Manazuru

Într-una dintre cărţile mele „de lungă durată”, adică acele cărţi pe care le citesc lent, când sunt într-o anumită stare şi care în general nu sunt atât de uşor de citit, personajul principal încearcă să afle ce vrea să facă cu viaţa lui, după ce şi-a pierdut slujba, si care atunci cand este însărcinat de sotie să caute motanul dispărut, intra în contact cu persoane dubioase, trece prin experienţe oarecum extrasenzoriale, nu reuşeşte să-şi găsească motanul, dar între timp îşi pierde şi soţia, dispărută fără urmă. Căutarea motanului se transformă în căutarea soţiei, care la un moment dat devine mult mai simbolică transformandu-se într-o căutare a sinelui. Vorbesc despre The Wind-Up Bird Chronicle a lui  Haruki Murakami, al cărui sfârşit încă nu l-am aflat pentru că m-a adus la disperare starea pasivă şi depresivă a omului bun de nimic în jurul căruia se învârte toată povestea. N-am abandonat-o dintr-o pură curiozitate masochistă, acel gen de curiozitate care m-a făcut să termin şi Crimă şi pedeapsă.
Săptămâna trecută am primit Manazuru de Hiromi Kawakami, ultima carte apărută în colecţia Strada Ficţiunii, care mi-a dat aceeaşi senzaţie de căutare a unui sens în lumea ce ne înconjoară şi a unei explicaţii pentru ceea ce s-a întâmplat. Kei este o femeie de vârstă mijlocie ce şi-a crescut fata împreună cu mama ei după ce i-a dispărut soţul. Relaţiile mamă-fiică sunt prezentate în paralel între cele două generaţii, din punctul de vedere a celei din mijloc, o fiica ce devine mamă. M-a surprins enorm de mult modul în care şi-a prezentat relaţia cu propriul copil: durere, ură, silă amestecată cu dragoste, tandrete şi frica de îndepărtare.

Unele fraze le-am citit de mai multe ori încercând să-mi dau seama dacă chiar am citit bine. De exemplu, ati mai citit sau auzit asa ceva: „Nu, nu puteam spune că era adorabilă. Pentru o clipă, căldura buzelor ei îmi făcea silă. Atunci am învățat că scârba și tandrețea nu sunt sentimente total opuse. Pentru corpul bărbătesc nu simțisem niciodată o asemenea repulsie. Mă gândeam că trupul bărbătesc, trupul bărbatului meu, era un lucru absolut necesar. Sentimentul care mă umplea când țineam în brațe corpul lui Momo nu era unul de nevoie, ci de tandrețe.”

***

Nu este o carte uşoară, dar nici grea. Este diferită. Nu este o carte pentru cei care se plictisesc repede sau au nevoie de acţiune. De fapt, în cele aproape 200 de pagini nu se întâmpla mai nimic şi totuşi situaţia evoluează o dată cu descoperirea acestui loc, Manazuru. Aerul mistic ce înconjoară acest loc m-a făcut să caut pe google, dar oarecum spre uşurarea mea am găsit doar poze frumoase şi o atmosfera liniştită. Pentru Kei, amintirile şi realitatea capătă o alură extraordinară prin apariţia unor stafii ce crează o atmosferă deloc ameninţătoare, ci mai degrabă melancolică.
M-a impresionat dorinţa ei de a afla ce s-a întâmplat, cum de a ajuns în acel punct, aş fi vrut să pot să-i schimb cumva interesele, să îi arăt că „trăirile” ei din Manazuru îi distruge relaţia cu iubitul actual, o relaţie de 10 ani, dar şi relaţia cu fiica ei.

Este o poveste melancolică, întortocheată, cu foarte multe întrebări ce rămân fără răspuns. Senzaţia finală? Aş fi vrut să nu se termine. Aş fi vrut să aflu ce s-a întâmplat de fapt.

***

„Nu-mi vorbi ca unei străine.“ Aproape că rostisem cuvintele. Dar Seiji mereu se purta așa. Nu râdea cu voce tare, vorbea politicos, de zece ani lucrurile acelea nu se schimbaseră.

— Atunci, s-a terminat totul între noi?

