cuvinte în jurul unei imagini

Pisicile lui VeroVai, ce mi-ar plăcea să am un șah cu piese din sticlă, ba chiar de cuarț dacă s-ar putea, unele fumurii și alte roz sau violete. Nu zic nu nici la cele galbene, dar mi-e teamă că una din astea aș purta-o la gât ca pe o bijuterie, legată d-un șiret. M-aș fi mulțumit și cu un set de table, așa cum zărisem în Istanbul, lângă o tarabă din piața de mirodenii. Nu mă întrebați de ce erau cutiile alea cu piese de șah și table printre mirodenii și ceaiuri, dar erau și aproape c-aș fi negociat pentru ele dacă atunci când m-am lăsat pe vine să pun mâna pe piese n-aș fi pipăit dezamăgită plasticul. Universalul plastic. Adică planetarul plastic, pentru că încă sper ca universul să nu fie plin de mase plastice. Ăla bun la toate și peste tot întâlnit, mai ales prin bălți și lacuri.

Ha, ăștia doi parcă sunt tigratul meu și Kița față-n față cu Robopeștele mă-sii. Adică al meu, din castronul meu de salată. Stai să găsesc și poza. Așa. Acum să trecem la lucruri mai serioase, gen jurnal. De-al meu, la știri nu mă mai uit pentru că mă deprim. Prefer să mă ia sfârșitul lumii prin surprindere, nu urmărind părerile altora la tv. Așa.

Articol scris în cadrul psilunelilor, inspirat de o imagine propusă de Vero săptămâna trecută, ca temă de joacă. Găsiți alte scrieri inspirate de două pisici la joacă aici, la Psi.

Pisicile vs. Robopestele

6 gânduri despre “cuvinte în jurul unei imagini

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s