La Broche in Geneva

Publicat de

La Broche va ramane mereu in amintirea mea pentru ca aici am sarbatorit pentru prima data ziua noastra, adica a lui Vlad si a mea, pe 30 august cand am decis ca suntem facuti unul pentru altul. Cativa ani la rand nici macar n-am stiut cum se numeste pentru ca noi ii spuneam Archebuza, pentru simplu fapt ca se afla in demisolul cladirii numita Bâtiment de l’Arquebuse.

La BrocheAnul acesta n-am rezistat tentatiei si am mers de doua ori, cu mult inainte de august. Meniul a ramas acelasi de-a lungul anilor, fiind fix, dar foarte bun, avand o varianta vegetariana si cate una pe baza de pui, miel si vaca. De obicei, eu imi aleg formula vegetariana, din cauza legumelor excelent gatite, dar am incercat si puiul (de fapt, e coquelet) si vitelul. Garniturile si sosurile pentru carnuri sunt difere si ai de ales din trei variante. Se pare ca exista un meniu de pranz, care se schimba saptamanal, dar noi n-am apucat sa-l testam pana acum.

Vlad isi ia intotdeauna mielul, cu sos de morilles, desi, de fiecare data, i se recomanda ca sosul nu este potrivit cu mielul. Nu pare sa-i pese, cei de aici fac cel mai bun sos de morilles, zice el, si nu are de gand sa renunte la carnea lui preferata doar pentru ca cineva considera ca nu se potriveste cu sosul lui preferat. In Geneva, clientul este (inca) respectat si astfel primeste intotdeauna ceea ce-si doreste.

La Broche 2013 La Broche 2013

Bouquet de salades de saison aux herbes fraîches, copeaux de Grana Padano et pignons toastés
Bouquet de salades de saison aux herbes fraîches, copeaux de Grana Padano et pignons toastés
L’agneau du Limousin
L’agneau du Limousin

La Broche 2013

Formule Végétarienne
Formule Végétarienne

Dar ceva totusi s-a schimbat: vinerea si sambata seara se organizeaza un quiz muzical, cu muzica anilor 80, prezentat de DJ Dany (dar nu numai muzica in engleza, ci si in franceza, ceea ce nu ne lasa nicio sansa noua, celor nascuti in anii aia pe alte meleaguri) in care masa castigatoare (care poate fi si de 10-15 persoane) va putea consuma linistita orice doreste pentru ca este pe gratis (mai putin bauturile foarte scumpe gen sampanie). Bineinteles concursul se termina dupa ora 10, iar restaurantul se inchide la 11, adica nu fac prea multa paguba barului.

Entuziasm si nerabdare
Entuziasm si nerabdare
In lipsa de raspunsuri…
In lipsa de raspunsuri…

De obicei nu-mi iau desert dar anul acesta n-am rezistat si am luat un trio cu inghetata, mousse de ciocolata si o tarta cu lamaie, iar apoi, la o alta vizita, o salata de capsune cu busuioc ce s-a dovedit a fi incredibil de buna.

La Broche 2013

Si cateva poze din a doua vizita, cateva instagrams:

La Broche 2013 La Broche 2013 La Broche 2013 La Broche 2013 La Broche 2013 La Broche 2013 La Broche 2013

fraises au basilic
fraises au basilic

La Broche ramane cu siguranta unul dintre restaurantele mele preferate desi este destul de scump, o masa pentru 2 persoane (fel principal, desert, vin si bauturi racoritoare) ne costa in jur de 150CHF.

39 de comentarii

    1. Si mie la fel! Bolta aceea de sticla a fost motivul pentru care l-am ales, iar pe vremea aceea ne afecta serios bugetul, dar o data pe an meritam un asemenea rasfat.

  1. Imi place restaurantul din ceea ce ai mentionat, imi place ideea voastra de a va reintoarce acolo ori de cate ori aveti ocazia! Foarte frumos, si chiar daca este scump, cred ca merita fiecare banut

    1. Da, merita, mai ales ca au o atmosfera foarte placuta, desi nu foarte intima, pentru ca au mese mari pentru 10-15 persoane si aproape de fiecare data cand am fost erau ocupate. Dar nu mi s-a parut prea zgomotos. Noua lor distractie cu DJul este antrenanta si de fiecare data am stat pana la final sa vedem cine castiga. Chiar a fost placut.

