Jurnal de fitness (săptămâna 33/2017)

Săptămâna trecută am avut 2 ore de sală, am făcut 67707 de pași, în total 45,2 km. Adică în medie, pe zi am făcut 9672 de pași pentru cca 6.5 km zilnici. Per total, cred c-a fost una dintre cele mai puțin „lucrative” săptămâni din vara asta, dar cum spuneam într-un comentariu zilele trecute, nu prea a depins de mine. Sper ca săptămâna asta să mă revanșez.

IMG_9921
kilometri parcurși zilnic în ultima lună (evident, aplicația mea calculează doar autopasul, nu și ce parcurg cu Masha noastră).

Luni

Am fost cu Masha la spălătorie, ceea ce înseamnă că am făcut mai degrabă cumpărături decât altceva și normal, am poposit într-un restaurant, mai exact în singurul restaurant cu tentă asiatică care mi-a plăcut din țara asta. Se numește SUMO și este genul ăla de loc care servește fusion asian adică ceva cu tentă asiatică pentru gusturi europene.  De data asta am încercat Bao Buns, de care habar n-aveam că există, un fel de taco asiatic, extraordinar de bun. A, kilometraj: 5,5 km și 8851 de pași.

 

Marți

Ca de obicei, zi de HIIT – High Intensity Interval Training – la Barrys Bootcamp, adică „leg day”, ceea ce înseamnă că nu trebuie să-mi fac griji pentru numărul de pași. Îi „plătesc” cu vârf și îndesat. În rest, 8.3 km și 11189 pași. Seara am făcut un pui pe sare, rapid și o salată de roșii.

 

Miercuri

Miercuri am avut o zi agitată în lab și am ajuns târziu acasă, așa că am atins doar 5 km și 8171 pași. Seara am făcut niște paste cu un fel de chiflă de ciuperci și sos de roșii.

Joi

Din nou zi de HIIT la Barrys Bootcamp, adică „core day”, cu exerciții care vizează mai ales abdomenul și mijlocul. Spre surpriza mea am simțit că, în sfârșit, fac unele exerciții cu ușurință. La greutăți am evoluat spre ganterele de 15 pounds (cam 6,8 kg). Seara, lipie cu pui și porumb. Și, 9.4 km / 12877 pași – una dintre cele mai bune zile ale săptămânii.

 

Vineri – Sâmbătă

Vineri și sâmbătă n-am fost deloc în formă, din motive obiective, așa că mai mult am zăcut decât altceva. Cinele au reflectat acest lucru: pizza pentru vineri (comercială, eu doar am pus-o în cuptor) și ardei umpluți, la care am participat doar cu sfaturi 🙂

 

 Duminică

Mi-am meritat tarta cu iaurt pentru că am mers prin oraș, la vizitat un cartier nou, mai exact o casă pusă la vânzare ca să ne inspirăm pentru diferite detalii, cu ar fi niște jaluzele exterioare de care îmi doream eu și pe care le-am văzut pentru prima dată în Bergen, plus o garderobă (de fapt o cameră mică transformată în dulap) care s-a dovedit a fi de la Ikea și văzută de aproape nici nu mai părea prea grozavă. Prânzul a fost pe fugă: roșii cu ochiuri în tigaie, peste o salată în farfurie, iar seara creveți în sos de roșii.

 

N-am zis nimic de mic-dejun și nici de prânzul din timpul săptămânii pentru că este de obicei rutină: dimineața o cafea cu o felie de pâine / lipie / chiflă mică (40g) cu cremă de brânză și o lingură de gem (cu conținut redus de zahăr). Prânzul este fie o porție din cina zilei trecute dacă se poate, fie o felie de pâine cu 50g de șuncă (de pui sau curcan) sau 50g de brânză (feta, cașcaval sau brunost – specialitate locală), cu un iart sau fruct.

În concluzie, trei zile din 7 am fost ca la carte, cu valori similare, ca medie, între slujbă și week-end.

Pentru măsurarea activității zilnice folosesc Apple Watch Sport, pentru greutate și grafice folosesc  and Health App.

 

  • Eu despre mine

2 comentarii

  1. Puteai sa fii si tu o fiinta gentila si sa pui acolo macar o poza cu ardeiul umplut, sa ma dau si eu mare…

    Răspunde
    • Pai, am aratat duminica, la jurnalul saptamanal. Las’ ca pun saptamana viitoare, la cina de luni 🙂

      Răspunde

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s