Moartea mersului fara rost?!

Publicat de

Daca tot sunt prinsa din nou intr-un amfiteatru fara ferestre si nici calculator, ascultand niste prelegeri si sperand in mare secret la un „poster prize”, m-am gandit ca pot sa aberez pe blog, ca deh, nu ma pot gandi la altceva mai bun de facut.

Am citit cu ceva zile in urma un articol pe site-ul BBC despre moartea mersului pe jos fara un scop precis care m-a pus pe ganduri. Eu inca merg pe jos ca sa imi pun ordine in ganduri, dar e adevarat ca se intampla din ce in ce mai rar. In ziua de azi exista atat de multe „atractii” distractive si locuri interesante de explorat incat mersul de dragul mersului nu mai pare atat de interesant. Mie imi pare oarecum rau, chiar discutam cu Vlad ca daca as avea copii ma vad tarandu-i pe coclauri dupa mine, doar ca sa omoram ceva energie, dar nu mai sunt parinti facand ce facea tatal meu, carandu-ma 10 km pe jos de la 5 ani. Ii sunt foarte recunoscatoare pentru ca datorita lui pot vizita orasele pe jos, mergand fara prea mare chin ore in sir, cascand gura si ochii la case, cladiri, strazi, monumente si alte atractii turistice obisnuite.

Articolul la care ma refeream mai sus chiar merita citit, eu am copiat doar un fragment din Virginia Woolf:

„… When the desire comes upon us to go street rambling… getting up we say: „Really I must buy a pencil,” as if under cover of this excuse we could indulge safely in the greatest pleasure of town life in winter -rambling the streets of London.”

Street Haunting – A London Adventure (Virginia Woolf)

The slow death of purposeless walking

3 comentarii

  1. sa stii ca de multe ori m am gandit si eu la aspectul asta. inainte mergeam pe jos fara sa ma plictisesc, acum mereu vrem sa vedem ceva, sa fim conectati la ceva. di fericire inca merg pe jos si imi tarasc si copilul dupa mine . spui ca imi va fi recunoscator mai tarziu? atunci il tarasc in continuare :).

    1. Nu cred ca stiu pe cineva care ar fi regretat drumurile din copilarie, poate pe loc sa fie obositoare, dar in timp, in amintiri sunt intotdeauna placute.

  2. Si noi ii caram, pe jos sau pe biciclete (ale lor) 🙂
    Si chiar planifica urmatorul we la munte, cu mult mers. Cel trecut a fost tot la munte, dar mai mult cu fundul in masina 🙂 In orase recunosc ca nu prea am exercitiu de mers pe jos, presupun ca timpul este principalul dusman.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s