    1. Nici eu nu sunt fan miel, in schimb stiu sa-l gatesc destul de bine din ce zic cei din jur :))
      Da, in general, restaurantele din Geneva au o politica destul de intunecoasa, cu lumanarele pe masa. Acum vara, fiind ziua mai lunga, poate voi avea poze mai clare. Dar, in general pozele din restaurante, daca nu sunt facute serios, cu fotografi pofesionisti, reflectoare, lumini intense, samd ies destul de neclare si intunecoase, de aceea citisem la un moment dat de revolta unor americani, posesori de restaurant, care afirmau ca este publicitate negativa ce-si pune omul pe blog. Eu zic ca din contra veselia unuia din restaurant este ceea ce duce renumele mai departe. Dar fiecare cu parerea lui, sunt unii mai nevricosi, se simt mai artisti 🙂

  2. ” In Geneva, clientul este (inca) respectat si astfel primeste intotdeauna ceea ce-si doreste.”

    Teoretic asa trebuie sa fie peste tot si cam este, dar mai sunt bucatari care isi permit (oh, cat imi place de ei) sa faca figuri, dar la ce mod, am fost la un moment dat la un local si o comeseana a cerut ficat de gasca (nu mai stiu cum gatit, reductii, blablauri, finesse) cu cartofi prajiti, chelnerul s-a intors spasit si a zis ca bucatarul refuza sa alature garnitura aceea preparatului. Sincer, desi teoretic nu ai voie sa faci educatie consumatorului, mie mi-a placut.

    Amu daca (am avut cazuri) clientul vrea garnitura la ceva cartofi prajiti cu piure si salata de varza dulce amestecata cu varza murata, bra vo lui. Eu, ca bucatar i-as spune ca, e cam dus, fireste, amabil. Nitica educatie se poate incerca, chiar daca nu e voie 🙂

    Nu ma refer aici la preparatul luat de Vlad, cine stie, poate chiar merge si nu se prind aia 😀

    ps: era un domn de mult, la mama la munca, ii dadea sotia la pachet, ca pe vremuri, ciorba, fel doi si desert. Omul la pauza de masa le amesteca toate la un loc si le manca frumos cu lingura sub privirile oripilate ale colegilor si explica: in stomac tot asa ajunge.

    1. Eu nu le am cu rafinamentul gastronomic, de cand sunt mic mananc ff monoton, asa a fost felul meu si nimeni nu a reusit sa ma educe altfel, plus nu as fi permis eu nimanui sa ma educe pe mine in legatura cu ce eram dispus sa inghit, nici cand aveam 2 ani probabil nici cand aveam 1 zi, si nici acuma, insa daca pe mine personal m-ar refuza cineva in felul in care clientul ala care a cerut cartofi prajiti langa ficatul de gasca, (desi sincer eu nu as fi comandat in primul rand ficat de gasca, dar hai sa zicem ca as fi fost eu curios sau doritor de aceasta combinatie), eu personal nu ma mai duceam in veci la acel restaurant, plus il barfeam de restaurant prost la toata lumea, (chiar daca recomandarile mele de restaurante nu au o valoare deosebit de mare in mod cat se poate de obiectiv). Pe mine nu ma intereseaza fitele artistilor, inclusiv a celor bucatari, daca se considera si ei artisti in felul lor, daca vor bani de la mine trebuie sa se comporte cu empatie fata de mine, client al lor, pt ca altfel o sa ii etichetez drept non-artisti sau, daca insista totusi ca in orice om zace un artist sau orice meserie si indeletnicire umana are potential de a deveni o arta, atunci, zau, artisti patologici sau de-a dreptul incompetenti…in viitorul meu tratat de Estetica Etica in 26 de volume pe care am sa-l scriu pe blog dupa ce ies la pensie !

