Primii doi ani departe de România au fost cei mai ciudați din punct de vedere al obiceiurilor, tradițiilor sau obișnuințelor mele. După ce am făcut pentru prima dată o încercare de a sărbători Paștele după rit ortodox, adică cu vreo lună inaintea celui catolic (sau protestant, așa cum sunt calvini de aici), simțindu-mă singheră eu cu oul meu vopsit (cam trist ca vopsea proaspătă n-am găsit) am lasat baltă tradițiile de acasă și am început să deschid ochii la ce fac cei din jurul meu. Acum vopsesc ouă de Paștele catolic, sparg marmita la Escaladă și fac tartă cu alune pe 6 ianuarie. Dar de mărțișor mi-e cel mai dor și este încă una dintre tradițiile la care țin din tot sufletul. N-am ocazia să mă plimb printre tarabe cu mii de mărțișoare legate cu șnuruleț alb-roșu, în schimb primesc în fiecare an câte o colecție de mărțișoare personalizate pregătite din timp și cu multă grijă. Anul acesta tema a fost Starcraft – unul dintre jocurile adolescenței mele, de care mă leagă foarte multe amintiri romantice (știu că sună ciudat, numai romantic nu pare a fi un joc cu gândaci și războială, dar depinde de condiții, dar mai ales de persoanele și amintirile implicate).
O altă tradiție mai nouă este ca Miaurică-tigratul participă (zice-se volitiv) la prepararea unui mărțișor cu tematică pisicească. Anul acesta am primit ceva ce-i place lui (doar e mascul, chiar dacă de felină), adică un șoricel. Numai că am avut o dramă, Roxy mi-a vânat șoricelul și i-a rupt o ureche, ceea ce s-a lăsat cu o coadă de lalea ruptă pe spinarea ei și lacrimi de crocodil din partea mea. Din fericire, șoricelul a putut fi „vindecat” și acum este pus bine. Roxy a primit și ea o râmă, dar se vede treaba că mărțișoarele pentru umani sunt mai interesante.
Mărțișoarele anilor trecuți:
- 2013
- 2012
- 2011
Foarte dragute martisoarele!
Ce jucarii frumoase aveti 🙂
Mă gândesc să emigrez şi eu în China, nu pentru că aş fi înnebunit după mâncare chinezească ci pentru că sunt fan al ideii de a sărbători trecerea în noul an pe 15 martie. 😛
Kadia, am înțeles că, vrând-nevrând, ai adoptat obiceiurile locului. Era și firesc, până la urmă. Am însă o curiozitate: ai încercat și tu să-i contaminezi pe colegi, prieteni, cu tradiția Mărțișorului ? Cred că le-ar fi plăcut, dacă le și povesteai câte ceva despre acesta.
Am incercat in primii ani, dar ca peste tot oamenii isi pastreaza traditiile proprii. De fapt, in zona asta sunt destul de putine traditii pastrate, fiecare isi cam vede de familia lui. Exista insa foarte multe manifestari culturale sau festivitati organizate de autoritatile din oras, cu toate astea majoritatea colegilor mei profita de zilele libere pentru a pleca in excursii.
Păcat, tradiția Mărțișorului chiar merita să fie răspândită.
chiar le aşteptam, recunosc! 😀
Personajele nu-mi spun nimic, gestul însă… 🙂
Foarte frumos, îmi place de Vlad al tău.
Îndemânatic Vladen! Și foarte faine mărțișoare cu poveste, ca acestea. Bună treabă!
Cred că dacă m-aș muta în altă țară, tot sărbătorile noastre le-aș ține, indiferent cât de ciudat ar părea. Și apoi le-aș ține și pe cele ale țării adoptive, e frumos să sărbătorești cât mai des, indiferent de motiv 🙂
Foarte tari martisoarele tale! Si noi pastram traditia martisorului, prietenul meu are grija in fiecare an sa comande din Romania un martisor dragut, hand made, cum imi plac mie. Anul trecut am fost in Romania in acea perioada si le-am adus si colegelor martisoare. Le-au purtat cu mare drag, au tinut snurul la mana toata luna martie, de nu-mi venea sa cred!