Parcă aș fi fost o femeie disperată. În realitate, chiar eram o femeie disperată.

***

 „Stii că un roman este gata atunci când nu se mai termină”.

***

PS: am gasit inca un motiv pentru care imi place colectia asta, de parca mai aveam nevoie de vreunul, dar la inceputul cartii se afla intotdeauna un citat din autorul ei. Imi plac atat de mult incat m-am apucat sa rasfoiesc toate cartile din colectie, ca sa citesc frazele acestea de la inceput, care n-au nicio legatura cu cartea. Tare mult imi place idea lor!

Si ca tema de discutie, ati vrea sa lamuriti o situatie din trecut pe care nu o intelegeti chiar daca asta va afecta relatiile actuale? Sau preferati sa nu stiti si sa investiti timp in prietenii din jurul vostru? Cu alte cuvinte ai lasa totul balta ca sa aflii unde a disparut sotul si de ce te-a parasit?

Mihaela, n-am uitat de provocarea in jurul cartii lui Kerstin Gier, dar am simtit nevoia sa scriu despre cartea asta intai 😉 Ina, imi place seria ta de invataturi; OanaS, mi-a placut exclamatia legata de religiozitatea cartii, ai dreptate sa subliniezi pentru ca eu nu m-as fi atins de ea, Oana, mi se pare chiar interesant ce lucruri consideri tu absolut necesare pe parcursul zilei; Mihaeladm, poti sa te pregatesti deja, am de gand sa trimit o noua leapsa spre tine, mai ales dupa articolul tau de azi, mi se pare tocmai potrivit. Andra, ce dor mi-ai facut de gradina botanica, am mers zilnic vreo patru ani pentru cursuri si totusi am petrecut atat de putin timp pe aleile ei. Alice, nici n-am ajuns bine la tine pe blog si am aterizat pe alt blog de carti 😉 Anne, te provoc la inca un exercitiu de imaginatie. Nu uitati, la Sim aveti un nou concurs! Iar Diana vorbeste despre o alta carte de pe Strada Fictiunii.

Autor: Kadia

Ceea ce descoperi tu de capul tau este mult mai interesant decât ceea ce descoperă altcineva pentru tine – este ca diferența dintre o căsătorie din dragoste și una aranjată.

9 gânduri

  1. ce fain ca deja ai citit-o…abia astept:) si mie imi place faza cu citatele autorilor..si la fiecare carte inca mai citesc pe prima pagina descrierea Strazii Fictiunii ca sa intru in atmosfera

  2. M-aş chinui să rezolv o situaţie din trecut; poate că zic asta fiindcă există în viaţa mea câteva situaţii nerezolvate (nu cu soţul :)), cu foste bune prietene). Nu tot timpul se şi rezolvă ceva, uneori e bine să cauţi ca să fii împăcat cu tine însuţi.

    1. dupa 10-12 ani as lasa lucrurile sa treaca, mi-e greu sa cred ca timpul nu vindeca o rana veche. Poate sunt eu mai inclinata spre uitare, dar trecut e in trecut si nu poate fi schimbat. Daca as avea ocazia as incerca un inceput nou, dar doar daca se poate fara sa imi afecteze viata actuala.

  3. Daca o situatie nu a fost rezolvata la timpul ei, este greu de crezut ca mai poate fi rezolvata cu aceeasi satisfactie dupa zece ani. Dar am si eu o prietena veche cu care as vrea sa lamuresc o situatie. Inca nu s-au implinit zece ani de cand, din cand in cand, imi pun intrebari legate de o problema dintre noi. :))

  4. Interesanta comparatia dintre „Manazuru” si „Cronica pasarii arc”. Nu m-am gandit la aceasta pararela cand am citit cartea, dar ai perfecta dreptate. Atmosfera este similara, iar personajele principale se confrunta cu situatii asemanatoare. Si pentru mine, „Manazuru” a reprezentat o lectura lenta, dar am apreciat modul in care amintirile personajului principal imbinate cu trairile curente conduc la imagini literare frumos construite si la transpunerea cu succes a ceea ce se intampla in mintea si sufletul lui Kei. Parerea mea detaliata despre „Manazuru” se poate citi aici: http://bit.ly/1OXj0VK

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s