despre suflete nevinovate, cele vinovate si oameni buni

dragoste de MeowriceStau pe canapea, cu calculatorul în brațe și încerc să scriu cât mai grijuliu cu putință pentru că tigratul meu s-a culcat lângă mine, cu capul pe labele sprijinite pe mâna mea dreaptă. De vreo câteva săptămâni stă tot timpul cu o lăbuță pe mine, chiar și când dorm. Nu știu de ce, dar intotdeauna m-a impresionat dragostea pe care mi-o arată. Roxy este mult mai independentă, deși seara, la televizor vine și ea lângă mine. Eu nu mai pot să-mi imaginez viața fără pisicile mele, care mă așteaptă la ușă de fieacre dată când vin acasă, care mă iubesc fără să le pese de meseria mea, de studiile mele, de bijuteriile mele sau de lucrurile pe care le am. Da, sunt convinsă că apreciază pliculețele de mâncare umedă, dar cred că m-ar iubi la fel de mult dacă am împărți o conservă de pește. De fapt, știu sigur pentru că am împărțit deja multe conserve și de pate și de pește.

Da, azi scriu despre pisici, probabil unii dintre voi veți închide acum pagina blogului și vă veți duce să citiți știri despre oameni chinuiți, săraci, nefericiți sau din contră despre cei fericiți, cu lucruri și vieți frumoase. Poate veți gândi că există suficienți oameni nefericiți pe lumea asta care au nevoie de ajutor, poate mai mult decât o pisică cu pui, legată cu o sfoară de gât (probabil de către niște copii iresponsabili, fără minim de educație și compasiune de care voi ca părinți sunteți direct responsabili), poate mai mult decât un pisoi de nici 1kg care de foame (și de prost) a mâncat un pumn de fâșii de plastic de la felii de parizer sau salam, sper eu în continuare că erau totuși felii cu ceva carne și nu doar plasticul, care între timp nu mai este comestibil pentru că lumea s-a dezvoltat și s-a industrializat, iar plasticul de la parizer nu mai este maț. Dar, eu zic că oamenii aceia nefericiți pot să muncească, pot să-și discute situația și să ceară ajutor, primesc ajutor social și au numeroase oportunități pentru a-și face viața mai bună, dar ce poate face o pisică legată de gât, care nu poate să caute mâncare pentru pisoii ei, care nu poate să-și plângă amarul decât prin mieunături jalnice pe care nimeni nu le înțelege?

Există însă oameni care își dedică timpul liber acestor suflete nevinovate, care încearcă să-și ducă viața în umbra marii „civilizații” umane; ei au grijă să fie vaccinate, curate, sănătoase. Sunt oameni pe care mulți se fac că nu-i văd, iar alții îi critică pentru că ei ar face treaba altfel, mai bună, dar bineînțeles doar în teorie pentru că nu-s mulți cei dispuși să-și sacrifice timpul liber, finanțele și orgoliul pentru a putea să ofere condiții de trai mai bune unor pisici?! câini?! Acești oameni au nevoie de ajutor, nu neapărat de bani, deși aceștia ajută, iar eu, una, nu pot contribui deocamdată altfel decât financiar (ceea ce fac deja), însă există numeroase alte modalități de a contribui: oferind timpul liber, un adăpost, dragoste, grijă și nu numai. Și mai zic că avem nevoie ca :

– oamenii să-și educe copii că un animal nu te iubește dacă îl ții în lesă, ci oferindu-i dragoste, mâncare și grijă. Toți avem nevoie de libertate, fie că suntem oameni sau animale, iar dragoste cu sila nu se poate.

– gunoiul să fie dus la groapă, nu aruncat pe stradă sau mai rău oferit ca hrană unui pui care poate muri sufocat sau otravit de atâta „grijă”.

– cei care adoptă un animal să înțeleagă că nu și-au cumpărat o jucărie, că acesta este o ființă vie, care are nevoie de atenție și considerație. Dar mai ales că oricât de drăguți sunt puii, aceștia sunt și ei resposibilitatea ta, ca „stăpân” al pisicii mamă. Dacă nu vreți pui în casă, oricum o pisică sterilizată trăiește mai mult, așa că luați în considerare posibilitatea.

