Sau mai bine scris: 4 ani activi și 4 ani de așteptări. De câteva zile mă tot gândesc dacă să închid sau nu blogul, dar îl tot deschid căutând rețete, iar azi am dat peste un mesaj care m-a emoționat. După luni bune de absență, încă mai am oaspeți aici. 🙂
De ce n-am mai scris? Încă nu-mi e clar. Nu am mai reușit să găsesc în mine voința de a-mi face ordine în gânduri, am fost prinsă în rutina trăitului de zi-cu-zi. Îmi e dor? Da, categoric. Îmi e dor de ordinea, măcar aparentă, pe care scrisul chiar și cel liber, fără o temă dată, mi-o provoacă. Îmi e dor de atenția la detalii și trecerea prin pozele zilnice, care și ele s-au rărit, dar care crează amintiri mai vii, mai puternice. Am impresia că în ultimii 4 ani am trăit în vis. Întotdeauna cu planuri multe, iar fapte și mai multe. Îmi place unde am ajuns? Da, din nou categoric da. Până aici a fost un drum lung, greu, poate mai ușor decât au alții, dar foarte solicitant pentru mine. Dar sunt încântată. Și obosită. Când voi reveni pe blog? Nu pot să promit nimic, pentru că de fiecare dată când am decis că mă reapuc de scris am fost absorbită rapid de altă datorie a vieții. Dar voi încerca să scriu mai des pentru că locul în care trăiesc e de vis. Priviți mai jos dacă nu mă credeți.
Concluziile primilor 4 ani le-am așternut frumos aici.
