Prima dată când am pus piciorul în Londra a fost în septembrie 2009, dar în cele patru zile în care am bătut străzile londoneze în lung şi lat am reuşit performanţa de a nu vedea Tamisa sau de a pune piciorul pe malul opus. Săptămâna trecută, în capul listei „DE FĂCUT” se afla următorul punct „să fotografiez parlamentul de pe malul opus al Tamisei”. Iată că am reuşit:
Asa se intampla cand vezi Londra cu ghid englez 😛
:))))))))) Dar macar e dragut 😛
Privind fotografia ta cu Houses of Parliament din Londra, mi-am amintit de imaginea unei alte cladiri. Acum știu cu se seamănă clădirea Parlamentului din Budapesta. ( http://zinnaida.ro/2011/11/turism-in-ungaria/ )
Happy WW, Kadia !
Asa e! Este in acelasi stil, gotic, cu dom central, dar cladirea londoneza este cu 50 de ani mai veche decat cea ungureasca.
You made it!!!!!! chiar asteptam ceva din Londra 🙂 🙂 🙂 Nici eu nu am fotografiat parlamentul cand am fost, Tamisa nu mi-o aduc aminte, nici macar aparat digital nu aveam atunci :)). Tare mai vreau sa ma duc inca o data.
Aveam poze cu Parlamentul, Big Ben, biserica, ne-am plimbat destul de mult prin Westminster, pana si cu roata mare, dar nu am trecut podul ca sa facem poza „clasica”. Am stat totusi doar 4 zile si am avut o lista lunga cat o zi de post, plus o vizita pana la Birmingham pentru Games Day UK :))))
Imi place Londra…
Si mie! Chiar daca sunt putine zilele cu soare si pare destul de intunecata, dar oamenii sunt asa activi si plini de viata incat pana si eu simteam nevoia sa alerg dupa autobuz, desi veneau foarte des :))
Wow! Absolut superbe fotografii! Impunatoare si fascinante… 🙂
Zi colorata sa ai!
Lipseste un pic de soare, dar merge si albastru plumburiu 😉
Ce frumos! Cred ca este una dintre cele mai dragute privelisti peste Tamisa. Am si eu niste poze, facute aproape de apusul soarelui, aproape din acelasi punct.
N-am vazut soarele mai deloc, dar nici nu ma asteptam :)) In schimb, imi pare bine ca n-a prea plouat si ne-am putit plimba in voie, desi a fost cam frig.
Fotografii foarte frumoase.
Multumesc!
„frumos loc de dormit”!
am surprins gandul unui parlamentar roman! 🙂
:)))))))))) Cam frig, si cam expus! Am inghetat doar cat am trecut podul, singura mea motivatie era sa pot sterge dorinta din lista, ba chiar ma gandeam la un moment dat daca jumatatea podului n-ar fi suficienta pentru a fi cu constiinta impacata.
superb. abia astept sa fac si eu poze identice cu ale tale :)) tot sper ca asta sa se intample prin decembrie anul asta. 😀
Sper sa prinzi o vreme mai insorita, cred ca arata exceptional cu un pic de lumina deasupra lui, dar a fost frumos si asa 😉 Focurile de artificii de anul nou cred ca sunt superbe!
iaca un loc unde trebuie musai să ajung şi eu cândva 🙂 . frumoase imagini!
Da! Si eu zic la fel, pentru mine a fost a doua vizita, dar m-as duce lunar daca as putea 😉
Ce clădire serioasă! Trebuie să recunosc că mă cam sperie 😀
Mie imi plac cladirile gotice, mai ales cu un cer plumburiu :))))))
Impozante imagini, deh, arhitectura de altadata!
Nici macar nu e asa de veche, doar vreo 200 de ani, pentru ca cea cu adevarat veche a ars intr-unul dintre nenumaratele incendii ce au sters Londra de pe fata pamantului.
ei poftim esti la Londra. poate ne am vazut peste Tamisa si n am stiut :)))
Da-da! Grupul ala de tacaniti care nu se puteau hotara unde sa mearga, noi eram!
