Grand Feu d’Artifice in Geneva

Sărbătorile Genevei se termină cu o oră pentru cel mai mare spectacol de artificii din Europa (Grand Feu d’Artifice), de fapt sunt două reprize de 25-30 de minute separate de o pauză de 10-15 minute. Tematica anului 2014 a fost “Man and Time” adică om și timp, iar spectacolul a fost sponzorizat de Patek Philippe, care sărbătorește anul acesta 175 de existență.

Care este cea mai bună poziție pentru vizualizare?

bilet artificii Geneva 2014Spectacolul este organizat pe lac, orientat spre Grădinile Engleze (Jardin Anglais), spre numeroase scaune poziționate pe malul lacului. Costul biletului este 65CHF/bilet, dar eu cred că merită pentru că, în ultimii ani, mare parte din spectacol se desfășoară și pe lac, cu artificii care ard pe apă (roman candles le numesc ei), care, bineînțeles, se văd cel mai bine de pe malul lacului. Biletele pot fi cumpărate de la FNAC (on-line sau din magazin), de la oficiul Geneva Tourism, pe Rue du Mont-Blanc 18 sau in Grădinile Engleze in timpul Festivalului.

Al doilea tip de bilete sunt cele pe bancuțe așezate pe podul Mont-Blanc, unde am avut cu câțiva ani în urmă și noi ocazia să stăm. Biletele sunt mai ieftine, doar 50CHF/bilet, dar spectacolul este oarecum într-o parte. Nu-i bai pentru că arată la fel de frumos, doar că nu mai ai impresia ca cerul se luminează deasupra ta, iar artificiile vin spre tine, ca în Gradinile Engleze.

Pentru cei amatori de distracții gratuite, spectacolul se poate vedea de oriunde din jurul lacului, încercând să eviți copacii, oamenii mai înalți și ținând cont că ceea ce se întâmplă pe lac nu-i vizibil, dar este oricum impresionant și merită văzut. Cred că populația Genevei se triplează în această zi, oricum circulația în centru este oprită așa că șoferii au mari probleme să se descurce în oraș.

Mici sfaturi și atenționări

Pentru cei cu bilete: porțile se deschid la ora 20.00, iar ultima intrare este la 21.45, spectacolul începând la 22.00, dar ca să poți prinde un loc în primele rânduri trebuie să fii în fața porților cu cel puțin 1 1/2 sau chiar 2 ore. Noi am ajuns anul acesta pe la 7 și am prins loc în al doilea rând așa că în poze se văd scăfârliile celor doi tipi de pe randul din față. Există chioșcuri cu mâncare și băutură și în zona cu scaune, deși majoritatea lumii preferă să ia cina înainte sau după spectacol (eu consider că-i prea aglomerat după spectacol, așa că prefer înainte). Dacă aveți familie numeroasă, sacrificați un membru care poate intra printre primii și poate ține loc pentru restul familiei. Mă îndoiesc că va reuși să țină un rând întreg, dar câteva locuri în jurul lui vor fi asigurate. Dacă sunteți un grup foarte numeros, sacrificați mai mulți „miei”.

Pentru cei fără bilete: podurile peste Rhon sunt cele mai bune locuri, mai ales daca nimeriți un loc pe bordură, dar trebuie să le ocupați relativ devreme și să așteptați destul de mult în picioare (plus spectacolul care ține cam 1h și 15-20 de minute, in funcție de lungimea pauzei și dacă mai apar probleme. Anul trecut a luat foc o barja, așa că au mai făcut o pauză ca să stingă incendiul și să repuna în folosință barja respectivă. Au făcut-o foarte repede și a fost chiar incitant de privit (dacă aveai vedere la lac).

Atenție pentru cei care cred că pot prinde un loc pe băncuțele corturilor cu mâncare, acestea vând locurile cu un meniu special pentru seara de artificii și s-ar putea să vă coste mai mult decât un loc în grădini. Există și un loc privilegiat: un restaurant pe apă (adică pe un vaporaș scos la pensie) care costă cam 160 de franci, cu mâncare și probabil ceva bautură, însă bănuiesc că este destul de dificil de rezervat și nu-s convinsă că priveliștea este bună, pentru că nu văd oamenii stând frumos așezați la mese ci mai degrabă ciorchine pe margine, așa că depinde de cât de descurcăreț ești. Este doar părerea mea, varianta cu vaporul este singura netestată.

Focuri de artificii in Geneva, august 2014 Focuri de artificii in Geneva, august 2014 Focuri de artificii in Geneva, august 2014 Focuri de artificii in Geneva, august 2014 Focuri de artificii in Geneva, august 2014 Focuri de artificii in Geneva, august 2014

cele două capete despre care vorbeam mai sus
cele două capete despre care vorbeam mai sus
„fântânile” pe lac
„fântânile” pe lac
ceasurile din artificii
ceasurile din artificii

Focuri de artificii in Geneva, august 2014 Focuri de artificii in Geneva, august 2014 Focuri de artificii in Geneva, august 2014 Focuri de artificii in Geneva, august 2014

Jet dEau inconjurat de fum dupa o ora de artificii
Jet dEau inconjurat de fum dupa o ora de artificii

4 comentarii

  1. […] Sâmbătă la ora 10. Tematica anului 2014 este “Man and Time” adică om și timp, spectacol sponzorizat de Patek Philippe, care sărbătorește anul acesta 175 de existență. Din nou, avem bilete cu loc pe malul lacului (65CHF/bilet). Detalii și câteva sfaturi am dat aici. […]

    Răspunde
  2. Eu am ramas fara cuvinte … cu adevarat superb!!!

    Si cu pofta in cui. Anul acesta, datorita unor inundatii destul de grave in judet si municipiu, din ultima zi a Zilelor Valcii, nici nu au mai fost focurile de artificii promise, ceea ce mi s-a parut destul de just, nici nu-si aveau locul, in contextul respectiv, parerea mea.

    Răspunde
    • Am văzut la BBC sau EuroNews (nu mai știu care dintre ele) imagini cu inundațiile, destul de impresionante 😦 A plouat foarte mult anul acesta, nici vorba de incalzire globala, sau poate tocmai din cauza ei.
      Aici se dau doua ture de artificii la inceput festivalului si la sfarsitul lui, adica in doua sambete succesive, dar sunt impresionante, mai ales ca fac tot felul de modele si dansuri pe muzica. Si e placut pentru ca e vara si poti sa te bucuri de spectacol. Cele din Bucuresti, de anul nou, le-am vazut intotdeauna tremurand pe balcon :))

      Răspunde
  3. Minunat! Cel mai lung spectacol de artificii pe care l-am vazut pana acum a fost de 40 minute si deja imi parea ireal. Se desfasoara in fiecare an, in luna iulie, la Venetia, cu ocazia sarbatorii Il Redentore. Artificiile reflectate in apa, gondolele in umbra, o mare de oameni… iti fac o seara cu adevarat speciala. Astfel ca imi pot imagina cat de cat o parte si din magia sarbatorii din Geneva. Dar poate o sa o vad si live vreodata 🙂

    Răspunde

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s