentate, supuse logicii, criticii și devin îngrădite, înrobite și lipsite de forță. În mintea ta ești rege și rob, creator și pion, acolo este locul unde se nasc și mor speranțe, planuri, dorințe. Jumătate din lucrurile pe care le-ai plănuit cu grijă nu se vor întâmpla, dar pot ajunge să te bântuie, de la exameul picat în primul an de facultate, la fraza aiurea scoasă la interviu, bâlba în fața unei persoane care îți place.

Gândurile acestea libere, fără reguli, te pot face să pierzi timpul în visare în loc să faci ceva practic cu timpul tău, ceva ce poate fi valorificat pentru a îți îndeplini visul, fie că înveți o tehnică nouă utilă pentru slujbă, fie că întreții relațiile sociale, care se pot dovedi utile la un moment dat. Tot gândurile acestea îți pot otrăvi zilele cu păreri proaste despre propria persoană, căutând confirmări în mimica și comportamentul celor din jur, care inocenți în fața gândurilor tale, pot alimenta o depresie, fără voie și mai ales fără vină.

Gândurile libere te pot face să te expui unor umilițe publice, de exemplu când crezi că ești un artist desăvârșit, în mintea ta o adevărată priveghetoare, cu prieteni îngăduitori, care nu vor să-și strice relația cu tine sau buna dispoziție până când ajungi să te dai în stambă în fața unor străini care nu vor avea nicio jenă să-ți arunce în față adevărul.

Gândurile tale sunt cele care te fac să zici că nu ai timp pentru citit când pierzi 30 de minute în fiecare zi uitându-te în gol pe fereastra autobuzului, dar nu te-ai gândit să iei o carte în rucsac.

Gândurile tale te fac să fii ceea ce ești și tu ești singurul care le poate controla și supune ambiției tale.

Istanbul, Turcia, mai 2014

Articol scris în cadrul psilunelilor. Găsiți alte gânduri libere aici, la Psi.

16 comentarii

    • Ideea este ca uneori prea multa libertate strica, iar rostirea gandurilor cu voce tare ajuta uneori la resetarea limitelor intre realitate si visare, asteptari si dorinte.

      Răspunde
        • Problema apare cand gandurile te fac sclav, cand nu le mai coordonezi tu pe ele, ci ele pe tine.
          Din punct de vedere al creatiei, da, gandurile au nevoie de libertate, din punct de vedere personal o doza de ratiune nu strica niciodata.

          Răspunde
        • Fetele mele preferate se acceptă şi cad de acord.
          O povestitoare de excepţie şi o poetă de excepţie cred în libertate. E de bine.

          Răspunde
  1. spuneam şi lui mihaela că libertăţile sunt bune… la stadiul d eiluzie, de ideal. 🙂

    Răspunde
  2. libertatea gandurilor are si o varsta … sau depinde de varsta. gandurile se adapteaza si ele conjuncturilor si de asta ar trebui sa tinem seama atunci cand le dam libertate.

    Răspunde
  3. Gandurile sunt libere dar libertatea lor inceteaza acolo unde incepe libertatea altor ganduri la fel de puternice ca ale tale, la fel de libere ca gandurile tale incat se vor lovi un ele de altele. Gandurile sunt libere cata vreme nu devin fapte supuse cenzurii.

    Răspunde

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s