-Articol început sâmbătă, terminat abia azi, miercuri – deci sursa probabilă a discrepanțelor temporale-

Cu vreo săptămână în urmă, cred că nici nu ajunsesem acasă, primesc următorul mesaj: „mergem sâmbătă să vedem marțienii 3D din EPFL?”. Fiind la oarece distanță de data respectivă mi s-a părut o idee bună, având oricum rutina disturbată, iar EPFL-ul fiind unul din locurile mele preferate prin zonă, am zis bineînțeles, mergem! Ieri dimineață, însă, parcă nu mă mai tragea ața, dar făcându-mi planuri de prânz la Vapiano, unul din restaurantele cu profil italian, bio și mâncare gătită pe loc în fața ta, descoperit de noi în Berlin cu câțiva ani în urmă, care s-a deschis și în zonă (adică în Lausanne, pentru ca cel din Geneva de abia acum este în lucru), mi-am descoperit rezervele de energie, ne-am echipat și am plecat la gară.

Lausanne-ul ăsta este ca în curtea noastră din spate. Ne ia 20 de minute (mers leger, pe jos) până la gară și 30 de minute cu trenul până în Lausanne. Pentru EPFL este mai ușor să iei trenul din Geneva până la Rennens, apoi metroul-ușor vreo 4 stații, dar noi aveam în plan ceva cumpărături și căscat ochii prin orașul vecin așa că am preferat drumul mai lung.

După un prânz destul de gurmand la Vapiano, despre care iarăși promit să povestesc altădată, cât mai curand sper eu, pentru că este unul dintre prânzurile pe care vreau să le retrăiesc (adică îmi place tot: de la model, ambianță, mâncare, până și locația, deși este în fața gării din Lausanne), am plecat la cele câteva cumpărături „obligatorii”: magazinul de machete care vinde pensule „hand-made”, FNAC care are altă marfă decât cel din Geneva și pentru că eu m-am încăpățânat să schimbăm ruta de întoarcere am hălăduit pe străzile din jurul Flonului, unde am dat peste niște clădiri interesante și am putut să-mi scot în sfârșit aparatul foto.

O altă vizită „obligatorie” este cafeneaua Nespresso, care și-a deschis deja terasa, unde am savurat un latte pralinat (un pic cam dulce pentru gustul meu, așa că n-am amestecat ciocolata din pahar, ba chiar am abandonat-o spre finalul degustării), în plus am avut și macaron cu fistic plus unul cu fructul pasiunii, care mie mi se pare prea aromat și dulce. Cel de fistic este însă excelent. Mi se pare așa de haios, după ce ni se aduc băuturile, chelnerul ne urează de fiecare dată „bonne dégustation”. Îmi plac barurile Nespresso, din cauza perețiilor din cutii colorate cu capsule, de fiecare dată mă tentează să cumpăr câteva cutii, deși îmi este mult mai comod să le comand și să-mi vină prin poștă, mai ales că, mai nou, oferă și un serviciu de reciclare al capsulelor. Chiar îmi plac cei de la Nespresso, iar de cafea lor am devenit dependentă, tocmai eu care nu beam cafea și aveam ceva împotriva mașinilor, care mi se păreau întotdeauna murdare și inestetice. Dar, iată că grija esteticului a fost depășită de nevoia dependenței.

Ce nu făcusem până sâmbăta trecută a fost o vizită pe malul lacului și dacă tot eram lângă Flon am testat noua linie de metro din Lausanne, până la Ouchy, unde din păcate n-am putut trage cu ochiul la vecinii francezi din cauza ceții, dar am dat peste niște tarabe ce răspândeau un miros exceptional de cartofi prajiți, hamburgeri și cârnați. Normal că nu mai aveam cash, așa că a trebuit să ne punem pofta in cui cam 10 minute până am dat de un bancomat, dar vă zic eu că cea mai bună mancare este aia consumată pe malul lacului, încălecând niște pietre și aruncând cu cartofi prajiți în ciori și rațe. Spre final strânsesem un cârd impresionant de orătănii. Mi se par foarte deștepte ciorile. Și simpatice. M-a uimit că până și rațele erau obișnuite cu cartofii prajiți. În curand, parcă văd studii de diabet pe păsările astea.

Despre EPFL, adică pretextul călătoriei noastre de la sfârșit de săptămână, scriu mâine – adică un mâine generic, când mai prind câteva minute libere să scriu și pentru mine, nu numai pentru slujbă.