Cărţile lui 2015

Publicat de

Anul trecut am ignorat nu numai scrisul pe blog, dar și cărțile mele dragi. Nu de tot, adică am reușit să termin 9 cărți, nici măcar una pe lună, deși am citit aproape în fiecare seară, fericind și motanul, care se vârăște sub picioarele mele, sub pătură; și bărbatul, care-și pune capul în costele mele ca să-i mângăi ciuful. Problema a fost că după 2 pagini ajungeam să citesc de 2 ori paragrafele ca să pricep despre ce era vorba. Ba chiar pot să jur că de vreo cateva ori am adormit cu cartea în brațe. Dacă iau în calcul numărul de pagini citite, cele 4710 pagini ar sugera o medie de aproape 13 pagini pe zi, dar asta doar din cauză că majritatea cititului l-am făcut în aeroport sau in avion, nu acasă. Așa că am citit doar 9 cărți într-un an, mai puține chiar decât în 2011, când nu le țineam socoteala. Frumoase însă, fiind total pe placul meu, cât mai departe de lumea asta. La capitolul scriitori citiți, stau chiar mai rău: doar 3: George RR Martin, Raymond E. Feist și Elisabeth George.

carti 2015

În 2015, l-am descoperit pe Raymond E. Feist, care l-a început m-a enervat cu stilul lui atât de aproape de lumea și ideile lui Tolkien (vezi Magician), dar care spre mijlocul volumului m-a făcut să uit de „maestru” și să apreciez lumea lui Feist. Un orfan care descoperă puterea magiei și se trezește în mijlocul unui război între 2 lumi, din cauza unui rift. Prima trilogie, The Riftwar Saga, care urmărește povestea magicianului si a războiului dintre Midkemia (apropo de Middle Earth a lui Tolkien) și Kelewan, o altă lume dominată de onoare, are de toate: tineri ambițioși, regi bineîntenționați dar doborâți de nebunie, prințese răsfățate, dar cu inima bună, vrăjitori și prinți viteji. Dacă n-ar fi pasaje întregi copiate din Tolkin, aș fi declarat-o excelentă. A doua trilogie, The Empire Trilogy, descrie în principal lumea invadatorilor, Kelewan și din punctul meu de vedere este mult mai bună decât Riftwar Saga, poate și din cauză că mi-a plăcut mai mult Mara, o nobilă tsurani, decât Pug, magicianul genial, cu probleme morale. Cea mai voluminoasă carte a fost Servant of the Empire, a doua carte din trilogia Imperiului, cu 827 de pagini, dar din pnctul meu de vedere ar fi putut fi chiar mai lungă. N-aș putea spune același lucru despre a treia carte, care mi s-a părut întortocheată inutil și scrisă parcă fără chef. Trilogia Imperiului a fost scrisă împreună cu Janny Wurts, ceea ce mă face să mă întreb dacă nu cumva îmi place mai mult cum scrie ea. În română, cărțile par să fi fost traduse, ce puțin wiki dă titlurile românești, dar nu și editura. oricum, fiind cărți mai vechi, bănuiesc că nu sunt prea ușor de găsit.

1082747The World of Ice & Fire: The Untold History of Westeros and the Game of Thrones a fost o surpriză. De obicei nu-mi plac cărțile de istorie, nici reală, nici imaginară, dar Martin scrie magistral, din punctul meu de vedere. Mi-a plăcut enorm prima parte: istoria dinainte și din timpul Targaryenilor, deși uneori aș fi dorit mai multe amănunte, detalii, ba chiar o poveste întreagă. Mi se pare că Istoria asta este de fapt o culegere de idei, din care ar putea răsări potențiale povești. În acelși timp, Martin îmi dă din nou acea senzație de om înzestrat care se chinuie să se țină de un program: în loc să dezvolte povestea care în mod evident îi place, se chinuie să scriu în mod uniform. Da, o carte de istorie pentru fiecare regiune din lumea creată de el, e acord, dar ignoră total ceea ce se întâmplă după Zidul de Gheață, zgândărind curiozitatea cu doar câteva pagini parcă scrise în grabă, și se pierde în mlaștini ale căror nume și istorii le-am uitat în momentul în care am închis cartea. Început excepțional, sfârșit care lasă de așteptat. Ca de altfel, toată povestea asta. Chiar sunt curioasă dacă reușește să scoată următorul volum înainte de sfârșitul lui 2016. Se pare că termenul era octombrie 2015, dar le-a dat țeapă editurilor și nu și-a respectat termenul. Este GRRM, cine se pune cu el?

Despre cărțile lui Elisabeth George vreau doar să spun că sunt cu crime, For the Sake of Elena chiar o recomand, din păcate nu cred c-a fost tradusă în română.

Pentru 2016 îmi doresc să mențin egoismul de a citi doar cărțile care îmi plac și sper să citesc măcar o carte pe lună. Sau două. Acum mă delectez cu altă carte de-a lui GRRM: A Knight of the Seven Kingdoms, care a început excepțional.

IMG_6019

goodreads2015

carti-2015

5 comentarii

    1. Hm, oare de ce nu poti adauga linkul? Ia sa vedem: http://grrm.livejournal.com/465247.html
      Merge 🙂 Trebuia doar luat cu copy link.
      Multumesc pentru comentariu, am citit si spun la fel: el singur isi stabileste planul, pe care nu-l mai respecta. Am exact aceeasi problema: imi fac o lista lunga cu ce as vrea sa fac si aproape niciodata nu ajung sa termin, dar eu dezamagesc maxim 10 persoane, el face asta pentru milioane :)) Propria lui greseala, macar stie si recunoaste:

      „Look, I have always had problems with deadlines. For whatever reason, I don’t respond well to them. Back in November, when I returned to Northwestern to accept my Alumni Award, I told the Medill students that was why I started writing fiction instead of getting a job on a newspaper. I knew even then that daily deadlines would kill me.”

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s