Tartă de ciocolată cu căpșune

Una dintre cele mai bune rețete testate anul acesta am găsit-o întâmplător pe un blog. La prima tură am făcut și gemul de căpșune cu prosecco. Din păcate pozele mele, făcute târziu în noapte, când am refăcut rețeta, nu-i fac deloc onoare, dar cred că este printre preferatele mele. Este rapidă (după prepararea gemului), gustoasă și ușor de preparat.

DSC03141

Tartă de ciocolată cu căpșune

Gem:

  • 1/2 cană de prosecco
  • 1/2 cană de zahăr
  • 1/4 linguriță de extract de vanilie
  • 450 g de căpșune

Blat:

  • 150g de făină
  • 50g de cacao
  • 1 lingură de zahăr
  • 1/2 linguriță de sare
  • 100g de unt rece (tăiat cuburi)
  • 1 expresso făcut peste un cub de gheață (6 linguri de lichid)

Extra:

  • 450 g de căpșune

Gemul: se curăță căpșunele și se taie în jumătăți. Într-o crăticioară se pun căpșunele, zahărul, prosecco și extractul de vanilie. Se fierbe la foc mic spre mediu cam o oră, amestecând din când în când (nu trebuie să clocotească).

Blatul: Se face un expresso peste un cub mare de gheață, care se lasă la răcit până se preparară restul. Se amestecă făina, cacao, zahărul și sarea până la omogenizare. Se adaugă untul rece, tăiat cubulețe. Este important să te miști repede, înainte să se topească untul. Se amestecă rapid, apoi se adaugă expresso (6 linguri de lichid, mai adaugă apă dacă este nevoie). Comtinuă să amesteci până obții un aluat moale. se acoperă in folie de plastic și se lasă în frigider minim o oră (sau peste noapte).

Tava mea este destul de mică așa că eu împart aluatul în două, jumătate folosit în aceeași zi, iar restul cam peste 2 zile. Merge bine. Prima dată am uitat să pun expresso și mi-a ieșit foarte bine blatul, a fost cam tare când l-am scos din frigider așa că am avut nevoie să-l las să ajungă la temperatura camerei ca să-l pot întinde. A doua dată (când am făcut și pozele) am avut un pic mai mult lichid decât trebuia, cred că lingurile mele sunt mai mari decât media, așa că blatul mi-a ieșit cam moale. Gustul a fost mai bun cu expresso, dar merge bine și fără cafea – lucru descoperit de mine, din greașeală.

Tarta: Se întinde o foaie de blat, peste care se adaugă cam 2 linguri de gem (un strat uniform, depinde de cât de mare este tava), apoi se adaugă felii de căpșune și se rulează marginile blatului pentru a forma o margine (eu am o tăvită cu margini așa că nu mi-am bătut capul cu rulatul). Se coace la 190°C pentru 45-50 de minute, apoi se lasă la răcit pentru 15 minute.

Eu am încercat și o variantă rapidă, la fel de bună, cu gem comercial (de afine) și umplutură de afine cu zmeură. 

Rețeta este adaptată pe gustul nostru după A beautiful mess.

Autor: Kadia

Ceea ce descoperi tu de capul tau este mult mai interesant decât ceea ce descoperă altcineva pentru tine – este ca diferența dintre o căsătorie din dragoste și una aranjată.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s