      Adica una e, dupa parerea mea, ca un patron de restaurant sa interzica accesul unui client pt o tinuta necorespunzatoare, de ex fara camasa, doar in sort si chiloti, sau fluturand o sabie sau poate chiar o alta arma in mana, si totusi alta e ca un bucatar sa forteze niste criterii deosebit de vagi de presupus rafinament culinar pe papilele gustative ale cuiva despre care nici nu stie indeajuns de multe ca sa poata sa determine daca acel client are intr-adevar tulburari sau deficiente gustative sau de apreciere gastronomica rafinata care ar trebui corectate pt binele acelui client. Desi recunosc ca eu am o perspectiva oarecum subiectiv ade om deosebit de mofturos care nu ar manca ceva daca nu are chef nici sa-l platesti…desi, ma rog, de la 2000 Euro per imbucatura in sus, daca e de ceva totusi considerat uman comestibil, mai discutam… mi se pare totusi o diferenta destul de importanta, chiar daca unii vor zice ca poate lor nu li se pare asa o mare diferenta intre aceste situatii si e doar una de grad…eu tind sa cred ca nu e o diferenta doar de grad, e mai complexa, de fond calitativ chiar, (desi nu as sti sa explic in mod deosebit de bine care e acea diferenta, dar sincer cred ca exista, pt ca eu totusi cred ca exista o limita legata de diversele educatii care se pot aplica unui om, si zau, NU toate treptele educative sunt sau trebuie sa fie obligatorii…sincer sa fiu, eu SINCER cred ca si asa 10 clase de scolarizare obligatorie e aproape prea mult, numai ca desigur nu are cine sa pazeasca acei adolescenti, si nici nu exista joburi reale si pt ei, de aia e obligatoriu ca ei sa merga la scoala si dupa clasa a 7-a sau a 9-a, cam asa cam la fel si cum merg unii bebelusi la cresa sau chiar la gradinita cu orar prelungit pt ca parintii lor sa poata munci.)

      1. chelnerul era destul de incurcat, sigur. mie tot mi-a placut si eu sunt curioasa si prea putin intransigenta, atat de curioasa incat am gustat combinatii care la vremea aia mi s-au parut ciudate dar am ajuns sa le indragesc. te contrazici putin, daca altii nu te pot convinge pe tine (de diverse) de ce ai incerca tu sa convingi pe altii ca ce crezi tu este corect? (de exemplu sa barfesti restaurantul la toata lumea, cum te-ai exprimat). intrebare retorica.

        mie imi place sa mi se faca educatie, de aia m-am dus (si inca ma mai duc) la scoala, cursuri, locul in care unii care stiu mai multe decat mine ma invata lucruri pe care nu le stiu, indiferent de domeniu.

        eu nu am avut gradinita cu program prelungit, aveam cheia de gat ca parintii sa poata munci, dar ideea e tot aia. normal ca nu toate treptele educatiei sunt necesare, daramite obligatorii. nici cele scolare (dupa o varsta), nici altele, de cultura, indiferent de care, fie ea si culinara, sunt perfect de acord si nu e nimic anormal in fenomenul celui care, iniferent de locul pe care il viziteaza, alege sa intre la KFC, din Damaroaia pana in Bangsaen. Pana la urma nu omoara pe nimeni.

        Dar mie tot imi plac bucatarii care incearca si reusesc, macar nitelus, sa faca educatie clientului. A, ca ai retinut ce ti s-a recomandat si ti se rupe, foarte bine, dar omul si-a facut datoria sa impartaseasca o cunostinta.

        Asta imi aduce aminte (desi nu e neaparat culinar, dar e o paralela) cu o cunostinta de-a mea care refuza sa citeasca. Carti, beletristica, ma rog. Ca si in cazul intransigentei culinare, el era oarecum foarte drastic: nu are nici unul care a scris ceva sa ma invete vreo chestie care sa imi foloseasca, de ce sa imi pierd timpul. Chapeau bas pentru intransigenti, sunt oameni foarte stapani pe ei, eu n-as putea fi si nici nu imi pare rau, as fi pierdut multe neincercand chestii recomandate. Desigur, din punctul meu de vedere.