– violența față de animale arătă mai mult decât lipsă de educație, arată un caracter infect.

– animalele știu să vă mulțumească și să vă răsplătească poate chiar mai bine decât oamenii.

Cory si pisoii ei

Cory si pisoii ei: Ludovic, Ferdinand si bolnaviorul Carol – poza luata cu „imprumut” de la MyKitty Brasov

Ferdinand, Carol si Ludovic Cory si pisoii ei

 

12 gânduri despre “despre suflete nevinovate, cele vinovate si oameni buni

    • Stii ce bine imi pare ca se simte mai bine, mai are inca ochisorii umflati, dar pare mult mai vioi. Ma gandeam ca daca n-ar trebui sa ne mutam, i-as fi adoptat pe toti 4, dar ma bucur ca au totusi un camin si sunt ingrijiti.

      • da, oamenii aceia chiar fac lucruri deosebite în lumea lor, fără să aștepte și fără să se laude!
        eu, de pildă, le-o datorez pe maya! ce-aș fi fost fără ea????
        și aș vrea la rândul meu să pot face mai mult.

  1. Eu nu pot sa spun ca am o relatie speciala cu animalele, nu cred ca m/as putea ocupa de un animal si sa-l cresc in casa. Am crescut la bunici unde cainii si pisicile erau tinute afara, insa erau foarte bine ingrijite. Nu pot in schimb de ceva vreme sa mananc carne si sa stiu ca animalul respectiv a murit in chinuri groaznice. Si nu accept scuze de genul ca l-a crescut la ferma si nu e omorat in abator. Stiu cum se taie gainile, am sechele de la taiatul porcului an de an…chiar cred ca putem mai mult ca oameni..si la modul in care tratam animalele si la modul in care ne raportam la ele.

  2. offf Kadia, sa stii ca te iubesc!!
    nu am inteles niciodata, niciodata cruzimea…
    eu continui inutil sa sper ca oamenii, daca tot nu pot fi buni, macar sa nu fie rai…

  3. Kadia, să trăiești !
    Mi-a mers la suflet articolul tău. Și noi suntem dintre aceia care nu pregetă să dea ajutor bietelor animale abandonate, începând de la adoptarea celor două cățele rasa ”maidanez imperial”. Nu plecăm de acasă, nici măcar la Operă, fără să luăm în mașină hrană pentru câinii fără adăpost pe care, în mod sigur, îi vom întâlni pe drum. Nu știu cum sunt legile în Elveția în privința abandonului sau relelor tratamente aplicate animalelor de companie, dar pe aici nu există asemenea legi sau, dacă există o umbră de reglementări, nu mulți le respectă și nu impune nimeni respectarea lor. Oare când ne vom civiliza ?…

  4. n-am sa inteleg niciodata, dar niciodata, oamenii care chinuie animalele. vorba ta, e dovada de caracter infect. mereu am zis, nu i nevoie sa ti placa, sa le iei acasa, sa le dai mancare, dar macar lasa-le in pace. mereu cand ma duc cu a mea la veterinar ma apuca nervii cand imi povesteste medicul de unde si cum a mai adunat ultimii veniti.

  5. Pingback: o poveste de iubire, cu pisici

  6. Uiiii! Kadia, tocmai ce am luat dintr-o casa (de fapt, o camera), cu vreo 10-12 pisici (doar doua femele, restul pui), o pisicuta de 6 saptamani, exact ca cele din poze. Adica e tigrata. Si are un temperament echilibrat, chiar daca e pui. Acum ma acomodez cu chestiile pisicesti si cu noi tehnici si metode pedagogice de a o invata la litiera. O mai rateaza din cand in cand. Spre disperarea mea. Si desi am inceput concediul, tot la 5.30 dimineata ma trezesc. Inca nu am postat poze cu ea. Copilul e fericit la maxim.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s