Momentan te consider norocoasa, mi-ar placea sa locuiesc o perioada in Londra si sa pot merge zilnic la Waterstone’s. Oh, libraria pe 5 etaje! O iubesc!
plimbare frumoasa 🙂
Oh, multumesc frumos! Dar eu m-am intors deja, am avut de terminat un raport, de tinut o prezentare asa ca n-am putut sta decat un week-end prelungit 😦
Absolut minunat dar mi s-a parut spectaculoasa si vizita la Ice Bar 😀
😀 a fost! O sa povestesc in curand despre ea, mai ales ca acum am scapat de rapoarte, e-mailuri de serviciu si alte indatoriri puse deoparte saptamana trecuta s pot in sfarsit sa-mi sortez pozele si sa povestesc aventurile 😉
Felicitari, felicitari, felicitari! 1 – pentru frumoasele fotogarfii, 2- pentru ca iti facu liste „de facut” si 3 – pentru ca realizezi tot ce sta scris pe aceasta lista! Esti de un exemplu, pentru mine si precis înca vreo câtiva de aici din grupul MfC 🙂
Happy WW!
Multumesc frumos! Mai ales ca tocmai pregatesc urmatoarea „iesire” si lista de obiective pentru februarie 😉 Ma gandeam sa scriu despre metodele mele de a ma face sa ies mai des din casa, cred ca ar iesi ceva interesant.
Frumos,ai reușit să faci ceea ce ți-ai propus !
Și eu sunt fericit când îmi iese ceea ce mi-am planificat 🙂
Este un sentiment foarte placut, iar Londra, mie imi place in mod deosebit 🙂
Superb!!!
Ce imi plac fotografiile tale, parca simt aerul Londrei …Multumesc pentru calatorie, merge cu ce acsult acum in casti= Queen :))
Oh, Queen! Este excelent pentru Londra, chiar se potriveste! Neobosita, nonconformista, excitanta, exuberanta!
Minunate !!!!!
😉
na, ca m-ai lasat fara cuvinte 😉
Asa si trebuia!;)
ai facut niste fotografii minunate !
😀 multumesc frumos!
Avem niste prieteni care locuiesc langa Londra. La ei am mai vazut poze atat de frumoase…
Nici nu a inceput bine anul si tu deja ai bifat o calatorie in afara tarii. Tare mult mi-as dori sa am si eu asemenea oportunitati! :((
Ba anul a inceput de-o luna si eu inca nu iesisem din orasul meu, acum doi ani pe 1 ianuarie eram in avion, anul trecut pe 6 ianuarie. Anul asta chiar am fost lenesa, zau!
Minunate fotografiile, Kadia, şi mie îmi plac tare mult clădirile în stil gotic, au prestanţă, ca să zic aşa… 😀 este imposibil să nu le admiri şi să nu vrei să le pozezi din toate unghiurile posibile! 🙂
Exact asa! Mai ales daca au si niste gargui agatate pe undeva, cred ca as fi in stare sa petrec ore fotografiindu-le 🙂
[…] și vă recomand să-i citiți pe: Alice in Wondernet, Andera, Alexandru, Cartim, Dan V., Elly, Kadia, Melly, Mirela, Vania, Vero și pe toți iubitorii de pisici care trec pe aici […]
[…] o intrebare destul de incuietoare pentru mine, acum ca mi-am rezolvat problema cu Tamisa, oare eu am vazut Tower […]
[…] invit la lectură și vă recomand să-i citiți pe: Alexandru, Cartim, Kadia, Mirela, tu1074, Vania, Vero și pe toți ceilalți iubitori de pisici care trec pe aici […]
Un loc frumos, sobru, dar frumos. Nu am vizitat inca Londra dar este pe lista.