Legume la cuptor

Legume la cuptor, asta este noua noastră manie culinară. Am observat că anual facem câte o pasiune pentru un anumit fel de mâncare pe care îl încercăm în felurite variante, cum a fost gaspacho (făcut cu diferite tipuri de roșii, apoi cu ingrediente galbene sau verzi) sau supele creme, cea din dovleac și cea din cartofi dulci…

Costițe de porc cu cartofi la cuptor var. Kadia

Provocarea sărată a fost propusă de Aura @ Rețete vechi și noi Provocarea este de pe luna iulie, dar n-am apucat să scriu deși am preparat costițele astea din prima săptămâna a provocării, când încă nu era atât de cald ca azi. Mie mi s-a părut cam gras rezultatul, dar eu nu prea mănânc porc și nici…

Pâine simplă (din Le comptoir des pains)

Le comptoir des pains – spécial machine à pain este probabil una dintre cele mai vechi cărți din bucătăria mea. Am primit-o odată cu mașina de pâine, ca să învăț misterele aparatului și am făcut doar vreo 20 de rețete din cele aproape 120 de rețete. Tot timpul îmi promit să încerc și rețete mai…

Prepeliță umplută, cu jambon și mere la cuptor

Anul acesta mi-am propus un nou proiect culinar pe blog, pe lângă cele 3 provocări la care iau parte lunar. Proiectul este simplu și menit să-mi valorifice colecția de cărți culinare, care amenință să nu-mi mai încapă în biblioteca special amenajată pentru ele. Pentru început am ales un set de cărți de bucate pentru sărbători,…

Provocarea secreta (15) – Supa de rosii coapte

Provocarea culinara in secret, care iti recomanda lunar un blog culinar romanesc din care sa te inspiri, este gazduita in luna martie de Mimmi Luna aceasta am avut de cautat o reteta pe placul meu pe blogul Andreei, In bucataria mea. Cum saptamana asta visez doar la supe, cat mai cremoase si mai pline de legume, mi-am ales…

Pui pe sare

De cand am citit cartea Dariei Dontova (despre care am povestit aici), am devenit extrem de interesata de bucataria rusa, cu care nu numai ca nu sunt obisnuita, dar nici n-am considerat-o vreodata demna de atentie. Asta pana cand m-am trezit ca salivez din greu citind diferite pasaje din cartea rusoaicei. Am inceput sa-mi pun…

Coquelet umplut la cuptor

Astăzi mi-am aranjat frumos pagina cu reţetele mele şi remarcat că în ultima perioadă am scris aproape numai despre dulciuri, în condiţiile în care le fac destul de rar. Poate o dată pe săptămână, nu mai des de atât, dar acea dată se regăseşte aproape întotdeauna în paginile blogului, deşi cel mai des în ultima…

Aripioare la gratar

am tot zis, si o sa mai zic probabil de foarte multe ori: noua ne plac aripioarele: lui pentru ca au foarte multa piele si mai putina carne fada, mie pentru ca se gatesc atat de usor ;)) In general le fac de cu seara o marinada simpla, din boia, praf de mustar, ulei de…

Coquelet en cocotte

eh, ce este un coquelet? Pai, dupa definitia Vladului meu: un pui pitic, prapadit, nemancat si suferind de nanism, pui-boabe si chiar nu mai imi aduc aminte de restul sinonimelor. Ploaia de epitete s-a datorat faptului ca am gatit o minunatie de pui la oala, problema a fost ideea mea stralucita de a lua un…

Paste cu branza

Am poftit si mi-am indeplinit pofta, profitand si de faptul ca o prietena mi-a dat niste telemea romaneasca, adusa de socrii ei aflati in vizita. Pastele le-am primit cadou de la sotiorul meu, care nu se atinge de asa ceva, dar aratau asa de frumos si erau atat de colorate, incat nu s-a putut abtine…

Ardei umpluti (si rosii) la cuptor

Si pentru ca tot a fost racoare ieri, iar in piata am gasit niste ardei de toata frumusetea, am hotarat de comun acord ca trebuie sa gatim cumva ardeii aia. De cateva zile poftesc la niste ardei umpluti, dar nu cu carne ci cu cartofi asa cum facea mama mea: ii umplea cu cartofi fierti…