Săptămâna asta… am avut o vacanță neplănuită, datorită campionatului de ciclism care a blocat centrul orașului și am hotărât că nu are rost să ne batem capul încercând să traversăm orașului în fiecare zi. Așa că am avut timp să colind prin blogosferă, unde am remarcat că majoritatea „fetelor mele”, adică din lista mea de blogroll, au devenit mămici! Pe această cale, le urez felicitări mămicilor (oarecum în masă pentru că unii dintre bebeluși se aproprie mai degrabă de grădiniță). Cu oarecare tristețe am remarcat că bloguri dragi mie au rămas ca al meu, suspendat în timp, blocat la un moment dat când viața de zi cu zi și-a cerut drepturile. Nu pot să zic nimic pentru că blogul este personal și depinde de cel care are sau nu timp să investească în scris. Ca o concluzie (foarte generală și deloc critică), blogurile proaspetelor mămici au devenit din bloguri de nișă (de călătorie, de rețete, de cărți) în bloguri de mămici, ceea ce mă face pe mine să reiterez părerea mea că blogurile de nișă sunt doar artificial clasificate. Toate blogurile sunt personale, dar scriem despre ceea ce ne pasioneză într-un anumit moment al vieții noastre, cu sau fără „martori” (cititori) în jurul nostru, cu sau fără cenzură, cu sau fără pretenții, cu sau fără „succes”. O altă concluzie a turei mele prin lista de bloguri este că îmi face la fel de mare plăcere să-mi citesc blogurile preferate, indiferent dacă și-au schimbat sau nu tema blogului (sau nișa).

Afară… este soare și cald, cu aromă și culori de toamnă. Săptămâna trecută am stat pe terasă mai mult decât în tot restul anului. Încă sunt terorizată că Skatt ar putea sări în gol de la etajul doi așa că mă țin de coada lui, în caz că-l apucă țopăiala peste balustradă.

În casă… a încremenit totul în așteptarea cutiilor și triajului pentru noua mutare. AMR 7 săptămâni. Încă pare mult.

În bucătărie… mai țineți voi minte melodia aia a lu Vama Veche … nu am chef azi definește total cheful meu de stat în bucătărie.

 

Ce filme am văzut…  în ultima perioadă parcă n-am avut noroc la filme. Cu o excepție: Florence Foster Jenkins. Încep prin a spune că mie Meryl Streep mi se pare o actriță fenomenală, nu cred c-am văzut vreun film în care ea să nu fie absolut remarcabilă. Dovadă fac și cele aproape 20 de nominalizări la Oscar dintre care a câștigat 3. Pe măsură ce îmbătrânește am impresia că este chiar și mai bună. Este categoric una dintre actrițele mele favorite.

Florence Foster Jenkins este o americancă din „lumea bună” care are impresia că poate fi cântăreață de operă. Cei apropiați încearcă să țină adevărul departe de public,  dar fără să pară c-ar dezaproba sau descuraja inițiativele artistice. Madam Florence chiar a existat și a avut o pasiune artistică urmată cu înflăcărare. Ce mi se pare mie fascinant este rolul muzical al lui Meryl Streep, mai ales după Mamma Mia.

Un citat pe saptamana… 

„Am pierdut dorința de a-i mulțumi pe cei care nu mă plac, de a-i iubi pe cei care nu mă iubesc și de a zâmbi la cei care nu vor să-mi zâmbească” — Meryl Streep

Ce muzică ascult… tot scriam că îmi plac concertele în aer liber din Bergen, organizate cu orice ocazie. Din cauza campionatului de ciclism am avut spectacole în fiecare seară, noi am mers luni și marți la două vedete locale: Sigrid Moldestad și trupa Ausekarane, chiar au fost extraordinar de veseli și activi pentru vârsta lor:

Planuri pentru saptamâna viitoare… o vizită la Ikea.

O fotografie preferată… caprele de pe Floyen care acceptă cu demnitate selfiurile făcute de copii (a se privi în planul doi). 🙂