Campionatul mondial de ciclism rutier

… se ține anul acesta în Bergen. Adică la noi în urbie, chestie care a blocat total centrul orașului și a paralizat traficul între 8 dimineața și 7 seara, motiv pentru care noi ne-am luat zile libere, având în vedere că tot n-am avut vacanță în vară. Campionatul a început sâmbătă cu antremanentul tocmai pe strada noastră, pentru concursul de duminică (Team Time Trial – o cursă de 42,5km).

bergen2017-1-ttt-v4
Traseul așa cum este prezentat pe site-ul official

Pe scurt despre UCI Road World Championships

  • 3 discipline (Team Time Trial, Individual Time Trial și Road Race)
  • 12 curse
  • 9 zile
  • 2 români (Serghei Țvetcov, Valentin Vasiloiu) – am fost convinsă că am văzut și o româncă dar n-o mai găsesc pe liste.

Traseul este destul de greu, cu multe dealuri, ceea ce avantajează o parte dintre cicliști. La urcuș, bieții cicliști trag destul de greu, așa că am poze foarte reușite 🙂 În schimb, pe drum drept aproape nu-i vezi. Am făcut un filmuleț ca să redau impresia de fulger. Pe scurt, mai mult aștepți, apoi vezi ceva colorat trecând rapid.

Echipamentul este însă foarte colorat, iar imaginile sunt superbe când reușesc să-i prind în cadru 🙂 Fiecare biciclist sau grup de bicicliști (atunci când concurează echipe) este precedat de poliție pe motociclete și urmat de mașina echipei cu biciclete de schimb (foarte decorative). La final sunt și vreo 2 ambulanțe, în caz că se întâmplă ceva. Am văzut până acum 2 căzături destul de serioase, dar cei doi au terminat cursa. Pe liste am văzut însă că vreo 2 fete au abandonat.

Spectatorii sunt foarte implicați, cât să fac gratar și masă mare pe marginea drumului, în așteptarea bicicliștilor care muncesc de zor. Dar cu mesaje haioase de susținere. Orașul chiar e plăcut de vizitat în pofida numeroaselor garduri și drumuri blocate. Ca să treci strada, ai doar anumite locuri semnalizate și există un sistem de fluiere, care semnalizează un biciclist care se apropie, iar trecerea este blocată temporar, până la următorul biciclist. E haios de privit și ascultat. Când auzi fluierele, începi să privești în lungul drumului să vezi cine vine 🙂

Autor: Kadia

Ceea ce descoperi tu de capul tau este mult mai interesant decât ceea ce descoperă altcineva pentru tine – este ca diferența dintre o căsătorie din dragoste și una aranjată.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s