Jurnal de fitness (săptămâna 36/2017)

Săptămâna trecută am avut două ore de sală, o scurtă excursie pe câteva insule din jurul orașului, plus o excursie pe munte; în total am făcut 95534 de pași pentru 63,1 km, cu vreo 4 km mai mult decât săptămâna trecută. Adică, în medie pe zi, am făcut 13658 de pași pentru cca 9 km zilnici.

Luni

Am început cu o sesiune la sală, pentru a compensa pentru următoarele 6 ore de stat pe scaun la o conferință, plus nenumăratele pauze de cafea cu biscuiți și diverse produse de patiserie. Ziua s-a terminat cu cina conferinței, unde s-a servit pește, dar și un desert copios  🙂 În numere: 12713 pași pentru 9.5 km.

Marți

În schimb, marți am început direct cu conferința care s-a continuat direct cu cina la un restaurant extraordinar, aflat pe o insulă. Normal, meniul bazat pe ce se poate pescui în jurul insulei respective. Număr de pași: 7425 și doar 4,6km.

Miercuri

Miercuri am vizitat un „muzeu” în aer liber, deși majoritatea drumului l-am petrecut în mașină, am reușit totuși să strâng și ceva pași:  9882 pentru 6,2 km. Cina a fost simplă: ouă fierte și câteva felii de brânză cu roșii.

Joi

Am avut de lucru în lab, recuperând cele 3 zile de absență, plus antrenamentul la Barrys Bootcamp, pentru „core day”. În numere, 10,5 km / 15188 pași. Pentru cină am avut câteva copănele cu legume rămase prin frigider, plus ceva pește afumat ca aperitiv.

Vineri

Vineri am avut de făcut cumpărături și am vizitat casa, deci tot mai mult cu mașina, am reușit totuși să fac 9597 de pași, adică 6 km. La cină am avut lasagna cumpărată din magazin pentru că aproape n-am gătit săptămâna trecută.

Sâmbătă

Am fost la plimbare prin magazine cu lista de dorințe pentru casa nouă, așa că am adunat ușor 10,7 km (17173 pași), deci mi-am permis să prepar un fondue servit cu vin alb și pâine caldă.

Duminică

În pofida ploii am urcat pe Lyderhorn, muntele din apropierea casei. Am urcat încet, stând de vorbă, cam o oră pentru cei 3,8 km în sus. Pentru că excursia ni s-a părut scurtă, am făcut mare parte din drum (adică 6 km care ne despart de versantul opus al muntelui) pe jos. In total, pe ceas: 15,4 km și 23556 de pași – adică cea mai bună zi a săptămânii. Pentru cină am făcut paste cu legume.

IMG_0447

În concluzie, mi-am atins ținta de 10000 de pași în 4 zile din 7, cu alte două zile foarte aproape de țintă. Barele gri din graficele de mai jos arată aceeași zi din săptămâna trecută: dacă nu se mai văd înseamnă că am făcut mai bine.

Pentru măsurarea activității zilnice folosesc Apple Watch Sport, pentru greutate și grafice folosesc  and Health App.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s