        1. Da, recunosc, eu sunt oarecum exagerat de intransigent in legatura cu chestiile pe care le introduc in mine in scop de placeri senzoriale, plus am niste pretentii real exagerate legate de competenta si deontologia educatorilor mei in aceste domenii. Am, cred, preferinte destul de rigide si in legatura cu chestiile pe care le pun pe mine, inclusiv haine cu specific cultural, dar cred ca mai exagerat sunt totusi in legatura cu chestiile legate de mancare, hrana spiritual-culturala, si sex. Pe undeva recunosc ca e o pozitie exagerata, de unde apar poate si contradictii, anumite chestii in legatur acu care sunt mai indulgent decta in legatura cu altele, si pt care, in caz ca ma simt vinovat de vreo transgresiune, imi gasesc rationalizari/justificari destul de bune, dar e adevarat, sunt cam rigid incapatanat plus cam opac/bolovan chiar as zice fata de unele lucruri din care poate chiar as profita in mod autentic, nu numai eu, poate chiar, inmod mai larg benefic, si societatea, cine stie…(eu chiar ca ma simt super-vinovat ca nu mi-am gasit inca o utilitate deosebita specifica, nici personala, nici profesionala, pt societatea mai larga, desi nu ma gandesc la asta prea des, ca ar deveni coplesitor sa ma simt chiar in halul asta de incompetent si imatur, plus dator vandut referitor la cat s-a investit in mod real, cu speranta plus mare generozitate autentic bine intentionata, in mine de atatia contribuabili onesti bugetari din chiar mai multe tari)…zau, NU sunt ironic, cel mult glumesc usor asa indulgent fata de mine insumi, in nici un caz nu sunt nerespectuos fata de altii in mod expres. Dar chestia cu mancarea cred ca m-a atins la un punct de incompetenta maxima pe mine, pt ca eu chiar am insistat de mic sa mananc absolut numai ce-mi placea mie, si in mod real sunt total lipsit de rafinament gastronomic, plus sunt vinovcat si de un pacat deosebit de mare, efectiv vinul imi este total indiferent ! Pe bune, am avut probleme, cred, si in cariera din cauza ca efectiv vinul ma lasa total rece ! Nu mai zic in viata sociala, ca habar nu am ce sa raspund daca ma intreaba cineva care e stilul meu culinar preferat, adica nici macar conversatie superficiala social politicoasa nu ma pricep sa fac pe aceasta tema, de obicei aceasta intrebare ma gaseste mereu nepregatit, (desi pana acum as fi avut timp sa imi formulez asa vreun raspuns cat de cat social acceptabil, si poate ca e o idee buna de a aborda din nou aceasta ca o tema pt blogul meu chiar, o leapsa de exemplu !), si, daca e chiar o persoana pe care doresc sa o impresionez, e posibil chiar sa-mi fie jena sa zic ca mancarea mea preferata e spanacul si grisul cu lapte insa numai acelea facute de mama mea pt mine expres, si sa baigui ceva tamp si politically correct gen, „mie imi plac multe stiluri culinare, de ex chiar si bucataria romaneasca traditionala, la fel ca, in treacat fie zis, si arhitectura, are o origine multiculturala de tip autentic precursor de stil culinar modern fuziune, plus chiar probabil si o istorie ff interesanta, insa eu personal de mic copil am fost mereu interesat de a afla povesti intresante despre bucatariile altor tari, chiar bucuros sa gust asa cate odata diverse mancaruri traditionale de pe diverse meleaguri, de ex am avut o surpriza ff placuta recenta legata de un sos remoulade, pe care chiar as dori sa-l gust din nou odata, daca voi mai avea acea ocazie”

    2. :)))))))))) Zau ca nici eu n-as fi recomandat pateu cu cartofi prajiti – este mult prea gras! Si inteleg de ce se fac recomandarile astea pentru ca daca ceri varza acra cu nutela si apoi zici ca mancarea de la Restaurantul X este incredibil de nasoala, ca te-a durut toata seara ficatul, dupa ce ai mancat la ei, fara sa specifici ai cerut special cine stie ce ciudatenie. Dar in acelasi timp, clientul stie in general ce-i place, iar recomandarile pe aici, pe la noi, se fac foarte politicos si de departe, ca sa nu cumva sa te jigneasca. E un joc de picioare haios, iar pe mine ma intereseaza explicatia lor, poate mai invat cate ceva, dar daca stiu ca mie imi place combinatia, n-au nimic impotriva s-o serveasca.

