Ficatei de pui

Unul dintre efectele facebook-ului, atunci cand dai tarcoale prin atatea bucatarii este ca ajungi sa poftesti cand la o mancare cand la alta, pana cand gasesti una atat de gustoasa incat te duci si-ti cumperi ingredientele si o pregatesti atunci pe loc, adica, ma rog, nu chiar pe loc, dar in seara aia cand ajungi acasa. Din „afacerea” asta au iesit mai multi incantati la culme, intai si-n intai, beneficiarul principal si anume Vlad care s-a si ocupat sa-mi „vaneze” tavitele cu ficatei de pui, apoi cei doi motani care au impartit un ficatel, dar total neprietenos, lasandu-se cu labe peste bot si fugareala, spre uimirea mea totala.

Ficateii de pui, dupa ce sunt spalati in apa rece, se alege unul frumos pentru degustare de catre motani, apoi se pun in tigaie in ulei incins, si se storce deasupra 1-2 catei de usturoi, se prajesc la foc potrivit. Se sareaza dupa ce s-au scot din tigaie (altfel devin talpa, pentru ca sarea scoate apa din ei). Se servesc cu mujdei de usturoi si paine prajita. Eu am reusit sa „fur” unul ca sa pot sa-mi fac pozele, pana cand Vlad a dat gata pe cei din farfurie si a venit sa maraie in jurul celui „salvat”.

ficatel de pui cu usturoi si paine prajita
blondul mic din casa: fon-fon
Miaurica bataiosul

9 comentarii

    • Cruzi au fost, nu prea le dau mancare gatita pentru ca nu o recunosc ca mancare, sunt amandoi amatori de croncanei, pliculete sau carne cruda. Nu se ading de mancare de uman, nici macar iaurt sau lapte nu prea mananca.

  1. Si eu care vroiam sa ma prezint la masa la o portie de ficatei… Tura viitoare sa cumperi mai multe tavite, sa strigi, ca eu vin da ?! Dar cred ca mi-ar place sa-i las cu un pic de sosulet si sa fac o gaura intr-o bucata de mamaliguta calda si sa-i rastorn acolo… Hmmm, ce zici, ti-am facut potfa de o alta mincarica buna ?!

    • O da! Suna absolut incredibil de bine, doar ca mai am doua tavite de ficatei in frigider… pentru maine, totusi, azi am mancat din noua prea mult: somon la tava cu conopida in suc de rosii si mousse de avocado cu painica proaspata facuta in casa…

Lasă un răspuns la reteteieftinesibune Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s