Pagini de jurnal (33)

Astăzi… ca de altfel în ultimele două zile, am pierdut foarte mult timp pe internet, fără vreun scop anume, doar citind în stânga și dreapta. Am urmărit relatările altora de la Gaudeamus și am descoperit câteva bloguri noi, printre care unul care merită menționat aici, în special din cauza acestei păreri.

Afară… e toamnă și îmi place, deși azi n-am ieșit din casă. În schimb ieri am umblat prin oraș după noul vin Beaujolais, din care am găsit vreo 4 variante. Mai mult am găsit și Hendricks cu canuță, care cred că este cea mai frumoasă dintre cele pe care le am până acum. Orașul începe să se pregătească pentru sărbătorile lui decembrie: l`escalade cu cea de a 37a Course de l’Escalade, pe 5 și 6 decembrie; deschiderea pe 12 decembrie și Grand cortège historique de l’Escalade pe 14 decembrie. Abia aștept.

În casă… este cald și bine, așa că nu mă mai plâng ca-n ultima pagină de jurnal, ba chiar stau în tricou subțire, cu mânecă scurtă. Pisoii mei dorm duși, iar Vlad se joacă la calculator, ceva cu mașini – o zi tipică de duminică de noiembrie.

Am testat… un fel de cozonăcel scoțian, care e bun, dar nu deosebit. Mi se pare cam dulce, dens, uscat și nu suficient aromat. Prefer cozonacul românesc, deși ieri am gustat dintr-un panettone și mă tot bate gândul să testez și eu rețeta Andrei.

desert desert desert

În bucatarie… am făcut o supă de linte foarte bună pentru provocarea secretă (o să scriu rețeta în curând pe blog), acum beau ceaiul meu preferat, Jardin Blue de la Dammann freres și planific restul serii, am de citit un articol pentru slujbă și voiam să mai înaintez un pic în cartea mea cu crime.

ceaiuri Dammann

Ce citesc zilele astea… sunt undeva pe la jumătatea cărții A Great Deliverance de Elizabeth George despre care am scris data trecută. Îmi place din ce în ce mai mult.

Un citat și o fotografie… „for a dreamer, night`s the only time of day”

ceai Dammann

Planuri pentru saptamâna viitoare… trebuie să anunțăm regia că plecăm în 3 luni de zile, ca să poată să-și găsească noii chiriași.

Autor: Kadia

Ceea ce descoperi tu de capul tau este mult mai interesant decât ceea ce descoperă altcineva pentru tine – este ca diferența dintre o căsătorie din dragoste și una aranjată.

8 gânduri

  1. Mă bucur că ai căldură în casă. M-am cam înfiorat când am citit articolul în care scriai că umbli cu plapuma pe tine…
    Nouă ne place foarte mult un fel de chec-cozonac nemțesc pe care îl găsim la Lidl, ”Edel Marzipan-Stollen” – marca Favorina. Merită să-l încerci.

    1. Aa, si eu am mancat stollen cu martipan din asta, in esenta un chec cu fructe confiate, si e bun, mai ales asta nobil (edel) marca Favorina, ca asta e si asa oarecum indigest plus plin de Euri, factori care pe mine
      ma fac sa visez vise ff
      interesante ! Asa ca niste filme de thriller de epoca, zau, gen Numele Trandafirului sau Codul lui Da Vinci…asa visez de cate ori mananc combinatia aia
      de Euri de culoare plus Euri de conservare plus bicarbonat ! Stiu ca nu e sanatos, si incerc sa nu exagerez, insa e perfect potrivit pt serile sarbatorilor de iarna !

  2. Mai,am citit si eu „Alchimistul” acu niste ani,cand era la moda.si desi dupa ce am terminat-o mi-aduc aminte ca ma gandeam : ce-a fost asta??! :D, mi-am luat o alta carte recent,mai mult ca n-aveam ce citi in tren spre casa.Si am luat „Veronica decides to die”.Si desi gandul imi zicea nu,pana la urma am luat-o,ca sa ma conving cumva de prima,sau nu,m-am gandit sa-i mai dau o sansa (de obicei,si daca gust dintr-o supa,trebuie s-o fac de 2 ori sa ma conving de gust).Ce sa zic.Noroc cu postul tau pe FB,ca as fi zic ca-s eu altfel decat lumea.Acu m-am lamurit ca nu-s eu,ci lumea :))))

  3. Zau, tu muncesti si Vladen se joaca…nu poti sa-l indemni sa dea si el dovada de putina responsabilitate si sa mai scrie asa cate un articol pe blog sau macar sa scoata comentariile de la moderat de sub ultimul lui articol, pt ca estimez ca s-au acumulat minim 75 pana acum…? Plus are de rezolvat creativ ultima duzina a lui Psi pe care m-am chinuit sa o scot de la naftalina cu speranta ca precis Vladen va reusi sa alcatuiasca o capodopera pe baza ei…eu astept plus tot nu ma inscriu pe Facebook…sa vedem care nu mai poate rezista primul, el sa nu scrie un articol pe blog, sau eu sa nu ma inscriu pe Facebook !

    1. Vlad zice ca nu merge asa usor 😀 si asteapta sa primeasca de la tine invitatia pe fb, ba chiar ar fi flatat daca ai avea in lista cel putin 15 prieteni si eventual ai reusit sa scrii cel putin tot pe-atatea comentarii.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s