    3. Aaa, pai stati asa doamnelor si Rudolph, ca pe mine nu ma deranjeaza sa vina bucatarul sa-mi explice. Uneori tin seama de sfat daca nu implica gradul de prajire (mie imi place carnea bine facuta, sa nu vad fir de sange si aici nu fac rabat deloc fiindca stiu ca nu-mi place altfel) sau vreun ingredient pe care sa-l urasc. In cazul miel + sos de morilles pai deh..limitarea e la ei. Sigur ca merge. N-ar merge daca mielul ala ar fi oaie fiindca ar fi gras. Dar mielul lor e miel-miel. Si chiar daca in teorie ar fi o inompatibilitate de gusturi acolo… pai ma lasa rece. Lasa sa sufere bucatarul ca-s eu ciudat si nu invers :P. Ca eu pe mine ma cunosc si ma iubesc de atatia ani + mai am foarte mult de trait cu mine, bucatarul nu e familie! Normal ca tin cu mine! Dar ma pot lasa convins de argumente bune. In nici un caz de alea cu „asa ceva nu se face”. Cum sa nu se faca? Eu fac ce vreau eu 😀

  3. Comentez doar ca sa intaresc „like”-ul de wordpress. 🙂
    Foarte draguta povestea, felurile de mancare „suna” bine, iar locul pare a fi minunat (din poze). Dupa cum ziceam … LIKE.

  4. 1. Ce este sos morilles?
    2. Ce sunt chestiile cele albe de la poza cu formula vegetariana?
    3. Cartofi prajiti serviti in pahar de plastic negru pare total inestetic.In schimb locatia este super faina si cu aspect medieval.

    1. 1. este un sos de ciuperci dupa care Vlad e innebunit, dar n-am incercat sa-l fac inca acasa. Mi-am cumparat cele necesare dar sunt inca in cautare de o reteta sigur buna. Arata cam asa: http://mirliton.canalblog.com/archives/2009/04/21/13438670.html
      2. Sunt andive, care mie nu imi plac deloc cu exceptia acestui restaurant unde sunt gatite divin 😀
      3. NU ESTE PAHAR DE PLASTIC. Este noua inventie a genevezilor, sunt vase de ceramica care imita plasticul deformat, li se pare … chic.

      1. Asa in poza puteam să jur că arată ca plasticul. Probabil este ceramică arsă. Mersi de linkul cu sosul. Mie imi plac ciupercile deci odata am sa incerc si eu.

  5. On topic la articol acuma, cel putin la prima fraza, (pt ca dupa aia, articolul fiind un subiect de recenzie de mancare, nu am mai citit asa de atent), acea zi in care ati decis ca sunteti facuti unul pt altul, tu si Vlad, reprezinta ziua cand v-ati marturisit dragostea, sau ziua cand v-ati cerut reciproc in casatorie, sau ce s-a intamplat in acea zi nu a fost asa de important si nu pare asa de interesant de povestit…si poate tocmai tot de aia ziua respectiva e serbata doar la un restaurant, in loc sa devin asa ca un fel de zi de sarbatoare national-familiala, adica recunoscuta ca zi oficiala in calendarul familiei drept o zi in care se tin discursuri patriotice, se fac parade in diverse costumatii, si cu diverse arme de lupta, se fac petreceri si picnicuri in sanul familiei, se imprastie baloane in tot apartamentul sau caminul familial, etc…sau se face si asta, iar masa de la restaurant e doar dineul de stat oficial oferit ochilor ambasadorilor lumii (ceilalti meseni din cadrul acelui restaurant) ?! Eu intreb asa ca un corespondent de presa, ca pe mine nu ma intereseaza doar meniul de la dineul de stat, eu vreau si un istoric al zilei national-familiale respective, ce semnificatie are, ce alte celebrari in afara de acel dineu oficial au devenit traditionale in acea noua familie independenta ca stat de sine statator, etc !

