La mulți ani, mie! De 36 de ori.

Ieri am apăsat pentru ultima dată vârsta de 35 de ani pe ecranul unei biciclete de interior, la sală. Chiar m-am gândit scurt dacă să pun 36 sau 35, ce contează o zi? Am ales să rămân la 35, măcar pentru ultimele 24 de ore. 35 – o vârstă care a adus multe schimbări, atât culturale, cât și fundamentale.

cu rune :)
cu rune 🙂

36 – oare cum va fi?

Încă nu simt trecerea timpului, am impresia că lumea avansează în jurul meu, dar eu sunt aceeași. Mereu aceeași. Colegii mei au îmbătrânit, nu eu. Prietenii mei sunt mai în vârstă, nu eu. Eu, eu sunt la fel! În fond, cu ce este această zi mai deosebită decât oricare alta?

Dar, este. Este acea zi în care gătesc mai mult și îmi depășesc porția de mâncare cu vreo 1500 kcal. E ziua în care avem vin bun și primesc cadouri. Multe, frumoase și colorate. Este ziua în care lumea își aduce aminte de mine, chiar și numai pentru câteva secunde, cât să scrie un „La mulți ani” pe facebook. Sau un e-mail. Este ziua în care mă mir cât de multă lume mă știe și în care încerc să (re)descopăr persoanele din spatele urărilor. E ziua care devine întotdeauna specială, deși e doar o zi obișnuită. Dar e ziua mea. La mulți ani, mie! 

DSC01243 DSC01259 DSC01246 DSC01247 DSC01261

Și pentru că nu puteam să termin fără o melodie, cică aceasta era în top atunci când m-am născut:

melodie

Ați observat agenda cu Diablo, da? (e un joc, pentru cine nu știe). Ia uitați aci:

diablo

Yes. Steal everything. In game.

14 comentarii

  1. La Multi Ani, Kadia!
    Cat mai frumosi si plini de bucurii!
    Si de fapt conteaza mai mult cum ne simtim! Asa ca tinerete sa scrie in sufletul tau!
    Cu drag! 🙂

    Răspunde
  2. La multi ani Kadia :). Stiu ca noi interactionam rar, dar mi-e drag mereu sa citesc ce scrii, indiferent de subiect :). Sper din toata inima sa iti ramana gandul mereu plin de idei si sufletul plin de bucurie si sa ai parte de tot ce ti-e drag!

    Răspunde
  3. La multi ani, Kadia! De-aici se vede ca te schimbi, pentru ca in ultima vreme scrii (cam) foarte rar pe blog, macar asta si tot e o schimbare 🙂

    Răspunde
  4. La multi ani cu sanatate, restul le faci nai iute sau incet pe toate 🙂 ! Un 36 superb, asa cum ti-l doresti tu !

    Răspunde
  5. La mulți ani, Kadia! Frumoși, sănătoși și plini de bucurii și împliniri. La mulți ani, ție! 🙂

    Răspunde
  6. 36 de ani…ce varsta frumoasa ! Desi e off topic, deoarece imi dau pana si eu seama ca articolul e despre ziua ta, fara sa vreau, gandindu-ma la cifra, plus si din cauza articolului tau atat de frumos si a gandurilor bune de aniversare in lb romana, pe care eu nu o vorbesc decat cu parintii mei in real life cotidian de destul de chiar f multa vreme, plus virtual mai recent doar pe
    Internet, mi-a trecut prin minte ca
    varsta cea mai tanara pe care o tin eu minte (asa personal) legata de parintii mei, a fost cand tata a implinit 38 de ani. Mama e cu un an mai mare ca
    tata, asa ca in primele mele amintiri
    mai concrete fata de aniversarea ei,
    ea implinea 39 de ani, insa vag, ff vag, poate imaginar, deoarece nu pot fi
    asa de sigur, parca tin minte si ceva ff
    invaluit in ceata legat de ca mama
    implinea 37 de ani si primea niste flori
    sau oricum ceva gen cadou. Toate aceste amintiri si ganduri trebuie interpretate in cadrul unei stari de amintiri placute, desigur, si urari de felicitare pt tine, nu in sensul ca as comunica ceva de gen cum ca ai fi tu ca o mama pt mine ! Era doar asa un gand autentic cald si placut de o clipa trimis telegrafic printre cuvinte de departe, era vorba de o clipa deja fugita din prezent fata de care eu am zambit in timp ce ma gandeam ce frumoasa trebuie sa fie varsta de 36 de ani, citind acest articol al tau. La Multi Ani !

    Răspunde
  7. La multi ani, Kadia, uite eu abia acu vad cea de a doua pagina de facebook. 🙂
    Varsta e doar un numar… ce simtim, cum ne simtim conteaza mai mult.

    Răspunde
  8. La multi si fericiti ani !E minunat de frumos sa implinesti treizecisisase de ani !Imi vei da dreptate cand iti vei schimba prefixul !
    Pana atunci Sanatate !

    Răspunde
  9. La multi ani, sper ca printre rezolutiile tale pe anul acesta sa fie si aceea de a scrie mai des! 😀 Cer asta cu titlul de cadou, ziua mea a fost cu o saptamana inainte de a ta 🙂

    Răspunde
  10. La mulți ani, Kadia! Să fii sănătoasă și veselă, împreună cu toată familia ta (inclusiv Roxana și Meowrice!)!
    Uite și un mic ”dar”, sper să funcționeze. 🙂 ❤

    Răspunde

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s