        1. Am citit ! Pai totusi asa se serbeza aceasta zi nationala, cu un inel cadou si un dineu la un restaurant ? Nu exista si un cantec sau o poezie sau un discurs patriotic, o parada, alte traditii ? De fapt, zau, masa si inelul chiar sunt deosebit de semnifcative, cred eu, pt o alianta heterosexuala chiar deoosebit de clasica, inclusiv in culturi stravechi si primitive, pt ca totusi in cazul unui barbat care se angaja sa fie raspunzator pt o femeie si ea se angaja sa se reproduca cu el (in caz de program clasic, nu zic asa obligatoriu), de fapt el se angaja sa ii procureze mancare ei si copiilor lor, iar ea se angaja sa mentina relatia cat de cat rotunda, adica asa cat de cat stabila…mie mi se pare ceva chiar traditional, nu e neaparat nevoie de discurs politic si o parada, desi totusi artificiile se pot subintelege din sclipirile pietrei pretioase de pe inel, insa totusi asa macar un cantec special sau o fanfara, poate un bal, un dans, nu neaparat ca participant, ci chiar si ca spectator, ar intregi poate si sonor muzical aspectul de sarbatoare al zilei respective ! Ha ! Ha ! Zau, mie imi place ff mult sa citesc despre diverse traditii familiale, efectiv care se nasc si sunt mentinute in cadrul une familii nou formate, care devin asa chiar specific traditionale microculturii familiei respective. Eu chiar mi-am facut si fantezii despre ce fel de chestii as propune eu pt o eventuala micro-cultura daca voi avea vreodata familia mea…la mine nu va fi cu mancare de nivel de dineu la restaurant, pt ca pe mine chestiile astea chiar ma lasa rece, plus le asociez prea mult cu evenimente legate de serviciu, desi e OK de inventat poate un fel de mancare, poate o pizza care sa devina felul de mancare traditional pt seara respectiva, si care trebuie neaparat sa contin ananas, ca pizza hawaiiana, dar NU sunca, trebuie sa ma gandesc la altceva, poate doar ananas si mozarella ar fi OK, plus neaparat rece si taiat deja in felii. Poate chiar un picnic la care s-ar servi aceste felii de pizza rece.
          Trebuie sa fie implementata neaparat si costumatie speciala, preferabil peruci sau coafuri cu par lung din sec 18. (Daca ar avea par natural lung, ar fi prea de tot, nici nu indraznesc sa ma gandesc la o asemenea posibilitate, sa am eu un partener cu par real lung, par din ala de care poti chiar sa-l apuci, pt ca in general in ziua de azi oamenii, adica barbatii cu parul lung sunt de tip total neserios, sau sunt entertaineri profesionisti…desi mai exista si cateva posibile exceptii…am vazut eu unul recent, care efectiv parca te invita sa-l apuci asa de par si sa-l tragi intr-o pestera, era totusi cam prea tanar, parea si oarecum sfios si linistit asa, tip de casa…ma rog, asta e deja de nivel de fantezie de epoca de piatra dusa prea departe, nu cred ca ar merge de-a lungul unei relatii contemporane reale serioase pe termen lung, dar peruci ar fi total OK !)

          1. Pai nu, ca daca incepeam sa recit poezii ma parasea dupa primul an :D. La ea nu merg chestiile prea bombastice fiindca are romantism de scientist, nu de poeta :D. Ideal este sa curtezi femeia cu ce o face pe ea sa rezoneze ca sa ai macar o sansa de succes :D. Ori nu era sa-mi dau cu stangul in dreptul si sa-i cant sau recit, ca nu ma lua. Fugea mancand pamantul spre unul mai realist si cu umor.
            In ce priveste inelul si cina, pai asta e si ideea, sa fie clasic. Eu-s clasic in anumite privinte, contrar aparentelor. Pentru mine casnicia si familia au valoare foarte mare. Si nu le fac la misto. Chiar daca uneori nu iau in serios anumite obiceiuri pe care le gasesc stupide si nici nu ader la anumite curente de opinie sau obiceiuri (din aceleasi motive). Ideea mea a fost sa fie clasic, traditional, dar in acelasi timp cu elemente specifice, micro-culturale cum le spui tu. De fapt n-a trebuit sa merg prea departe cu originalitatea (slava domnului ca dracu’ stie unde ajungeam) pe motiv de diferente culturale :D. Dar altfel, eu am cerut-o intr-un genunchi cu inel (n-a ras! sau ma rog, n-a rasa in fata), m-am balbait regulamentar, etc.. Pentru genul asta de ritualuri nu-s suficient de sigur pe mine incat sa inovez ceva original. Sau, ma rog, nu eram cand am cerut-o, ca eram foarte mic si foarte clasic (citisem muschetarii doar de cativa ani :P). Crescand intr-o familie ca a mea nici n-aveam alta sansa :D. Acum probabil as fi mai destept si mai original sau asa imi place sa cred. Desi eu zic ca m-am descurcat multumitor, ca m-a luat, nu?! In ce priveste ritualul in sine pai asta e evoluat in ceva tipic (macar pe alocuri) in timp, o data ce s-au netezit niste chestii, am mai crescut si noi mari si anumite obiceiuri au devenit micro-traditionale.

  6. Intai si-ntai: sa va fie de bine !
    Mi-a placut, m-am simtit bine si parca am si mancat cate ceva din ce este prin fotografiile tale. 😀
    Îmi plac prezentările tale de restaurante. De fiecare data imi vine si mie chef sa iesim un pic in oras.

    1. Multumesc frumos! Exact asta este si intentia mea: de a intrerupe un pic rutina si a aduce un pic de respiro fara gatit, stat in abur, langa cuptor si fara vase murdare, doar o ambianta placuta cu cineva drag. A devenit un moment pe care il astept cu drag in fiecare saptamana si care face o trecere minunata intre saptama de lucru si timpul liber. Nu zic ca trebuie saptamanal, dar macar o data pe luna, nici macar undeva scump, dar sa fie undeva placut.

  7. Fa-ma sa inteleg! Painea chiar va este servita in acel lighean de tabla, care mie imi aminteste de copilarie si de cearsafurile pe care le fierbea bunica? :))
    Imi plac peretii, atat la forma, cat si la culoare.

    1. :))))))) Exact! ceea ce pentru unii pare semn de saracie, pentru altii este semn de chic, ei n-au vazut lcastroane de tabla decat prin vacantele de prin India si pentru ei este ceva exotic.

      1. Tot as ezita putin inainte de a scoate o felie de paine de acolo. Mai degraba as spune ca tin cura de slabire. 🙂
        V-am povestit cand a uitat ospatarul sa imi aduca paine? I-a atras prietena mea atentia si eu am aruncat asa, intr-o doara: nu e nevoie, tin cura de slabire, desi eram deja sub greutate. Bietul om m-a crezut pe cuvant, asa ca am impartit in doua mamaliguta comandata de Patricia. 🙂

  8. Uite ca m-am luat cu altele si am vrut sa spun (si nu ca ar fi ideea mea, dar si acum o gramada de vreme Pastorel spunea acelasi lucru), mi-ar placea sa vad rasnite de sare si piper sau nu stiu, solnite, habar nu am, m-am saturat pana peste pleoape de aceleasi solnite obositoare in toate restaurantele. Pana si localurile peste medie sunt limitate la imaginatie cand e vorba de ceva care e mereu sub ochii consumatorului: sarea si piperul (la noi mai e si otetul si uleiul, acolo sunt deja niste chestii de te doare mintea, trecand peste faptul ca foarte des localuri destul de bune nu sunt atente cu aceste accesorii, am vazut in unele mai de cartier, cate o maslina bagata in uleiul de floarea soarelui, cum ar veni ei au ulei de masline productie proprie :))))

    1. Eu am niste rasnite foarte senzuale! Pacat insa ca banuiesc ca sarea din aia cu sare nu e chiar clorura de sodiu. Ticalosii astia au schimbat sarea si au facut-o mai putin sarata! Asta e teoria conspiratiei la care ader eu infocat si cu spume la gura! Laaaaaaasaaa bio! Cuuuui ii pasa de plantele modificate genetic??? Ne-au luat sarea!!!!! REVOLUTIE!

      1. Pentru sare devin si eu revolutionar! A cumparat Mihai acum un an niste sare din care puneam cu nemiluita si nu sare mancarea. Doamne, cati nervi imi faceam, cat i-am injurat! 🙂

  9. Si eu o patesc cu sarea, nu stiu de ce depinde concentratia dar cand o schimb, ori o bulesc intr-un sens, ori in altul, deci, fie sareaza prea tare, fie spre deloc. Nu ma pricep la chimie si nu imi dau seama ce determina cantitatea de clorura vietii, ca banuiesc eu ca apa nu are sa dilueze solutia, ma rog, ristalele, mama lor. Uite ca o sa incerc odata cu cantitati, experimentez, iau din aia care sareaza mai mult si din aia care sareaza mai putin si fac o solutie saturata sa vad daca intra aceleasi cantitati, poate mie doar mi se pare ca nu sareaza, poti sa stii? Facem revolta degeaba.

  10. cat de frumos, sa aveti un loc al vostru in care sa sarbatoriti ceea ce inseamna cel mai mult pentru voi. si eu am prin bucuresti locuri „speciale”, care-mi amintesc de diverse persoane

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s